Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

În Micro 39 C, trotuarele şi străzile, pline de gropi

Luni, 24 Februarie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Cartierul Micro 39 C arată de parcă ar fi rupt dintr-o poveste SF, cel puţin dacă ne gândim la craterele care se nasc din asfalt. Potrivit cetăţenilor care locuiesc aici, gropile sunt împânzite prin tot cartierul. „Sunt gropi peste tot, să facă Primăria o reparaţie capitală şi la noi. Numai în Centru şi în Ţigline sunt reparate străzile. Numai pe acolo se duce Marius Stan. Să vină şi la noi să repare, să astupe gropile”, a remarcat domnul Petrică. Străzile cartieru ...

REPORTAJ/ Micro 39 C, sufocat de comerţul cu maşini second hand (GALERIE FOTO)

Luni, 24 Februarie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Zeci de maşini lăsate în preajma Talciocului încurcă circulaţia automobilelor pe Centură * Existenţa Talciocului în cartierul Micro 39 C aduce, potrivit locuitorilor, haosul comerţului sub geamurile lor * Primăria are în plan extinderea şi modernizarea Târgului Tot Galaţiul este sufocat de maşinile care sunt parcate pe marginile străzilor, dar şi pe trotuare. Cartierul Micro 39 C are o problemă în plus – Talciocul, un magnet pentru zeci, sute de persoane care îşi las ...

Amenzi de 300 până la 500 de lei/ Ai câine, ai obligaţia de a nu lăsa mizerie după el

Joi, 20 Februarie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Zilnici gălăţenii se lovesc, în drumul lor, de zeci de dejecţii aparţinând animalelor de companie. Potrivit „Regulamentului privind promovarea deţinerii câinilor şi stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comuna sau metişii acestora din municipiul Galaţi", aflat în dezbatere pe site-ul Primăriei, deţinătorii de astfel de câini sunt obligaţi ca, atunci când îşi scot la plimbare animalul de companie, să aibă asupra lor dotările necesare colectării dejecţ ...

Câinii adoptaţi la distanţă vor putea fi observaţi on-line

Joi, 20 Februarie 2014 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Regulamentul municipalităţii referitor la gestiunea câinilor fără stăpân prevede că persoanele care adoptă la distanţă, dacă vor, îşi pot vedea câinele prin intermediul unor camere de luat vederi montate în cuşca acestuia şi care transmit live. Cheltuielile achiziţionării, montării şi funcţionării aparaturii vor fi suportate de către solicitant. ...

Ce părere au gălăţenii despre adopţia câinilor din adăposturi?

Joi, 20 Februarie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aţi adopta un maidanez, în contextul în care câinii de rasă comună fără stăpân pot fi eutanasiaţi, dacă, în termen de 14 zile, nu sunt adoptaţi?Marilena Cristian, 65 de ani: „Bineînţeles că eu şi familia mea am adopta, pentru că suntem iubitori de animale. Fiul meu stă la casă, are patru câini, trei în curte, unul în casă. Cel din casă este de rasă, un bichon negru. Eu nu pot adopta pentru că am un asemenea program încât aş chinui un câine, dar iubesc animalele. ...

Patinoarul şi Stadionul, găuri negre în bugetul Galațiului

Joi, 20 Februarie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Deşi ar putea fi surse de venituri, cele două obiective sportive îi aduc administratorului doar bătăi de cap Societatea municipalităţii, Gospodărire Urbană, a încheiat anul trecut cu pierderi de 283 de mii de lei, chiar dacă îşi propunea un profit de 4.000 de lei. Astfel, în 2013, societatea condusă de conservatorul Eduard Grosu a avut venituri în valoare de 10.690.000 de lei şi cheltuieli totale în valoare de 10.973.000 lei. Potrivit directorului srl-ului municipal, gaura ...

Cum va fi gestionată problema câinilor/ Primăria face site pentru adoptarea maidanezilor

Joi, 20 Februarie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Municipalitatea va prezenta pe internet ce câini pot fi adoptaţi * Pentru încurajarea adopţiilor, vor fi organizate şi târguri speciale dedicate animalelor * Dacă nu-şi vor găsi un stăpân, câinii vagabonzi vor fi eutanasiaţi la 14 zile după aducerea în padoc * Municipalitatea poate "graţia" nominal anumiţi maidanezi La începutul lunii februarie scriam că municipalitatea gălăţeană ar putea prelua modelul Regulamentului privind gestionarea câinilor fără stăpân al o ...

VOTEAZĂ! Topul celor mai bune şi celor mai proaste lucruri întâmplate la Galaţi

Miercuri, 19 Februarie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe 5 februarie "Viaţa liberă" a demarat o campanie interactivă, în care cititorii au putut nominaliza, până pe 16 februarie, pe site-ul ziarului, cele mai bune şi cele mai rele lucruri care s-au întâmplat de-a lungul timpului în Galaţi. Cum perioada nominalizărilor s-a încheiat, pornind de la propunerile cititorilor, dar şi de la like-urile adunate de fiecare propunere, am realizat un clasament al celor mai importante 10 lucruri bune şi unul al celor mai importante 10 eşecuri car ...

Dacă vă moare câinele, anunţaţi Ecosalul/ Leşurile animalelor sunt incinerate

Duminică, 16 Februarie 2014 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit "Regulamentului privind promovarea deţinerii câinilor şi stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună", postat pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi şi aflat în dezbatere publică timp de 30 de zile, în caz de deces al câinelui, deţinătorul are obligaţia de a se prezenta pentru radierea acestuia la Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân al municipiului Galaţi, gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari şi de a anunţa Serviciul Public ...

Soluţia municipalităţii împotriva înmulţirii maidanezilor/ Gălăţenii trebuie să-şi sterilizeze câinii

Luni, 17 Februarie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Regulamentul aflat în dezbatere publică îi obligă pe toţi deţinătorii de câini de rasă comună să-şi sterilizeze şi să-şi microcipeze animalele până la 1 ianuarie 2015 * Persoanele fizice care nu îşi sterilizează patrupedele vor fi amendate cu sume cuprinse între 300 şi 500 de lei De la apariţia Legii 258 din 26 septembrie 2013 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, Primăria Galaţi nu a venit cu nicio soluţie clară despre cum ar vr ...
Pagina 101 din 191

Nadia Comăneci, în juriul „Românii au talent”. În locul cui?

„Nadia Comăneci, legenda care a arătat lumii că perfecțiunea este posibilă, caută acum oameni care s ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Licență de exploatare pentru parcul eolian din Galați care are contract cu Apple

Parcul eolian Green Breeze din județul Galați a primit licența de exploatare comercială de la ANRE, ...

Ziua Pompierilor, celebrată în avans de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați

Solemnitate, emoții, dar și gânduri de mulțumire și recunoștință. Aceasta a fost atmosfera din curte ...

Summitul Național al Porumbului, încheiat cu concursul „Mămăliga de Aur”

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) organizează, pe 22 septemb ...

Primăria Smârdan anunță măsuri dure pentru cetățenii care aruncă ilegal deșeuri, după controlul Gărzii de Mediu

Un control al Gărzii Naționale de Mediu a pus din nou pe masă problema deșeurilor aruncate la întâmp ...

Fără curent până la opt ore în municipiul Galați și mai multe comune

Mai multe localități din județul Galați vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 12-17 ...

Salonul Auto GAS2026, de 15 ani cel mai mare Salon Auto din România

11-13 Septembrie, Faleza Superioară Galați, intre parcul Viva si Elice Galați Auto Show (GAS) revin ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

După renovare... lucrări de reparaţii curente la Biblioteca „V.A. Urechia”

Nu mai puţin de 7.718.200 de lei inclusiv TVA, aceasta este valoare finală a investiţiei de care a b ...

Weekend plin de evenimente pe strada Domnească

În weekendul 12 - 13 septembrie 2026, vor avea loc evenimente atractive pe strada Domnească, anunţă ...

Negocierile pentru vânzarea Liberty vor începe de la prețul de lichidare

După eșecul celor două licitații organizate pentru vânzarea activelor combinatului siderurgic Libert ...

Modernizarea infrastructurii de irigații din județul Galați, la zi

 Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați (FTIF) din cadrul ANIF continuă programul de mo ...

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 ...

BNS solicită anchetă parlamentară în domeniul energiei și gazelor

Blocul Național Sindical (BNS) trage din nou un semnal de alarmă, prin intermediul unui comunicat, c ...

31 de goluri în etapa de debut a Ligii a IV-a la fotbal

Campionatul Județean de fotbal a debutat cu meciurile Ligii a IV-a, în care s-au înregistrat rezulta ...

Rugbiștii gălățeni, la startul returului

Echipele participante în Divizia Națională de seniori (al doilea eșalon de rugby) se întorc la meciu ...

Selecționata României, înfrângere în grupele CE la volei masculin

În perioada 9-16 septembrie sunt programate meciurile din grupe ale Campionatului European de volei ...

Două absențe importante pentru Oțelul în deplasarea de la Cluj

Oțelul va aborda partida din deplasare cu Universitatea Cluj fără doi dintre jucătorii importanți ai ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Femeie din Galați, prinsă când ridica un colet în care era o armă

O femeie de 40 de ani, din comuna Gohor, județul Galați, a fost prinsă de polițiști în timp ce ridic ...

Bărbat acuzat de pedofilie după ce ar fi violat și bătut o minoră din Galați

Un bărbat de 34 de ani, din Nănești, județul Vrancea, a ajuns în arest preventiv după ce ar fi agres ...

Control judiciar pentru gălățeanul care și-a urmărit cumnatul, cu un cuțit, în trafic

Bărbatul de 44 de ani, din Pechea, reținut după scandalul izbucnit în trafic, la Cuza Vodă, a fost p ...

Tânăr prins beat la volan în miez de noapte

Un tânăr de 25 de ani din județul Vaslui a fost prins în noaptea de 7 septembrie, în timp ce conduce ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...