Măgarul care colectează PET-uri!

Măgarul care colectează PET-uri!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nu este o ofensă la adresa celui care strânge „timişorenele”, „bergenbierurile”, „pepsiurile” şi „borsecurile” de pe stradă. Nu, chiar asinul unei familii amărâte din oraş duce greul acestei operaţiuni europene în Galaţii mileniului al treilea! * „Dau plasticul ăsta şi le iau de mâncare la copii”, mărturiseşte cea care ar trebui premiată pentru că-i pasă de mediul înconjurător, chiar dacă compasiunea i se manifestă involuntar *

Care-i comuna şi care-i municipiul?

Nu-i aşa că n-aţi prea văzut încă în oraş pubele „inteligente” de gunoi, adică acelea care să te îmbie să nu arunci la grămadă sticla, plasticul, hârtia, resturile menajere şi molozul?

Că în judeţ, la Tg. Bujor şi Folteşti, de pildă, există aşa ceva, e alt subiect (atunci ne întrebăm care-i municipiul şi care sunt comunele şi cum le ierarhizăm).

Europa ne cere să selectăm gunoiul, iar noi nu ne aflăm nici măcar în faza premergătoare acestei operaţiuni (la unele şcoli din oraş există asemenea recipiente, dar oricum ne aflăm cu mult în urma celorlalte ţări din Uniune).

Cu toate că un proiect există la nivelul municipalităţii. Cu toate că un proiect există la nivelul municipiului Galaţi. Pe timp de vară, de pildă, că abia a trecut, musca a avut o plajă destul de ofertantă în zonele în care sunt amplasate containerele: a zburat de pe sticlele aruncate în viteză pe pungile mizere şi PET-urile goale, apoi pe bucăţile de ziar mototolite şi a zăbovit pe alimentele alterate, şi ele expuse cu generozitate.   

Niciodată nu s-a uitat sub capac

Avem însă o veste bună pentru amatorii de ecologie. Marea colectare selectivă a început, şi nu pe la 40-50 de kilometri de reşedinţa de judeţ, ci chiar în buricul târgului.

O femeie îmbrăcată ponosit, ajutată de o minoră, reprezintă portstindardul luptei împotriva resturilor aruncate la grămadă. Se deplasează încet, dar constant, cu o căruţă trasă de un măgar docil şi adună saci de PET-uri pe care îi duce la un centru de colectare pentru a-şi asigura hrana zilnică.

Mii de bidoane de plastic i-au trecut prin mână, dar se pare că nu s-a uitat niciodată sub capac, cum o cer concursurile din calupurile publicitare. Poate că ar fi câştigat o excursie în Ibiza sau un apartament cu trei camere în centrul Capitalei.  

„Nu e de niciunele, domnu’!”

„Domnu’, vă rog, nu-mi faceţi poză! Numai la ziar n-am apărut” s-a apărat concitadina noastră când am zărit-o la capătul cartierului Traian Nord adunând de zor „timişorene” şi „bergenbieruri”.

I-am promis, doar să ne zică numele, c-o vom premia pentru gestul care ar trebui trecut într-o carte de muncă. A refuzat ruşinată, dar a intrat în dialog după ce s-a convins că nu-i vrem răul.

„E greu, domnu’, e grea viaţa, nu e de niciunele! Ce să facem, nu dăm în cap la oameni, încercăm şi noi să ne descurcăm” a oftat necăjita de aproximativ 35-40 de ani.

„Nu te angajează nimenea, adunăm şi noi plasticurile astea ca să dăm de mâncare la copii. Pe o căruţă plină luăm 3-400 de mii de lei (lei vechi)” a continuat să se destăinuiască gălăţeanca, aranjându-şi baticul gros pe cap. 

Dragostea faţă de natură trece prin stomac

Aflând de proprietara măgarului care scapă mediul înconjurător de PET-urile aruncate la întâmplare, colegii eu făcut şi ei ochii roată. Aşa că ieri au putut semnala pe strada Al. I. Cuza o căruţă cu un cal şi doi „ecologişti” cu aceeaşi ocupaţie.

La umbra muntelui de plastic care le asigură singurul venit din casă necăjiţii sortează gunoaiele. Aşadar, aceşti oameni sunt demni de tot respectul (planeta care, conform specialiştilor, nu prea agreează plasticul sigur le mulţumeşte!) că nu lasă Marea Colectare Selectivă de izbelişte.

Şi tot în Galaţi, a mai apărut un soi de roabă cu caroserie de Dacia manipulată de un „ecologist” pentru care dragostea faţă de natură trece mai întâi prin stomac. Deci se poate. Europo, venim, chiar dacă la pas de măgar!

Citit 1102 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.