Maria Stanciu

Maria Stanciu

Şomajul la extreme / Juniorii şi seniorii gălăţeni aproape egali

Sâmbătă, 02 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
3.987 de şomeri - din cei 14.618 şomeri, aflaţi în evidenţa AJOFM Galaţi, la sfârşitul lui septembrie 2013 - sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani. Tot pe aproape sunt şi şomerii seniori, de peste 50 de ani, care sunt în număr de 3.905. Alţi 3.734 au vârste între 40 şi 49 de ani, iar 2.992 de persoane sunt cu vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani. ...

Joi seară au fost sfinţite căminele studenţeşti

Vineri, 01 Noiembrie 2013 18:51 | Publicat în SOCIETATE
Campusul studenţesc a primit, joi seara, binecuvântarea şi darul Duhului Sfânt, prin slujba de sfinţire a căminelor şi a celor 2.500 de studenţi. Slujba a fost săvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos şi de un sobor de preoţi-capelani care slujesc la altarele din centrele de asistenţă socio-medicală din municipiul nostru. Activitatea este prima din cadrul Sărbătorilor “Sfântului Apostol Andrei”, care deschide ediţia a XX-a a manifestărilor duhovni ...

Comorile ortodoxiei/ Obiecte de patrimoniu

Vineri, 01 Noiembrie 2013 02:00 | Publicat în CULTURA
Parohia din Pupezeni-Bălăşeşti deţine o frumoasă colecţie de obiecte bisericeşti vechi, cu valoare de patrimoniu. Părintele paroh Daniel Căpriţă slujeşte aici din 1995 şi de atunci a adunat pentru viitorul muzeu piesă cu piesă. Într-o cameră a casei parohiale am descoperit slove în chirilică din cărţile de slujbă de odinioară - evanghelii, liturghiere. „Cea mai veche carte de slujbe este datată la anul 1781 şi, fireşte, este scrisă în chirilică”, ne spune părin ...

Campanie VL „Biserici istorice gălăţene” / Altarul din Pupezeni, lut înveşnicit de rugă

Vineri, 01 Noiembrie 2013 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Biserica "Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena" din satul Pupezeni este cel mai vechi altar din comuna Bălăşeşti, de la capătul judeţului Galaţi. A fost ridicată la anul 1870, pe un petic de pământ, proprietate a răzeşului Iordache Zorilă şi, fireşte, din dorinţa şi credinţa sa. Cu siguranţă, un rol importat l-a avut părintele Vasile Butuc, primul preot care a slujit aici. Din datele găsite în arhiva parohiei, reiese că în 1870 biserica "a fost mutată mai la vale ...

Alexandru Mironov vine la Galaţi / "Proiecte planetare pe Drumul Mătăsii"

Vineri, 01 Noiembrie 2013 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Matematicianul, jurnalistul şi scriitorul de anticipaţie Alexandru Mironov va fi joi, 7 noiembrie, oaspetele Colegiului Naţional „Costache Negri” din Galaţi. Întâlnirea - parte a unui proiect educaţional cu genericul „Dialogurile tinereţii” - va fi organizată pe două secţiuni: un atelier practic, „Inteligenţa viitorului - realitate, imaginaţie, anticipaţie”, şi o dezbatere pe marginea cercetărilor de ultimă oră, cu tema „Proiecte planetare pe Drumul Mătăsii”. ...

SNFOR, marţi - 5 noiembrie, la Galaţi/ "Efigii pentru doamne ortodoxe"

Luni, 04 Noiembrie 2013 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Elvira Ecaterina Ivănescu, preşedinta Asociaţiei pentru Cultură şi Artă Creştină Bucureşti, va fi marţi, 5 noiembrie, invitata de onoare a doamnelor de la Filiala Galaţi a Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe din România. Ecaterina Ivănescu este autoarea volumului „Efigii pentru doamne ortodoxe”, apărut la Editura „Sophia”, în 2013, volum în care aduce în prim-plan portretele unor doamne-model care au marcat istoria neamului românesc. Între chipurile demne de re ...

Pe străzile din Galaţi circulă tramvaie din "epoca de aur" / Cele mai vechi sunt din 1974, cele mai noi - din 1987

Vineri, 01 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Deşi în ţările Uniunii Europene transportul electric este la mare căutare, eliminarea poluării fiind unul dintre principalele motive, la Galaţi acesta se restrânge de la an la an. În prezent, în depoul SC Transurb SA Galaţi se află 64 de vagoane de tramvai (plus două tramvaie cu plug, pentru deszăpezit) şi doar 13 troleibuze.„80 la sută dintre tramvaie sunt din anii 1984 şi 1987, fiind cumpărate la mâna a doua din Rotterdam. Celelalte 20 la sută sunt mai vechi şi provin di ...

Gratuităţi, în aşteptare/ 5.000 de pensionari gălăţeni nu şi-au ridicat biletele Transurb

Luni, 04 Noiembrie 2013 04:00 | Publicat în SOCIETATE
„20.000 de pensionari dintre cei 25.000, câţi au dreptul la tichete gratuite, şi-au ridicat biletele de călătorie sau abonamentele. 5.000 de pensionari nu s-au prezentat încă”, ne-a spus Genica Totolici, director general al SC „Transurb” SA Galaţi.Potrivit unei hotărâri a legislativului local, pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani beneficiază lunar, la alegere, de 30 de tichete galbene (gratuite) pentru a călători cu mijloacele de transport în comun sau de un abonament ...

Casa de Cultură a Sindicatelor: 44 de ani de activitate, zece milioane de beneficiari

Marți, 29 Octombrie 2013 03:00 | Publicat în SOCIETATE
44 de ani de existenţă ai Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi s-ar putea „traduce” prin  aproximativ 300-500 de persoane care, zilnic, intră pe uşa instituţiei: 300 dintre ele se numără între beneficiarii celor 15 cursuri organizate aici, la care se adaugă activitatea Filialei „C. Negri” a Bibliotecii “V.A.Urechia” Galaţi, Cenaclul literar „Ion Chiric”, alte ONG-uri puse în slujba gălăţenilor... Setea de cultură este gustată de aproximativ 120.000 de spe ...

La cerere, din fondurile AJOFM/ Cum se acordă prima de mobilitate

Joi, 31 Octombrie 2013 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Orice şomer care reuşeşte să se angajeze înainte de expirarea perioadei de şomaj poate primi o primă "de mobilitate", dacă urmează să lucreze într-o altă localitate decât cea unde îşi are domiciliul stabil. Prima de mobilitate este "de încadrare" şi "de instalare". Dacă şomerul se angajează într-o localitate situată la cel puţin 50 de km de domiciliul său stabil, atunci primeşte o primă de încadrare egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă, i ...
Pagina 35 din 199

Transport public suplimentat pentru suporterii care vor fi prezenți la meciul Oțelul – FC Argeș

Primăria municipiului Galați anunță că vine în sprijinul suporterilor echipei Oțelul și că va modifi ...

ITM Galați, campanie pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă. Ce trebuie să știi dacă ești victimă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că desfășoară, până la finalul acestui an, o c ...

Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele

Peste 2.300 de elevi și studenți cu venituri reduse vor primi, în acest an, sprijinul de 200 de euro ...

Accident mortal pe Drumul de Centură. Bărbat lovit pe trecerea de pietoni

Deși a traversat regulamentar, pe trecerea de pietoni, un gălățean și-a pierdut viața, duminică dimi ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

Ce evenimente închid traficul rutier pe strada Domnească şi deviază traseele de transport public

Strada Domnească va fi din nou pietonală în acest weekend. Traficul rutier va fi restricţionat pe se ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Speranţe pentru „Păpădia” abandonată. Contract de proiectare pentru reparaţiile de care are nevoie arteziana

Veşti bune pentru gălăţenii care încă nu şi-au pierdut speranţa că, una dintre cele mai îndrăgite fâ ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

EDUPLAY BB aduce educația și joaca mai aproape de copiii din familii vulnerabile

Un nou spațiu dedicat copiilor se deschide oficial, joi, 20 august, la Galați. Potrivit unui comunic ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Trei gălățeni s-au ales cu dosare penale după ce au condus fără permis

Trei gălățeni au ajuns în vizorul polițiștilor, într-o singură zi, pe 17 august, după ce au fost pri ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...