Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

În Micro 13B şi Micro 39C: Slalom printre maşini pentru cumpărături

Luni, 18 Noiembrie 2013 10:00 | Publicat în SOCIETATE
La limita dintre Micro 13B şi 39 C, se află două supermarketuri, faţă în faţă, dar nu există trecere de pietoni către niciunul dintre ele. Cei care traversează bulevardul Milcov ori strada Nicolae Mantu către Lidl, îşi riscă viaţa zilnic, pentru că nu există trasată o trecere. În aceeaşi situaţie sunt şi cei care vor să treacă de la supermarketul Lidl către Billa 2, plasat în cartierul Micro 39C. „La noi în cartier s-a deschis un magazin Lidl de două săptămâni ...

Aveţi încredere în sistemul bancar?

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Băncile au devenit mai prudente în relaţia cu clienţii. Pe de altă parte, nici clienţii nu mai dau buzna în bănci ca pe vremuri. Iată opinia câtorva gălăţeni, apropo de încrederea pe care o au în a apela la bănci:Ionuţ: „Nu, nu am încredere în bănci, nici nu ştiu cum să o spun într-un mod mai frumos. Ne dau bani care nu există şi le dăm bani care ar trebui să nu fie. Sunt nişte cămătari. Banii nu sunt acoperiţi”.Horaţio: „Este o perioadă de dezechilibru pen ...

Cronica de cenaclu: Poveste fără poveste

Vineri, 15 Noiembrie 2013 09:41 | Publicat în CULTURA
„Privea, dar mintea lui nu avea nicio percepţie. Era în transă. Două cruci pe un fond albastru ca de vitraliu. Crinii galbeni şi scutul cavaleresc în galben albastru, cu încadratură roşie, capetele toiagelor ţâşnind în jos, pe ele desfăşurându-se panglica cu inscripţiunea. Nicio revelaţie, nici un tremur nervos. Se uita, dar vederea era pur homerică, restrânsă la o obtuzitate totală şi pentru exterior şi pentru interiorul golit. Acesta nu mai era Rogerius, nu mai era ni ...

Spaţii de parcare şi oaze de verdeaţă: Strada Unirii a fost modernizată

Vineri, 15 Noiembrie 2013 12:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Municipalitatea, în frunte cu primarul Marius Stan, a închis, ieri, proiectul „Modernizare strada Unirii”, lucrările fiind finalizate. Strada Unirii, cu o lungime de 1.512,61 metri liniari, a beneficiat în urma proiectului, votat încă din 2009, în Consiliul Local, de reabilitarea şi modernizarea carosabilului, trotuare, spaţii verzi şi construirea unui sistem de canalizare. Pe artera respectivă există 209 proprietăţi. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, ne-a e ...

Începe strângerea maidanezilor de pe străzile Galaţiului. Primăria a inaugurat un padoc nou

Vineri, 15 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a fost prezent, ieri, alături de directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, şi directorul Direcţiei de Infrastructură şi Lucrări, Radu Dinu, la padocul de pe strada Zimbrului pentru a puncta obţinerea avizului de funcţionare.Odată cu reintrarea în legalitate a padocului va reîncepe şi operaţiunea de strângere a câinilor comunitari de pe străzi. Câinii vor fi strânşi de pe străzi cu ajutorul tranchilizantelor, iar procesul poate fi efectuat ...

Proiect pilot in Micro 39: A fost inaugurat primul parc de cartier

Vineri, 15 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria a inaugurat, ieri, primul parc de cartier, respectiv Parcul din Micro 39. Parcul include o fântână arteziană, o cişmea publică, rulouri de gazon, loc de joacă pentru copii, bănci, coşuri de gunoi, mese de şah, stâlpi de iluminat, alimentare cu apă, canalizare, energie electrică şi sistem de irigaţii. Toate acestea au costat, potrivit primarului Marius Stan, aproape 100.000 de euro, iar, în viitor, mai multe cartiere se vor bucura de astfel de parcuri. „Este un model c ...

Ecosal a convins Direcţia Sanitar Veterinară: Padocul de pe Zimbrului şi-a recăpătat avizul

Joi, 14 Noiembrie 2013 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Padocul pentru câini de pe strada Zimbrului, care este în administrarea Serviciului Public Ecosal, şi-a recăpătat, în sfârşit, avizul de funcţionare. Potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, o echipă a Direcţiei Sanitar Veterinare a fost, miercuri dimineaţă, din nou în inspecţie la adăpost, pentru a vedea dacă toate deficienţele au fost remediate. „Avem avizul, dar deocamdată nu am primit şi procesul-verbal. Ni s-au mai dat câteva indicaţii, respectiv să ridicăm r ...

Ce cred gălăţenii despre demolarea chioşcurilor

Joi, 14 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În condiţiile în care municipalitatea a început demolarea unora dintre chioşcuri, i-am întrebat pe câţiva gălăţeni ce părere au despre această iniţiativă.Milica, 50 de ani: „Da, ar trebui ca ele să fie strânse, dar nu toate. Îmi pare rău pentru persoanele care lucrează la chioşcuri şi pentru locurile lor de muncă, dar asta este situaţia. Nu sunt de acord să fie strânse toate, pentru că este posibil, totuşi, să fie de foarte multă utilitate în anumite zone”.Sand ...

GALERIE FOTO / Construcţii care urâţesc Galaţiul: Chioşcuri în aşteptarea buldozerului

Joi, 14 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 30 de asemenea construcţii metalice abandonate sunt presărate pe străzile Galaţiului * Primăria a început notificarea proprietarilor Primăria a început, în lunile calde ale acestui an, un proces de eliminare a chioşcurilor de pe străzile oraşului, asta fie pe motiv că municipalitatea avea de gând să modernizeze zona şi nu avea loc de chioşcuri, fie că acestea încurcau circulaţia rutieră, fiind aşezate prea aproape de borduri. În cele mai multe cazuri, c ...

Ecosal, în graficul de lucru: Obiective noi pentru reparaţii

Miercuri, 13 Noiembrie 2013 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dincolo de obiectivele anunţate anterior, Serviciul Public Ecosal îşi va trimite, săptămâna aceasta, angajaţii şi utilajele pentru reparaţii pavaje, frezări şi asfaltări în următoarele zone ale oraşului: Coşbuc (între Măcelaru şi Henri Coandă), Fraternităţii, Carnabel şi Basarbiei (în zona blocului A17), zona fostului cinema Republica, Centură, Coşbuc şi Anghel Saligny. De asemenea, la sfârşitul săptămânii trecute, lucrătorii Ecosal au început înlocuirea bordur ...
Pagina 117 din 191

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Tânăr prins beat la volan în miez de noapte

Un tânăr de 25 de ani din județul Vaslui a fost prins în noaptea de 7 septembrie, în timp ce conduce ...

Theodosios Paralikas, noul antrenor al CSM Galați

Echipa masculină de baschet CSM Galați va aborda noul sezon al Ligii Naționale cu un nou antrenor pr ...

Castraveți gratis la Matca. Cum a ajuns un fermier să-și dea marfa pe nimic celor care vin la cules

Un fermier din Matca, județul Galați, a ajuns să ofere gratis castraveții din solar, după ce prețul ...

Controale îngreunate la granița cu Republica Moldova din cauza unei defecțiuni

Un incident tehnic la frontiera Republicii Moldova a dus la îngreunarea, miercuri dimineață, timp de ...

Zoo Park la Podul peste Dunăre. 13 septembrie, ultima zi la Smârdan (FOTO)

Până pe 13 septembrie 2026, comuna Smârdan (Tulcea) găzduiește ZOO PARK. Pe malul tulcean al Dunării ...

Reparaţii pe Viaductul uitat al Galaţiului

„Viaductul uitat al Galaţiului”, aşa se intitula articolul publicat în ediţia din 2 iulie 2026 a zia ...

Cine i-a furnizat Primăriei Galaţi jardinierele de 12.490 de lei bucata

Publicată la rubrica „Poza zilei”, ştirea despre noile jardiniere stradale, achiziţionate de Primări ...

Misiune oficială a Consiliului Judeţean Galaţi în Franţa. Cine pleacă şi cât costă deplasarea

După turneul de promovare a județului Galați și de cooperare economică în Statele Unite, desfăşurat ...

2,99 milioane de lei şi 60 de zile pentru reparaţii pe strada Movilei

„Preţul cel mai scăzut”, acesta a fost criteriul pe baza căruia Primăria Galaţi a atribuit contractu ...

Protest spontan de Ziua Siderurgistului la Galaţi

Angajații Liberty Galați au întâmpinat Ziua Siderurgistului cu un protest spontan, în fața Prefectur ...

AFDJ Galați, parte civilă într-un dosar al Parchetului European, pentru recuperarea unui prejudiciu de aproximativ 42 milioane de lei

Consiliul de Administrație al AFDJ Galați a decis ca regia gălățeană să se constituie parte civilă î ...

Ziua siderurgistului fără bani

Sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie, Ziua Metalurgistului avea, până de curând, o tradiție put ...

„Portretul-robot” al șomerului gălățean

S-au împlinit în august 20 de luni de când numărul înregistrat oficial al șomerilor din județul Gala ...

VOLEI. Coordonator din Polonia transferat la CSM Arcada

Cel mai recent transfer la CSM Arcada este polonezul Kajetan Kubicki. Un jucător de 23 de ani și jum ...

În ciuda eșecului suferit de Oțelul contra Rapidului, Tomas și Munteanu păstrează încrederea în echipă

Oțelul a cedat dramatic, scor 0-1, partida disputată pe teren propriu cu Rapid București, în etapa a ...

Din sportul gălățean. Doar o victorie în Liga a III-a de fotbal

FOTBAL. Eșalonul al treilea de fotbal a programat meciurile etapei cu numărul doi. O etapă încheiată ...

Oțelul, învinsă dramatic de Rapid. Gol marcat de oaspeți la ultima fază

Oțelul a pierdut dramatic confruntarea cu Rapid București, scor 0-1, după un gol înscris de Alexandr ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Copiii au descoperit „Universul lumii subacvatice” la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Disecții de pești, rechini, specii veninoase, recorduri din lumea subacvatică și o vizită la Acvariu ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Polițiștii gălățeni, cu ochii pe școli la început de an

Noul an școlar începe cu emoții pentru copii, griji pentru părinți și, ca în fiecare toamnă, cu mai ...

„eSănătatea Mea”, noul portal pentru informații medicale. Probleme întâmpinate la începutul funcționării

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, începând cu 1 septembrie 2026, portalul „eSănătate ...

25 de voluntari au încheiat cursul introductiv „Salvator din pasiune”, la ISU Galați

O nouă serie de 25 de voluntari a încheiat, pe 3 septembrie, cursul introductiv din cadrul programul ...

Fantasticii Down Galați, șapte medalii la Jocurile Naționale Special Olympics România

Șase sportivi ai Asociației Fantasticii Down Galați au plecat la Jocurile Naționale Special Olympics ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Bătaie în stradă, după un conflict online. O fată de 12 ani, agresată de patru adolescente

Un conflict început pe rețelele de socializare a ajuns să se transforme într-o bătaie între minore, ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

Un gălățean s-a dus peste fosta iubită cu un cuțit și a atacat-o

Un bărbat de 30 de ani, din Frumușița, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar f ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...