Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

SĂRBĂTOARE MARE la "Sfinţii Trei Ierarhi", în Mazepa II

Miercuri, 09 Decembrie 2015 00:30 | Publicat în EVENIMENT
Marţi, 8 decembrie, la biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din Mazepa II, a fost sărbătoare mare. Sfântul locaş - renăscut în ultimii ani - îl are ca ocrotitor şi pe Sfântul Cuvios Patapie, prăznuit marţi. Potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, "manifestările liturgice, misionare şi social-filantropice au debutat în ajun, cu oficierea Vecerniei cu Litie, şi au culminant în ziua hramului, cu săvârşirea Sfintei Liturghii. Pentru a spori evlavia credincioşilor, Înalt Prea Sfin ...

Grigore Leşe şi Maria Răducanu CÂNTĂ la Galaţi

Miercuri, 09 Decembrie 2015 12:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Vineri, 11 decembrie, Grigore Leşe şi Maria Răducanu vor cânta la Casa de Cultură a Sindicatelor. Concertul, care va începe la ora 19,30, face parte din proiectul naţional cultural "Artă contra drog", iniţiat de CIADO România. Cei doi artişti au mai cântat, în cadrul turneului, la Tg. Mureş, Braşov, Piteşti şi Bacău. Preţul biletelor la spectacolul de vineri variază între 50 şi 70 lei, în funcţie de aşezarea în sală. ...

Ceremonie IMPRESIONANTĂ, miercuri, în Micro 39 B

Miercuri, 09 Decembrie 2015 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Părticele din Moaştele Sfântului Efrem cel Nou, de la mânăstirea grecească Nea Makri, vor fi aduse miercuri, 9 decembrie, la ora 16,00, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou”, din Micro 39 B, strada Henri Coandă nr. 18 A. Aşezarea în raclă a MOAŞTELOR Sfântului Efrem cel Nou Ceremonia primirii sfintelor moaşte şi a aşezării acestora în raclă va fi săvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunări ...

Lenea-i tot cucoană mare

Marți, 08 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Oraşul e pe ducă. Un singur loc de muncă de pe urma căruia să câştigi o pâine mai albă nu mai găseşti pe-aici! Şi prost să fii să nu îţi dai seama că, de fapt, am ajuns sclavii unor patroni îmbogăţiţi pe nedrept, care de 25 de ani îşi bat joc de munca noastră, ca să poată strânge averi şi să se lăfăiască în lux. Asta, dacă n-or fi ei chiar nişte copii de ştabi comunişti, caz în care se lăfăiesc de mai bine de un sfert de veac. Ăştia fac legea în oraş, ...

Bani în plus la plata pe suprafaţă? Condiţiile PNDR ar permite-o!

Luni, 07 Decembrie 2015 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Fermierii gălăţeni cu exploataţii mici şi medii ar putea primi 54 de euro în plus, la plata pe suprafaţă, din cauză că fac agricultură într-o zonă cu constrângeri naturale semnificative. Este vorba despre o plată compensatorie care se poate acorda, fiind inclusă în Măsura 13 din PNDR 2014-2020, Pilonul 2, Fondul European de Dezvoltare Rurală (FEADR). Potrivit procedurilor, tot Agenşia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Galaţi ar urma să gestioneze şi aceş ...

Cine n-a luat avansul pe suprafaţă, mai aşteaptă şi până în februarie

Luni, 07 Decembrie 2015 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că s-au făcut viramentele aferente efectuării plăţilor pe suprafaţă către 602.000 fermieri. Ce se întâmplă cu toţi ceilalţi, care încă nu şi-au primit nici banii, şi nici vreun termen precis până la care să li se facă plata nu există? “Ceilalţi producători, până la 943.000, vor intra pe plăţile normale în funcţie de cât de repede se termină controlul pe teren şi se finalizează modulul de plată. Bani ...

Din ce în ce mai puţine LOCURI DE MUNCĂ pentru gălăţeni

Luni, 07 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în CARIERE
* Doar unul din trei gălăţeni a muncit, cu acte, în acest an * Agenţii economici au oferit cu 2.000 de locuri de muncă mai puţin decât în 2014 Angajatorii mari se numără pe degete Dacă nici 2014 nu strălucise din punct de vedere al numărului de locuri de muncă vacante în Galaţi, putem spune fără urmă de îndoială că anul acesta a fost unul şi mai prost. Oferta oficială a fost mai „subţire” cu aproape 2.000 de joburi, la nivel de judeţ, în primele zece luni ale ...

Legea bagă oile în grajd, de luni

Vineri, 04 Decembrie 2015 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Ciobanii care îşi scot oile din saivan la păşunat, de luni încolo, riscă amenzi de până la 1.500 lei. Aşa prevede legea 149/2015, care aduce modificări şi completări Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Potrivit acestor noi reglementări, oile trebuie să intre în stabulaţie de pe 6 decembrie şi să rămână în grajd până pe 24 aprilie. Abia după acea dată vor putea fi scoase din nou la păşunat. În plus, legea spune că o stână poate avea ...

Cum s-a născut MOŞUL aducător de BUCURII pentru copii

Joi, 03 Decembrie 2015 01:00 | Publicat în SOCIETATE
"Blânz zâmbeşte din icoană/Cuviosul Nicolae…" îşi încheie Octavian Goga poezia intitulată Pace. De fapt, tocmai de la blândeţea creştinească a Sfântului Nicolae a pornit întreaga legendă a existenţei lui Moş Nicolae, cel care, în noaptea dintre 5 şi 6 decembrie, le pune în ghete cadouri copiilor cuminţi. Sfântul Nicolae era recunoscut ca protector al copiilor sărmani încă din vremea în care era episcop al Mirei. Astfel, istoria vieţii sale aminteşte că Sfântul a ...

SFÂNTUL NICOLAE, cel darnic şi plin de har. DUMINICĂ, SĂRBĂTOARE MARE

Joi, 03 Decembrie 2015 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Sfântul Nicolae s-a născut în anul 270, la Patara, un port înfloritor al vremii, aflat pe ţărmul Mării Mediterane. Dacă ar mai exista ca atare, Patara s-ar afla astăzi pe teritoriul provinciei Antalya, din Turcia, într-o zonă prin care au ajuns destul de mulţi români, în vacanţă, de-a lungul timpului. Numele aşezării era unul păgân, preluat de la Patarus, unul din fiii zeului Apollo, care ar fi întemeiat comunitatea. În istoria lumii, localitatea Patara rămâne însă cuno ...
Pagina 77 din 423

Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Un alt document îi va lua locul

Cardul de sănătate nu dispare peste noapte, de la 1 septembrie 2026, însă începe o nouă etapă în car ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Alcool la volan, dosar penal la final pentru un șofer de 50 de ani

A băut bine înainte să urce la volan, iar rezultatul etilotestului a arătat cât de neinspirată a fos ...

15 august, Adormirea Maicii Domnului

După două săptămâni de post și rugăciune, după puterea fiecăruia, credincioșii din Arhiepiscopia Dun ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Ce electrocasnice folosite zilnic consumă curent chiar și atunci când sunt oprite

Televizorul, consola, imprimanta sau aparatul de cafea pot continua să consume energie chiar și atun ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Maratonul Resuscitării, astăzi, la Brăila. Și gălățenii pot afla cum ar putea salva o viață

Gălățenii care vor să se plimbe astăzi, 15 august, până la Brăila pot îmbina plăcutul cu utilul. Ba ...

Cine vrea să modernizeze cele mai năpăstuite străzi din Galaţi. Contract de aproape 14 milioane de lei

Cinci asocieri de firme îşi dispută un contract, cu o valoare estimată de 13.968.449 de lei fără TVA ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care v ...

Centru de îngrijiri paliative, în construcţie la Spitalul „Buna Vestire”. Investiţie cu bani europeni

Lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri paliative la Spitalul Clinic de Obstet ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

ACCIZĂ. Guvernul reduce prețul motorinei cu 68 bani/litru, până la sfârșitul lunii august

Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august, ...

Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”

Mugur Isărescu a declarat joia aceasta, la prezentarea raportului asupra inflației, că parcursul leu ...

Analiza financiară. Leul a profitat de scăderea inflației

Faptul că rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie, conform INS, la 8,2%, de la 10,4% în iunie, a f ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Sporting Liești, din nou cu parcurs foarte bun în Cupa României. Victorie clară pe terenul CSM Adjud

Echipa din Liești continuă parcursul foarte bun din Cupă. Început în sezonul trecut cu trei victorii ...

Oțelul și Sporting Liești și-au aflat adversarele din Cupa României

Cele două reprezentante ale județului Galați rămase în cursa pentru grupele Cupei României și-au afl ...

FOTBAL. Noi transferuri pentru Oțelul II

Oțelul II își completează lotul pentru noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, principala noutate fii ...

Juniorii gălățeni, medaliați la ”Naționalele” de kaiac-canoe

Baza nautică de la Bascov a găzduit, zilele trecute, ultimele două competiții de kaiac-canoe din ace ...

A doua sesiune a bacalaureatului. Peste 800 de absolvenţi gălăţeni intră, de luni, în examene

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru susţinerea celei de-a doua sesiuni a examenului naț ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

„Pungi antirisipă” într-o rețea de supermarketuri (și) din Galați

Lidl România a introdus în magazinele sale „Punga antirisipă”, o nouă inițiativă menită să contribui ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

Ștefania vine la Galați. Concert cu intrare gratuită, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați joi, 13 august, pe terasa Shopping City Galați, unde Ștefania va susține un ...

Premieră la vecini. 128 de treceri de pietoni, iluminate de LED-uri alimentate cu sisteme autonome

128 de treceri de pietoni de pe drumurile județene din Brăila au fost echipate cu sisteme dedicate d ...

Un trofeu şi o pleiadă de premii câştigate de artiştii „Voces” din Galaţi la „RIMINI FEST”, în Italia

Trofeul la secţiunea Grupuri şi o pleiadă de premii I, II şi III cucerite la International Competiti ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...