Marius Ţuca

Marius Ţuca

„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Intersecţia fără absolut niciun rost

Luni, 01 Iunie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Intersecţia Fără Rost (IFR) reprezintă definiţia haosului rutier din Galaţi. Denumit perfect de mitologia urbană a oraşului, acest nod rutier fără noimă, sau cu un sens ascuns bine de tot printre zeci de indicatoare şi priorităţi nesemnalizate, este examenul suprem pentru orice conducător auto din Galaţi sau de-aiurea. Nu a învăţa să conduci maşina e supremul test, nici a lua examenul auto, după cum nici integrarea în lumea şoferilor nu reprezintă victoria totală a cond ...

100 de ani de la naşterea prof. ing. Virgil Moţoc

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Biblioteca „V.A. Urechia” găzduieşte în aceste zile o expoziţie documentară care marchează centenarul naşterii prof. ing. Virgil Moţoc. Este vorba despre o colecţie de obiecte vechi, ce au aparţinut profesorului Virgil Moţoc şi familiei acestuia. De altfel, piesa de rezistenţă este chiar arborele genealogic al familiei. „Expoziţia reflectă tradiţia şi continuitatea familiei, prin arborele genealogic ce porneşte de la anul 1450 şi se desfăşoară pe parcursul a 17 gener ...

Pe când spectacole la Casa de Cultură a Sindicatelor?

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
* Instituţia s-a asociat cu Galmopan şi, de doi ani, tot modernizează sala de spectacole * Conducerea promite însă că lucrările vor fi gata în toamnă *Gălăţenii mai au de aşteptat până când vor putea să vadă din nou spectacole la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi. Şi asta pentru că, după doi ani de când sala a fost închisă pentru modernizare, lucrările sunt încă neterminate. Conducerea instituţiei ne asigură că reabilitarea e în grafic şi că nu mai e ma ...

Sergiu Tofan a apelat totuşi la Justiţie

Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Sergiu Tofan, deja fost director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DCCPCN) a judeţului Galaţi, a întors-o ca la Ploieşti şi încearcă să îşi păstreze funcţia. După ce a fost demis în urma ordinului guvernamental care i-a eliberat din funcţie pe toţi directorii instituţiilor aflate în subordinea ministerelor, Sergiu Tofan a apelat la justiţie, deşi, la începutul acestei luni, declara că nu va face acest lucru. „Ordinul este nul şi ar p ...

Aceleaşi taxe la masterat la „Dunărea de Jos”

Miercuri, 27 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Taxele de studiu pentru masterat rămân aceleaşi la Universitatea „Dunărea de Jos”. Astfel, pentru cei care nu vor reuşi să ocupe unul dintre locurile la buget, taxele variază între 2.200 şi 3.300 de lei. La majoritatea facultăţilor anul de studiu va costa 2.200 de lei, însă la trei facultăţi (Ştiinţe economice, Nave şi Litere) taxa va fi de 3.300 de lei. ...

„Danubius” organizează admitere pentru cinci facultăţi

Miercuri, 27 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Universitatea „Danubius” organizează şi anul acesta două sesiuni de admitere, pentru toate cele trei variante de studiu: zi, frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă. Prima sesiune va avea loc în iulie, iar a doua în septembrie. Vor fi scoase la concurs locuri pentru toate cele cinci facultăţi acreditate: Drept (specializarea Drept), Ştiinţe Economice (specializările Finanţe şi bănci, Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Contabilitate şi informatică d ...

Test grilă pentru admiterea la Drept

Marți, 26 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Facultatea de Drept de la Universitatea „Dunărea de Jos” face selecţie riguroasă la admitere de anul acesta. Conducerea instituţiei a decis să păstreze testele grilă şi anul acesta. Mai mult, în această vară nota la test va conta în proporţie de 50 la sută în media finală, faţă de numai 20 de procente anul trecut. Candidaţii vor avea un test grilă de 20 de întrebări, zece din Gramatică şi zece din Economie Politică, fiecare răspuns corect aducând candidatului 0,5 p ...

Masteranzi cu interviu

Marți, 26 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Admiterea la masterat se va face anul acesta la Universitatea „Dunărea de Jos” pe bază de interviu. În funcţie de facultate, procentul care revine interviului în media finală variază între 20 şi 75 la sută. Restul procentelor vor fi alcătuite din mediile anilor de studiu şi/sau ale examenului de licenţă. Tematicile interviurilor vor fi afişate la sediul fiecărei facultăţi şi pe site-ul universităţii, www.ugal.ro, la secţiunea admitere. ...

„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Grădinile exotice de pe Brăilei

Luni, 25 Mai 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Era culmea să ai palmieri în oraş, iar aceştia să nu figureze la capitolul „minuni ale prezentului”. La câteva săptămâni bune de când au „răsărit” pe strada Brăilei, în zona băncilor, cei opt copaci exotici par să îşi mai fi pierdut din interesul iniţial. În afară de cei din afara oraşului, aproape nimeni nu se mai minunează de prezenţa palmierilor pe spaţiul verde. Cei care trec zilnic prin zonă s-au obişnuit deja cu arborii exotici. Şi, dacă, iniţial, imag ...

Unele facultăţi încep din iulie

Sâmbătă, 23 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Admiterea la masterat la Universitatea „Dunărea de Jos” va fi decalată anul acesta. Astfel, o serie de facultăţi vor organiza o sesiune de admitere încă din luna iulie. Este vorba despre Facultatea de Inginerie Electrică şi Electronică, Facultatea de Ştiinţa Calculatoarelor, Facultatea de Ştiinţe şi Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie. Înscrierea candidaţilor va avea loc între 13 şi 16 iulie, iar concursul propriu-zis, acolo unde va fi cazul, se va desfăşura în ...
Pagina 120 din 137

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP. Unde şi cum le putem vota

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

UPDATE. Explozie urmată de incendiu, într-un bloc de locuinţe din Galaţi

În această seară, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Tinerii din Galați pot deveni ambasadori ai regiunii lor la nivel european

Tinerii din Galați care vor să vorbească despre problemele comunității lor și despre provocările din ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

Gospodărire Urbană Galați reduce la jumătate, în septembrie, prețul abonamentelor și permiselor anuale de parcare

„Un an de parcare, la jumătate de preț. Septembrie este luna bună pentru reînnoire!”, afirmă repreze ...

Regionala CFR Galați vrea să reabiliteze podul feroviar dintre Lacu Sărat și Brăila

Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Galați a publicat în SEAP anunțul de licitație pentru proie ...

Trei parcuri eoliene din județul Galați au obținut avizele tehnice de racordare

Eurowind Energy România anunță că a obținut avizele tehnice de racordare (ATR) pentru 2.307,4 MW de ...

ANALIZĂ. Euro ar putea urca în august 2027 la peste 5,34 lei

Tensiunile politice locale îndepărtează România de posibilitatea de a încasa o bună parte din sumele ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

Cupa României. Sporting Liești – Dinamo se joacă la Galați, pe Stadionul „Oțelul”

Partida dintre Sporting Liești și Dinamo București, din prima etapă a grupelor Cupei României, se va ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Cine poate primi pensie de urmaș toată viața. Condițiile care îi pot lăsa pe mulți fără bani

Pensia de urmaș poate ajunge să fie plătită soțului supraviețuitor până la sfârșitul vieții, dar nu ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...