Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

„Eu mi-aş băga/ Graniţa-n raniţă, ţara-n raniţă”

Luni, 27 Mai 2013 09:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bila albă. A da cuiva, pentru ceva, bila albă este poate una dintre cele mai grele misiuni. De multe ori atitudinile, acţiunile care pot primi o laudă vin tardiv. Săptămâna aceasta, mai marii PDL, împreună cu deputatul gălăţean Mircea Toader, s-au adunat la Galaţi pentru a vorbi despre soluţiile îmbunătăţirii situaţiei întreprinzătorilor şi despre o primă variantă a Legii privind protecţia întreprinzătorului din România. O lege aşteptată de mult timp, poate de prea ...

Campanie VL „Să-ţi pese de Galaţi!”: Vrem bănci, dar le rupem!

Sâmbătă, 25 Mai 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Toţi vrem şi avem nevoie de băncile din parcuri, însă, cu toate astea, mai din distracţie sau mai din nepăsare, imediat ce sunt instalate, recondiţionate - sau fie ele chiar şi vechi, dar întregi - sunt rupte de găştile de tineri exuberanţi. Chiar dacă au tot atâta nevoie de o bancă în parc cât au şi bătrânii, se pare că „rebelii” le ciuntesc repede. Ne plângem des că nu avem un oraş prea curat, însă nici noi nu ne prea dăm silinţa să îl păstrăm măcar la niv ...

Şefii PDL, la Galaţi: Lege privind protecţia întreprinzătorului

Vineri, 24 Mai 2013 10:42 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Liderul PDL, Vasile Blaga, şi Prim vicepreşedinţii Andreea Paul şi Anca Boagiu au fost, joi, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, din Galaţi, alături de deputatul Mircea Toader, pentru a prezenta o primă variantă a proiectului de lege privind instituirea Autorităţii pentru protejarea investitorului şi soluţiile pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri. „Propunerile pe care le-am lansat la Galaţi se referă la o creştere a libertăţii economice şi la o transparenţă ...

Cum stăm cu zonele de agrement?

Joi, 23 Mai 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Vine vara şi toţi căutăm să ne petrecem timpul liber cât mai mult afară, fie că vrem să mergem la plajă sau la iarbă verde. Sunt mulţumiţi gălăţenii cu zonele de agrement din Galaţi?Mihai Păun: „Nu prea sunt zone de agrement. Nu mai ai unde să te duci, decât la o bere pe terasă. Altceva nu poţi să faci. Dar cu toate că suntem poziţionaţi la Dunăre, chiar nu avem deloc plaje şi zone de agrement. Acolo, la plaja de la Turnul TV era iniţial o chestie interesantă şi ...

Raport de activitate la CJ Galaţi: Cu proiectele de hotărâre, de la Chebac la Bacalbaşa

Joi, 23 Mai 2013 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţului Galaţi a adoptat 325 de hotărâri şi a emis 576 de dispoziţii în 2012, potrivit raportului de activitate al preşedintelui Consiliului Judeţului. Acestea s-au aprobat în 22 de şedinţe, respectiv într-o şedinţă de constituire, 11 şedinţe ordinare şi 10 şedinţe extraordinare. Cele mai multe hotărâri adoptate, respectiv 130, au vizat probleme organizatorice şi de personal, 95 au vizat probleme privind bugetul local al Consiliului Judeţului (adoptări, rect ...

GALERIE FOTO / Halal sezon estival! Plaja Dunărea îi întâmpină pe gălăţeni în condiţii mizere

Joi, 23 Mai 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deschisă de pe 18 mai, Plaja Dunărea îşi aşteaptă clienţii cu nisip plin de mucuri de ţigări,  bazin fără apă, ruginit şi nevopsit, dar şi cu mozaic şi dale sparte * Reponsabilii au evitat să dea ochi cu presa să se ne spună ce au de gând să facă Cei care vor să prindă puţin bronz înainte de a pleca la mare sunt aşteptaţi la Plaja Dunărea într-o atmosferă mai degrabă jalnică, de fapt aceeaşi ca în fiecare an. Totul pare că stă în loc în ceea ce ar trebui ...

Campanie VL "Să-ţi pese de Galaţi!" Construcţii care urâţesc şi sufocă oraşul

Luni, 20 Mai 2013 09:00 | Publicat în SOCIETATE
După ’90 încoace au răsărit tot felul de garaje, chioşcuri şi construcţii improvizate care nu numai că ocupă spaţiul ce putea fi folosit pentru a fi construite parcări sau locuri de joacă, dar şi urâţesc şi sufocă străzile Galaţiului. Chiar de la începutul campaniei „Să-ţi pese de Galaţi”, una dintre cititoarele noastre, Iuliana C., a decis că trebuie să ia atitudine împotriva acestor "minuni" care au răsărit peste noapte şi care mai sunt şi lăsate în paragi ...

Sunteţi mulţumiţi de florile din oraş?

Luni, 20 Mai 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gospodărire Urbană face greu faţă udatului florilor din oraş cu o singură cisternă la purtător, dovadă că multe dintre florile din Galaţi s-au cam uscat. Sunteţi mulţumiţi de cum arată florile din Galaţi, sunt ele destule şi, mai ales, n-ar fi mai convenabil şi mai la îndemână să ne construim propria pepinieră şi să ne producem singuri copacii decât să-i cumpărăm? Cornelia Pătrăşcan, 35 de ani: „Sunt prea uscate, iar iarba, crescută foarte mult, adăposteşte m ...

Licitaţie la Consiliul Judeţului Galaţi: Circuitul muzeelor de la bloc

Luni, 20 Mai 2013 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţului Galaţi a scos la licitaţie un contract de servicii de organizare evenimente pentru proiectul „Circuit turistic muzeal în judeţul Galaţi”, în timp ce muzeele gălăţene nici nu mai au sedii şi sunt împărţite în şapte zări. Valoarea contractului scos la licitaţie este de 81.200 de lei şi are în vedere trei direcţii: organizarea evenimentului tabăra de creaţie ecologică „Altfel”, în valoare de 19.000 de lei, organizarea evenimentului Caravana naţi ...

GALERIE FOTO / Gospodărire Urbană a devenit Negustorie Urbană. Galaţiul cumpără arbuşti, deşi i-ar putea produce

Luni, 20 Mai 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cu o seră de doar 2.000 de metri pătraţi, Gospodărire Urbană poate asigura Galaţiului în jur de 800.000 de flori anual * Societatea municipalităţii este nevoită să închirieze maşini pentru a asigura apa necesară florilor din oraş Cu toate că am putea creşte în curtea noastră copaci şi arbuşti, dacă am asigura spaţiul şi utilităţile necesare, se pare că Primăria preferă să-i achiziţioneze. Cei 2.000 de metri pătraţi pe care i-a pus la dispoziţie municipalitate ...
Pagina 145 din 191

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile, la Galaţi

Atenție la țânțari, mai ales în parcuri, în vecinătatea apelor stătute și în locurile cu verdeață! ...

Ajutoare de urgență și pentru gălățenii aflați în situații grele. Guvernul alocă peste 2,1 milioane de lei

Gălățenii care trec prin situații grele se numără printre beneficiarii ajutoarelor de urgență aproba ...

Despăgubiri pentru distrugerile cauzate de drone

Cetăţenii români vor putea fi despăgubiți pentru distrugerile cauzate de drone sau de fragmente ale ...

Peste 267 milioane de lei (53,5 milioane de euro), fonduri atrase prin PNRR pentru dezvoltarea județului Galați. Performanță în atragerea fondurilor europene

Consiliul Județean Galați a atras și implementat, prin PNRR, investiții în valoare de peste 267 de m ...

Cod galben, dar nu de toamnă, la Galaţi

Galaţiul intră sub Cod galben, dar nu de frunze veştede, ci de temperaturi ridicate. Administrația ...

Restricții de circulație pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila

Șoferii care ajung în perioada următoare pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila  trebuie să se ...

Istorica Biserică din Ciureștii Noi, județul Galați, înnoită în Duh și Adevăr

În 30 august, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în zi de hram, în ...

Olga Onea: doi ani de Senat, două partide

În doar doi ani de mandat parlamentar, Olga Onea a ajuns la al doilea partid politic. Aleasă senato ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

ANALIZĂ. Euro s-a retras spre 5,255 lei

La jumătatea săptămânii, leul a reușit să se aprecieze față de principalele valute. Excepție a făcut ...

Peste 20.000 tone de mărfuri, operate în porturile gălățene de nave sub pavilioane „exotice”

Peste 20.000 de tone de mărfuri diverse, de la rapiță și până la fier vechi, erau operate, miercuri, ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Atletul paralimpic Marian Petria, dublu campion național. Din sportul gălățean

ATLETISM. În Capitală au avut loc întrecerile turneului final al Campionatului Național de atletism ...

Sporting Liești și-a îndeplinit visul din Cupa României. Din sportul gălățean

Meciul de miercuri din prima etapă a grupelor Cupei României, dintre Sporting Liești și Dinamo, poat ...

Valeriu Pintilie de la K-1 Galați, victorie spectaculoasă la Viena

Tânărul sportiv de la K-1 Galați, Valeriu Pintilie, supranumit „The Lion”, a debutat cu dreptul în c ...

Sporting Liești a plătit tribut începutului slab în duelul cu Dinamo

Sporting Liești a debutat cu o înfrângere în noua ediție a grupelor Cupei României. Formația gălățea ...

Peste 275 de milioane de lei pentru profesori. Prima de carieră a fost plătită

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat plata primei de carieră pentru c ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Casa de Pensii, la un click distanță. Ce servicii pot fi accesate online și cum îți faci cont

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) are o nouă platformă online, unde utilizatorii pot găsi info ...

Galațiul are nevoie de 30 de voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați

Asociația "Ajungem MARI" caută 30 de oameni care să petreacă trei ore pe săptămână alături de copiii ...

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați lansează proiectul „WINGS”

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați, în calitate de lider de proie ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Percheziții și în Galați într-un dosar de pornografie infantilă. Cinci persoane au fost reținute

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au stab ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsu ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...