În Micro 39 C, trotuarele şi străzile, pline de gropi

În Micro 39 C, trotuarele şi străzile, pline de gropi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cartierul Micro 39 C arată de parcă ar fi rupt dintr-o poveste SF, cel puţin dacă ne gândim la craterele care se nasc din asfalt. Potrivit cetăţenilor care locuiesc aici, gropile sunt împânzite prin tot cartierul.

„Sunt gropi peste tot, să facă Primăria o reparaţie capitală şi la noi. Numai în Centru şi în Ţigline sunt reparate străzile. Numai pe acolo se duce Marius Stan. Să vină şi la noi să repare, să astupe gropile”, a remarcat domnul Petrică.

Străzile cartierului sunt ca nişte capcane pentru maşini. Se pare însă că vestea despre cratere ajunsese şi la Primărie, fiindcă joi, tocmai în preajma vizitei echipei cotidianului "Viaţa liberă", municipalitatea se apucase să umple gropile de pe Bulevardul Milcov. Pe o vreme umedă, angajaţii Ecosal munceau de zor.

Contactat telefonic, directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, nu ştia exact despre ce lucrări este vorba, pentru că, pe o asemenea vreme, e cam contraindicat să asfaltezi. „O fi vreo lucrare urgentă a Primăriei, pentru că noi acţionăm numai la comanda acesteia. Având în vedere vremea, cred că este vorba de o urgenţă, iar oamenii folosesc o mixtură rece pentru asfaltare. Această mixtură este tot un fel de asfalt, numai că poate fi turnat şi la temperaturi mai mici”, ne-a spus şeful Serviciului Public Ecosal.

Chiar dacă multe dintre gropile de la intersecţia străzilor Nicolae Mantu şi Milcov au fost astupate, oamenii sunt nemulţumiţi de lucrări. „Aici, la intersecţie, au astupat gropile, dar groapa se cunoaşte. E făcută treaba de mântuială. Au demolat chioşcurile, dar să vedem şi dacă fac curăţenie şi pun asfalt la primăvară, pentru că în locul chioşcurilor nu a rămas decât asfalt stricat”, a spus Gheorghe Venin.

Citit 881 ori Ultima modificare Duminică, 23 Februarie 2014 22:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.