
Cristinel Luca
UPDATE | Siderurgistul AMG: Dacă sunt membrii noştri, avem datoria să-i apărăm
Luni, 19 Februarie 2018 18:45 | Publicat în JURIDIC
UPDATE | Secretarul general şi purtătorul de cuvânt al Sindicatului Siderurgistul AMG din cadrul ArcelorMittal Galaţi, Vasile Crişan, afirmă că sindicatul are datoria să-i apere pe membrii săi aflaţi printre cei 55 de siderurgişti chemaţi în instanţă de administraţia combinatului după protestele de la sfârşitul lunii ianuarie.
„Acest proces deschis de administraţie este chiar o problemă pur managerială. Dacă, printre cei citaţi ca pârâţi, se află membri ai Sindica ...
SALARIILE BUGETARILOR sunt asigurate doar pentru primele nouă luni
Vineri, 16 Februarie 2018 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Prezentă, ieri, la Tecuci, unde a susţinut o conferinţă de presă alături de preşedintele şi vicepreşedintele organizaţiei judeţene PNL - senatorul George Stângă, respectiv, Lucian Costin -, prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, a afirmat că salariile bugetarilor sunt asigurate doar pentru primele nouă luni ale acestui an.
"Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale este ministrul care, în modul cel mai cinic cu putinţă, i-a înşelat pe români. În ...
AJOFM Galaţi, o agenţie grea
Miercuri, 14 Februarie 2018 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Deşi a fost foarte mult timp în topul judeţelor cu cel mai mare număr de şomeri din ţară, Galaţiul nu se poate mândri şi cu un număr corespunzător de angajaţi ai AJOFM care să lucreze nemijlocit cu aceşti şomeri. Din contră, este chiar sub media naţională din acest punct de vedere, care este de 46, iar alte judeţe stau mult mai bine la acest capitol. De exemplu, conform datelor de pe site-ul ANOFM şi comunicărilor oficiale, cu cei 40 de angajaţi ai săi, AJOFM Galaţi a f ...
Ziua cea mai lungă pentru salariaţii din România
Miercuri, 14 Februarie 2018 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Conform unei glume care circulă pe reţelele sociale, cea mai tristă insectă din România este fluturaşul de salariu... Mâine este ziua în care cei mai mulţi dintre noi ne vom convinge dacă acest lucru este adevărat sau nu.
15 februarie este ziua în care cei mai mulţi dintre românii care muncesc cu acte în regulă primesc lichidarea pe luna ianuarie, prima lună în care contribuţiile sociale vor fi plătite de către salariat, nu de angajator, conform noilor reguli impuse de guve ...
Sexul vinde bine şi la Cinema City
Marți, 13 Februarie 2018 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Mai mulţi gălăţeni care au vrut să cumpere bilet sau care şi-au rezervat telefonic locuri, sâmbătă seara, pentru "Jumanji", unul dintre filmele incluse în oferta Cinema City, au avut o surpriză neplăcută, odată ajunşi la casele de bilete. Li s-a spus că filmul respectiv nu mai rulează în sala şi la ora anunţate în program, oamenilor oferindu-li-se două variante: ori să primească banii înapoi, ori să cumpere bilet la pelicula care o înlocuise pe "Jumanji", şi anume fil ...
Profesorul universitar Liviu Stoicescu, la 85 de ani
Marți, 13 Februarie 2018 11:45 | Publicat în SOCIETATE
85 de ani sunt mulţi şi numai dacă-i numeri, darămite să-i mai şi porţi pe umeri. Nu este însă cazul unuia dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi profesori ai Facultăţii de Nave gălăţene, prof. univ. dr. Liviu Stoicescu, care, la această vârstă venerabilă, dovedeşte că încă mai are multe de scris şi de oferit generaţiilor actuale.
Colocviile constructorilor de nave gălăţeni - o iniţiativă care ar putea fi urmată de multe alte bresle profesionale din România ...
Sirenele funcţionează, dar ce facem noi după?
Sâmbătă, 10 Februarie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Sirenele de alertare a populaţiei în caz de atac aerian sunt ok, funcţionează, ne-am convins de asta, încă o dată, miercuri. E drept, două dintre ele au probleme cu acumulatorii, dar nu-i grav, se rezolvă rapid. Problema e alta: ce facem noi după ce sirenele sună „pe bune”? Se presupune că lumea e la fel de bine pregătită să reacţioneze la un atac aerian ca la un cutremur, când specialiştii ne recomandă, printre altele, să nu ieşim pe scări, să ne băgăm sub pragul u ...
DMT Marine Equipment caută tineri care vor să muncească. Puteţi avea un job pe viaţă
Luni, 12 Februarie 2018 12:30 | Publicat în EVENIMENT
Piet ter Schure, managerul general al uneia dintre cele mai respectabile companii româno-olandeze, având sediul în judeţul Galaţi, DMT Marine Equipment, face un apel către tinerii gălăţeni inovativi, dedicaţi şi dornici de progres în acest domeniu, să aplice pentru posturile disponibile. “Specializată în designul, producţia, testarea şi vânzarea echipamentelor navale şi fiind o prezenţă constantă în toate topurile mediului de afaceri, DMT Marine Equipment poate fi lo ...
Fostul sediu al Securităţii din Galaţi, o RUINĂ protejată. Când istoria face şi glume
Joi, 08 Februarie 2018 00:03 | Publicat în Campanii VLG
Clădirea din str. Domnească 102, de lângă sediul Poliţiei Rutiere, stă să cadă la un cutremur mai măricel, dar nu poate fi demolată, aşa cum intenţionează actualul proprietar, Universitatea „Dunărea de Jos”, ca să ridice în loc altceva, pentru că a fost clasată ca monument istoric în 2014. Imobilul a găzduit, printre altele, Clubul Sportiv Universitatea şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, dar a fost, până în anii ’70, şi sediul Securităţii.
Corpul W es ...
BRUNO RIBO, directorul general ArcelorMittal Galaţi: Este simplu să dai salarii bune când activezi în sectorul public
Marți, 06 Februarie 2018 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Noul Contract Colectiv de Muncă din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi s-a semnat, luna trecută, într-o atmosferă foarte tensionată, pe fondul unor proteste ale siderurgiştilor care au continuat şi după încheierea negocierilor. În acest context, directorul general Bruno Ribo a acceptat să ofere un interviu în exclusivitate „Vieţii libere”, cu cărţile pe masă, în care să vorbească despre cifrele financiare ale noului contract colectiv, despre salariile siderurgişt ...