În Micro 13B şi Micro 39C: Slalom printre maşini pentru cumpărături

În Micro 13B şi Micro 39C: Slalom printre maşini pentru cumpărături
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La limita dintre Micro 13B şi 39 C, se află două supermarketuri, faţă în faţă, dar nu există trecere de pietoni către niciunul dintre ele. Cei care traversează bulevardul Milcov ori strada Nicolae Mantu către Lidl, îşi riscă viaţa zilnic, pentru că nu există trasată o trecere. În aceeaşi situaţie sunt şi cei care vor să treacă de la supermarketul Lidl către Billa 2, plasat în cartierul Micro 39C. „La noi în cartier s-a deschis un magazin Lidl de două săptămâni şi nu putem să ajungem la el. Nu avem trecere de pietoni. Nici noi, nici cei din Micro 39 C”, ne-a spus domnul Petrică Melinte, locuitor al cartierului Micro 13B. Şi nu este singurul care atrage atenţia, în mai puţin de cinci minute de stat în faţa oricăruia dintre cele două supermarketuri, poţi vedea cel puţin 10-20 de persoane care trec neregulamentar - şi asta pur şi simplu pentru că nu au alternativă, decât să ocolească poate sute de metri, cu sacoşa în mână, până la prima zebră.

Viceprimarul Radu Cosca, şeful Comisiei pentru siguranţa circulaţiei, ne-a spus, la rândul său, că problema locuitorilor din Micro 13 B a fost ridicată în cadrul comisiei de acum două săptămâni şi că, până acum, ar fi trebuit rezolvată. „S-a hotărât trasarea marcajului în Micro 13B şi trebuia ca problema să se fi rezolvat. Dacă nu s-a realizat marcajul până acum, sigur va fi realizat săptămâna asta”, ne-a declarat viceprimarul. Cât despre cea de-a doua trecere de pietoni, cea pentru locuitorii cartierului Micro 39C, acesta nu ştia nimic. „Dacă nu se plâng, eu de unde să ştiu?”, ne-a mai spus şeful Comisiei pentru siguranţa circulaţiei.

Citit 2997 ori Ultima modificare Luni, 18 Noiembrie 2013 12:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.