Cum va fi gestionată problema câinilor/ Primăria face site pentru adoptarea maidanezilor

Cum va fi gestionată problema câinilor/ Primăria face site pentru adoptarea maidanezilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Municipalitatea va prezenta pe internet ce câini pot fi adoptaţi * Pentru încurajarea adopţiilor, vor fi organizate şi târguri speciale dedicate animalelor * Dacă nu-şi vor găsi un stăpân, câinii vagabonzi vor fi eutanasiaţi la 14 zile după aducerea în padoc * Municipalitatea poate "graţia" nominal anumiţi maidanezi


La începutul lunii februarie scriam că municipalitatea gălăţeană ar putea prelua modelul Regulamentului privind gestionarea câinilor fără stăpân al orădenilor. Acesta stipula că animalele care nu sunt adoptate pot rămâne în padoc mai mult de 14 zile, dacă Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân dispune de spaţiu şi de resurse financiare pentru întreţinerea lor. Primăria municipiului Galaţi a finalizat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea "Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Galaţi" şi, într-adevăr, potrivit acestuia, lucrul este confirmat: câinii pot rămâne mai mult de 14 zile, dacă împrejurările de mai sus sunt îndeplinite, respectiv există spaţiu şi resurse financiare. Regulamentul, care nu exclude însă eutanasierea, este postat pe site-ul Primăriei municipiului, pentru dezbatere. 

Târguri de adopţie şi promovare on line

Exact ca în cazul modelului orădean al regulamentului de gestionare al câinilor fără stăpân, municipalitatea încearcă pe cât posibil să încurajeze adopţia, prin organizarea periodică a târgurilor de adopţie, crearea unui website unde cetăţenii pot vedea registrul câinilor intraţi în adăpost, caracteristicile acestora, dar şi prin afişarea unor panouri la intrarea în adăpost.

Reguli ale adopţiei şi ale revendicării

În primul rând, Serviciul de ecarisaj trebuie să identifice dacă animalul găsit liber pe stradă are sau nu stăpân şi să stabilească identitatea proprietarului pe baza datelor de identificare ale câinelui din Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân, să-l notifice în termen de 24 de ore, iar acesta trebuie să revendice animalul în termen de şapte zile. Dacă animalul nu este revendicat, atunci poate fi revendicat sau adoptat până la expirarea celor 14 zile, revendicarea având întâietate.

Potrivit directorului Ecosal, în momentul în care un cetăţean este interesat de adoptarea acasă sau la distanţă a unui câine, atunci câinele va fi sterilizat. De asemenea, adopţia este gratuită, „costurile aferente capturării, transportului, examinării medicale, deparazitării şi vaccinării, sterilizării, precum şi costurile aferente îngrijirii şi hrănirii pe toată perioada până la adopţie urmând a fi suportate de Consiliul Local al municipiului Galaţi”, arată regulamentul.

Cel care vrea să adopte şi să ia în spaţiul locativ câinele trebuie să întrunească mai multe condiții, respectiv să facă dovada că deţine spațiul necesar creşterii lui, că deține resursele necesare întreţinerii lui şi să înregistreze animalul, imediat după adopţie, în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân. Abandonul câinelui adoptat este amendat cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. În ceea ce priveşte adopţia la distanţă, aceasta poate fi efectuată începând cu a opta zi de staţionare a câinelui în adăpost, se face gratuit, în schimb adoptatorul trebuie să plătească întreţinerea lui în adăpostul public, cât şi costurile tratamentelor efectuate de Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Eutanasierea câinilor fără stăpân

Câinii diagnosticaţi cu boli incurabile la intrarea în padoc vor fi eutanasiaţi imediat, iar câinii sănătoşi nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi după expirarea celor 14 zile de şedere în padoc, în cazul în care Consiliul Local nu a aprobat prelungirea ţinerii acestora în padoc. Potrivit directorului Serviciului Public Ecosal, Ionuţ Pucheanu, Consiliul Local poate aproba păstrarea unui anumit număr de câini în adăpost, dar numărul acesta poate fi destul de mic, iar eutanasierea nu va putea fi evitată.

Regulamentul arată că prelungirea termenului de cazare a animalelor în adăpostul public al municipiului se face, printr-o decizie a împuternicitului primarului, pentru fiecare câine în parte. Tot la fel, decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare câine în parte, după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute de regulament. Eutanasierea va fi efectuată de către medicul veterinar încadrat la Ecosal.

Citit 1873 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Februarie 2014 20:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.