Partida de fotbal dintre echipele Oțelul Galați și FC Argeș, meci contând pentru etapa 21 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României, se va disputa pe stadionul Oțelul începând cu ora 17.00 și se anunță un eveniment la care Jandarmeria a planificat măsuri de securitate sporite. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați au anunț ...
O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuința, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Focul cumplit, care le-a ars casa din satul Bucești, a izbucnit în toiul nopții și s-a extins rapid la acoperișul locuinței.În acel moment, în casă se aflau șase persoane, doi copii și patru adulți, dintre care unul bolnav, imobilizat la pat. Doar intervenția rapidă a pompierilor care au venit de la Ivești, unde se află cea mai apropia ...

Grupul "Cetiniţa", cu colinda la PNL Galaţi

Vineri, 19 Decembrie 2025 21:00 | Publicat în SOCIETATE
Chiar dacă aceşti colindători nu au fost la sediul redacţiei "Viaţa liberă" (veţi putea vota grupurile care ne-au colindat, începând de pe 23 decembrie, pe site-ul "Vieţii libere", ţineţi aproape!), ci ne-au vestit Naşterea Mântuitorului la finalul conferinţei de presă organizate de PNL Galaţi, la sediul său din municipiu, am considerat oportun să le mulţumim pentru colinda foarte frumoasă şi mai ales pentru răbdarea de a fi aşteptat finalul întâlnirii, care a durat des ...

Mai aşteptăm colindători luni, 22 decembrie

Duminică, 21 Decembrie 2025 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru că au mai fost doritori să ne ure, am prelungit programul de colindat de anul acest şi luni, 22 decembrie, care este şi ziua în care pregătim ultimul număr al ziarului de dinainte de Crăciun, ediţia din 23 decembrie 2025. Astfel, vă aşteptăm cu drag şi luni, 22 decembrie, între 10,30 şi 14,30. Vă mulţumim! ...
În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, în frunte cu George Scarlat, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a partidului, au ieşit vineri într-o conferinţă de presă pentru a prezenta un bilanţ al realizărilor şi provocărilor din 2025.   Au participat o parte a membrilor biroului politic judeţean interimar, primarii din Tecuci, Bereşti, Lieşti, Ghidigeni, Schela, Barcea şi Nicoreşti, care&n ...

Împodobește, Doamne, gradul!

Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Sub aspectul săvârșirii unui act de clemență și grijă față de semenii noștri, o cunoscută rețea de clinici de psihoterapie își face reclamă subtilă, anunțându-ne, total dezinteresat, că "de sărbători, sprijinul emoțional este esențial". Ca atare, aceste clinici vor fi deschise pe 24, 24 și 26 decembrie. Profit și eu pe această cale și îi anunț cu această ocazie că acele "sărbători de iarnă" de pe 25 și 26 decembrie sunt una singură, o dumnezeiască sărbăt ...

Cum putem susține creativitatea copiilor

Vineri, 19 Decembrie 2025 20:30 | Publicat în EVENIMENT
Până pe 23 decembrie, putem susține creativitatea și implicarea elevilor gălățeni și a profesorilor vizitând Feeria de Iarnă din Grădina Publică și votând bradul preferat dintre toți pomii de Crăciun împodobiți de instituțiile de învățământ din municipiu. Copiii și îndrumătorii lor au pus suflet în fiecare detaliu! Iar imaginația lor merită să fie apreciată! Taloanele de vot se găsesc la toți vendorii care participă în cadrul evenimentului Feerie de Iarnă. Re ...

Ba al nostru-i mai... Crăciun

Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Un brad mai împodobit decât altul. Ghirlande mai multe și mai strălucitoare. Cadouri peste cadouri. Moș Crăciun pe scenă, alt Moș Crăciun în parc printre copii. Colinde și iar colinde. „Lerui ler” contra „Jingle bells”. „Măruț-mărgăritar” și „Pa rum pum pum pum”. „Zoriori de ziuă” după „Silent Night”. Postări „crăciunistice”, ținute așijderea, urări, generozitate și entuziasm. Mai mult simulat decât autentic... O întreagă „industrie” a ...

Cum se încheie abonamente la „Viaţa liberă” în 2026

Duminică, 21 Decembrie 2025 10:00 | Publicat în EVENIMENT
În urma situaţiei, pe care deja am anunţat-o, referitoare la creşterea comisioanelor aferente abonamentelor de către Poşta Română, „Viaţa liberă” a decis că nu va mai continua relaţia contractuală cu aceasta referitoare la transportul abonamentelor. Apreciem colaborarea anterioară cu Poşta Română, dar, pur şi simplu, din punct de vedere financiar varianta propusă nu este posibilă. Căutăm încă alternative, astfel încât să le oferim în continuare accesul la ziarul ...
De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de salubrizare pentru utilizatorii casnici, în documentele pe care Primăria municipiului Galați le-a lansat în consultare publică. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind majorarea impozitelor și a taxelor locale începând cu anul 2026. „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”, declara primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, în ed ...
Pagina 3 din 3392