Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

Consilierii judeţeni au dat verde pentru conservarea biodiversităţii. Investiţia se ridică la aproape UN MILION DE LEI

Luni, 08 Septembrie 2014 14:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce, la începutul lunii august, au fost scoase la licitaţie lucrările de realizare a proiectului “Conservarea biodiversităţii în Pădurea Gârboavele, judeţul Galaţi”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, consilierii judeţeni au aprobat, la ultima şedinţă, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie. Proiectul are o valoare de 949.784 de lei şi prevede reabilitarea obiectivelor existente, dar şi lucrări ...

Plan de MODERNIZARE a transportului în comun: Transurb vrea TROLEIBUZ până la Intfor

Luni, 08 Septembrie 2014 13:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Transurb vrea să introducă transportul cu troleibuze pe relaţia Micro 19 - Intfor şi să înlocuiască astfel traseele 10 şi 29. Acest lucru face parte din planul de modernizare a transportului în comun vizat de societatea aflată în subordinea Primăriei. Potrivit societăţii, acest lucru presupune o investiţie din partea municipalităţii pentru infrastructură pe porţiunea cuprinsă între Hotel Galaţi şi Intfor. Un rapot al Transurb, prezentat la sfârşitul lunii trecute, în ca ...

Angajaţii Ecosal, mână în mână cu hoţii! Metoda securizării pubelelor nu funcţionează

Luni, 08 Septembrie 2014 07:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Punctele de colectare selectivă şi neselectivă a deşeurilor care au fost îngrădite de către Serviciul Public Ecosal nu dau roade, din cauza angajaţilor de pe teren, care se înţeleg cu hoţii de materiale reciclabile. Afirmaţia îi aparţine chiar directorului Serviciului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, care se aştepta la o diferenţă consistentă în cantitatea de deşeuri reciclabile preluată de către maşinile de gunoi după securizarea pubelelor.„Chiar am discutat cu şeful secţiei ...

Administraţia locală ÎNCALCĂ LEGEA! Galaţiul nu respectă persoanele cu HANDICAP

Luni, 08 Septembrie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Primăria municipiului Galaţi impune bariere persoanelor cu dizabilităţi încă de la intrare Trotuarele, străzile şi trecerile de pietoni ale Galaţiului nu sunt sigure nici pentru un om fără handicap, darămite pentru o persoană cu dizabilităţi, care nu vede sau pur şi simplu nu poate să meargă. Trotuarele sunt pline de gropi, de denivelări, iar să mergi cu un copil în cărucior devine o aventură pentru orice părinte, fie din cauzele numite mai sus, fie pentru că spaţi ...

Ruinele PASAJULUI DIN CENTRU, transformate în SPAŢIU EXPOZIŢIONAL. Primăria promite REPARAŢII

Luni, 08 Septembrie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La începutul lunii august, studiul de fezabilitate pentru cele trei pasarele dorite de către primarul Marius Stan, pe strada Brăilei, era pe masa unui proiectant tehnic de specialitate. În schimb, de ani de zile, singura subtraversare existentă la Galaţi, cea din centru, reală, este din ce în ce mai dărăpănată. În fiecare an, tavanul cade din cauza infiltraţiilor de apă, fiind nevoie de noi şi noi reparaţii.Anul trecut, fostul director al Direcţiei de Lucrări şi Infrastructur ...

Municipalitatea gălăţeană este OBLIGATĂ să refacă spaţiul verde pe o stradă din oraş

Sâmbătă, 06 Septembrie 2014 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Municipalitatea nu a avut aviz de mediu pentru tăierea arborilor de pe strada Democraţiei şi pentru lucrarea de modernizare a acesteia, în schimb, potrivit datelor furnizate de către comisarul şef al Gărzii de Mediu, Iulian Cosma, cât şi potrivit informaţiilor de pe site-ul Agenţiei de Mediu, Primăria Galaţi a primit o decizie a etapei de încadrare, care ţine loc de aviz de mediu pentru realizarea proiectului. „Când au început demersurile de modernizare a străzii Democraţie ...

Au REÎNCEPUT LUCRĂRILE pe strada Basarabiei, după mai bine de jumătate de an

Sâmbătă, 06 Septembrie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Vineri, mai mulţi angajaţi ai societăţii Tancrad lucrau de zor la liniile de tramvai de pe Basarabiei, în zona intersecţiei cu bulevardul George Coşbuc. În jurul prânzului, Liniile erau deja amplasate la locul lor, iar lucrătorii păreau doar să le fixeze. Finalizarea străzii Basarabiei a stat pe loc mai bine de jumătate de an, din cauza şinelor de tramvai, care nu mai puteau fi folosite. Primăria a scos, în vara aceasta, la licitaţie contractul pentru proiectarea şi execuţia ...

Pentru o soartă mai bună a CÂINILOR/ Ilie Zanfir, la a patra ADOPŢIE

Sâmbătă, 06 Septembrie 2014 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Directorul Bibiliotecii V.A. Urechia, consilierul local Ilie Zanfir, a devenit, la începutul lunii august, „părintele” celui de-al patrulea căţel, după ce l-a adoptat la distanţă pe Nero, din padocul Serviciului Public Ecosal. Ilie Zanfir nu este prima oară când face un astfel de gest, fiind, după cum spuneam, la a patra adopţie. „Eu am mai adoptat încă trei câini, John şi Mary, câinii pe care i-am adus şi îi creştem în curtea interioară a Bibliotecii, şi Azorel, a c ...

CIMITIRELE gălăţene - fără bază de date, dar cu GUNOI din plin

Vineri, 05 Septembrie 2014 10:30 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, s-au exprimat nemulţumiri asupra modului cum Gospodărire Urbană administrează cimitirele „Sfântul Lazăr”, „Ştefan cel Mare” şi „Eternitatea” din Galaţi, atât la nivelul salubrizării, cât şi în privinţa lipsei unei baze de date a cimitirelor şi a locurilor de veci. Astfel, doamna Maria Panţuş nu înţelege cum societatea administrează trei cimitire fără să aibă, în sec ...

PREVIZIUNE a liderilor ACL: Consilierii şi primarii îşi vor PIERDE MANDATELE

Vineri, 05 Septembrie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ambii copreşedinţi ai ACL Galaţi, Victor Paul Dobre şi Doruleţ Resmerinţă, prognozează că primarii şi consilierii care vor opta să dea curs OUG 55/2014 şi să plece în tabăra partidului de guvernământ îşi vor pierde mandatele, pentru că ordonanţa va fi declarată neconstituţională. „Există în Constituţie articolul 115 alin. 6, care spune în mod explicit că lucrurile ce ţin de instituţii fundamentale ale statului nu pot fi reglementate prin OUG, ci prin lege. Este ...
Pagina 73 din 191

Muncitor rănit grav pe șantierul unui bloc din Galați

Un bărbat de 55 de ani, muncitor pe un șantier din municipiul Galați, a ajuns în stare gravă la spit ...

Doi polițiști gălățeni, medaliați la Naționalele de Karate. Urmează competiția din Australia

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au urcat de mai multe ori pe pod ...

Aventura unui șofer beat și fără permis s-a încheiat în peretele unei case de pe Centură

Un șofer de 29 de ani a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina, în noaptea de duminică spre ...

O femeie a murit după ce a fost lovită de un camion, în județul Galați

Tragedie în zorii zilei de luni, pe DE 581, în comuna Munteni, județul Galați. O femeie din Țepu, în ...

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci... cu armele Iubirii de Dumnezeu

Duminica dinaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, la Catedrala „Sfântul Apostol Andrei” și „Sf ...

Bărbat din Toflea arestat după ce și-a sechestrat și bătut iubita, când era beat

Un bărbat din Toflea a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut și sechest ...

Nuntă în lumea politică. Alexandru Nazare s-a căsătorit

„Mulțumim tuturor pentru urări şi gândurile bune! Duminică binecuvântată!”, acesta este mesajul pe c ...

Zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară, în toată țara, între 14 și 25 septembrie

Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14-25 septembrie, exercițiul militar „Burebista 26”, ...

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a re ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

Bugetul pe acest an al Programului „Anghel Saligny” a fost epuizat. Depunerea noilor solicitări, suspendată din 11 septembrie

Fondurile bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” a ...

Analiza săptămânii. Scăderea inflației nu a influențat parcursul leului

În urmă cu circa o lună, BNR și-a revizuit prognoza referitoare la creșterea prețurilor pentru final ...

Rețeaua de canalizare a Galațiului a funcționat fără probleme deosebite, după ploile de azi noapte

Ploile din noaptea de sâmbătă spre duminică, 12 spre 13 septembrie, se pare că nu au provocat proble ...

Ce urmează după PNRR. Viitorul sectorului construcțiilor, „radiografiat” la Galați

Patronatul Societăților din Construcții (PSC) Filiala Galați organizează, luni, 14 septembrie, o con ...

Oțelul caută puncte la Cluj, fără doi titulari importanți

Oțelul Galați încheie etapa a noua a Superligii cu o deplasare dificilă pe terenul Universității Clu ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada, în cantonament la Cheile Grădiștei

Au trecut câteva zile de când lotul formației gălățene s-a instalat în cantonamentul montan de la Ch ...

Câți bani publici primește Oțelul în comparație cu rivalele din Superligă

Finanțarea cluburilor profesioniste din bani publici continuă să producă diferențe importante între ...

Weekend plin de fotbal pentru echipele gălățene

Acest sfârșit de săptămână aduce noi meciuri pentru echipele gălățene. Programul competițional cupri ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Ziua şi scandalul, la Inspectoratul Şcolar Galaţi. Şcoală abia renovată, dar fără forme legale de funcționare

După scandalul creat de neprelungirea mandatului fostului director al Liceului Tehnologic Nr. 1 Coro ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Cât costă asigurarea de sănătate pentru cei fără venituri, în 2026

Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să plă ...

Primăria Smârdan anunță măsuri dure pentru cetățenii care aruncă ilegal deșeuri, după controlul Gărzii de Mediu

Un control al Gărzii Naționale de Mediu a pus din nou pe masă problema deșeurilor aruncate la întâmp ...

Poza zilei. Gălăţenii, aşteptaţi sub cupola circului

Începând din 11 septembrie, gălăţenii sunt aşteptaţi sub cupola Circului Espinol, la spectacolul „Ev ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

De la muzeele Galațiului la tradițiile din Tulucești. Tur cultural pentru oaspeți din Republica Moldova

Galațiul și comuna Tulucești au fost, timp de două zile, puncte de întâlnire pentru cultură, istorie ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Șofer prins beat criță la volan, pe DJ 252

Un bărbat de 43 de ani, din Furcenii Vechi, a fost prins beat criță la volan, pe DJ 252. Bărbatul a ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări d ...

Gălățean reținut după postări rasiste și antisemite pe rețelele sociale

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Independența, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi publ ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...