"Blânz zâmbeşte din icoană/Cuviosul Nicolae…" îşi încheie Octavian Goga poezia intitulată Pace. De fapt, tocmai de la blândeţea creştinească a Sfântului Nicolae a pornit întreaga legendă a existenţei lui Moş Nicolae, cel care, în noaptea dintre 5 şi 6 decembrie, le pune în ghete cadouri copiilor cuminţi.
Sfântul Nicolae era recunoscut ca protector al copiilor sărmani încă din vremea în care era episcop al Mirei. Astfel, istoria vieţii sale aminteşte că Sfântul a cerut să se dărâme un templu păgân din cetate, să se vândă tot aurul folosit în închinarea la idoli şi să fie folosiţi banii pentru a le oferi ajutoare copiilor orfani. Cu alt prilej, vreme de trei nopţi la rând, Sfântul Nicolae a aruncat legături de galbeni în casa unui tată care, sufocat de sărăcie, se pregătea să îşi lase fiicele să câştige bani oferindu-le plăceri trupeşti oamenilor bogaţi. Primind darul şi înţelegându-i rostul, tatăl îşi ocroteşte în continuare familia în tradiţia lui Dumnezeu.
Cu trecerea mileniilor, din imaginea Sfântului Ierarh Nicolae, cel care le venea degrabă în ajutor celor aflaţi la nevoie, printre care şi copiii, s-a desprins un caracter distinct. E vorba despre Moş Nicolae, aducătorul de daruri.
În tradiţiile satului româneasc, Nicolae nu mai apare ca un episcop care îi păstoreşte pe creştini. În schimb, apare pe un cal alb, aluzie la căderea primei zăpezi din an. Tot Nicolae este, în tradiţia populară, cel care păzeşte Soarele, nelăsându-l să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte, pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură. Şi tot Nicolae este iscoada lui Dumnezeu pe lângă drac. El ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, el e stăpânul apelor şi-i salvează de la înec pe călătorii plecaţi pe mare. În sat, Sfântul Nicolae era ziua în care se formau cetele de flăcăi care urmau să colinde, de Sărbători. Copiii începeau de acum încolo să repede colindele, ca să aibă ce spune, în Ajun de Crăciun.
Mai ales în comunism, pentru o bună bucată de vreme, despre Moş Nicolae s-a vorbit mai puţin. Pe atunci, imaginea predominantă a moşului care aduce cadouri era cea a lui Moş Crăciun, redenumit însă Moş Gerilă... De multe ori, copiii găseau darurile sub pernă, iar părinţii uitau să le mai amintească celor mici, la trezire, că darurile fuseseră aduse de Moş Nicolae.
Istoria nuielei aduse de Moş
Teologii care au studiat evoluţia lui Moş Nicolae şi felul în care acesta a evoluat din imaginea publică a Sfântului Nicolae au găsit un sens şi faptului că uneori copii primesc în ghete nu cadouri, ci nuiele. Tocmai aceste jordii ar aminti despre atitudinea tranşantă a Sfântului Nicolae de la Sinodul Ecumenic de la Niceea, când l-a pălmuit pe ereticul Arie, după ce încercase în zadar să îl convingă cu argumente raţionale că Iisus a fost, într-adevăr, fiul lui Dumnezeu. Etnologii au însă şi alte explicaţii. Spre exemplu, în nordul judeţului, gălăţenii maturi nu aşteptau să primească nuiele, ci puneau crengi de salcie în apă, de Moş Nicolae, ca să poată afla cum va fi anul următor. Dacă salcia înflorea până de Anul Nou, înseamnă că urma un an bogat, iar ramurile erau folosite la sorcovit, în prima zi a noului an.
La ţară, copiii care fuseseră obraznici şi primeau nuieluşă de la Moş Nicolae, în loc de dar sau împreună cu acesta, mai aveau o speranţă să scape de pedeapsă. Trebuiau să pună nuiaua în apă, iar dacă aceasta înflorea până la Crăciun, cei mici erau iertaţi de relele făcute.
Moş Nicolae de pe alte meleaguri
Fiecare popor creştin care ţine tradiţia de Moş Nicolae şi-a încorporat în acest simbol al dărniciei parte din felul propriu de a fi. Se regăsesc în fiinţa lui Moş Nicolae şi particularităţi geografice, şi de civilizaţie, dar şi caracteristici culturale şi spirituale ale poporului care l-a adoptat. Spre exemplu, în Ghana, Moş Nicolae iese din junglă, iar în Hawai coboară din barcă.
La olandezi, Moş Nicolae vine cu vaporul. Nici nu e de mirare, într-o ţară care are atâta deschidere la Marea Nordului! Şi tot aici, moşul vine însoţit de asistentul său, numit Zwarţe Piet, adică Pete cel Negru. Odată ajunşi la destinaţie, cei doi consultă cartea pe care au adus-o şi în care e descris comportamentul de peste an al fiecărui copil. Apoi, cei doi îşi împart îndatoririle astfel: Moşul le dă daruri copiilor care au fost cuminţi, iar Pete cel Negru îi răpeşte pe obraznici.
La nemţi, aşa cum era şi de aşteptat, lucrurile sunt ceva mai aşezate şi mai calculate, aşa că cei mici trebuie să-i scrie Moşului o scrisoare, în care să-i spună ce îşi doresc. E musai să-i laşi moşului şi nişte morcovi, cu care să îşi hrănească renii. Când, în sfârşit, apare, Moşul are sacul plin de daruri, dar şi o nuieluşă în mână. Poartă, ca şi omologul său olandez, o carte în care găseşte informaţii despre cuminţenia şi obrăznicia fiecărui copil. Evident, copiii care au fost cuminţi primesc daruri, iar cei care n-au fost cuminţi se aleg cu cartofi, cărbuni sau nuiele.
Copiii danezi, pe de altă parte, nu-i lasă Moşului morcovi, ci preferă să lase budincă de orez şi o farfurie de lapte pentru elfii care, se presupune, îl ajută pe Moş.
În Austria, Moş Nicolae, om mare la stat şi nedespărţit de cartea în care îngerii au consemnat toate faptele copiilor, nu vine însoţit de Pete cel Negru, ca la olandezi, ci de Krampus, o fiinţă tenebroasă, care îi ameninţă pe copiii orbraznici cu… o nuia.
Francezii au ceva mai mare respect pentru bucătărie. Nici vorbă de budincă sau de lapte. Ei îi lasă lui Moş Nicolae un pahar cu vin, iar renilor nişte morcovi. În partea de est a ţării, Moş Nicolae vine călare pe un măgăruş, alături de Pere Fouettard (Moş Nuieluşă), tot un fel de Pete cel Negru, care însă nu-i răpeşte pe copiii obraznici, ci îi “croieşte” cu nuieluşa.
La italieni, nu doar copiii primesc daruri, ci şi tinerele nemăritate care au dificultăţi în a-şi găsi un viitor soţ. Acest obicei s-a păstrat în amintirea ajutorului pe care l-a dat Sfântul Nicolae familiei formate din tată şi trei fete. Toate acestea s-au măritat după ce tatăl a folosit legăturile de galbeni pe care i le-a aruncat în casă Sfântul Nicolae, noaptea.
