Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Ce fac aleşii Galaţiului în Legislativul ţării?

Luni, 13 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cei 15 parlamentari gălăţeni au făcut şi altceva decât să-i interpeleze şi să-i chestioneze pe reprezentanţii Guvernului cu privire la diverse subiecte, fie de interes local ori naţional. Vorbim aici despre propunerile legislative pe care le-au făcut aceştia. Dintre cei 11 deputaţi, Mihail Boldea (PD-L) are cele mai multe propuneri legislative depuse – 14. Îl urmează, la mică distanţă, colegul său de partid Mircea Toader (12 iniţiative). Liberalul Victor Paul Dobre are 9 i ...

O lege înecată în inundaţii

Luni, 13 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Anunţată cu mare tam-tam în legislatura trecută şi discutată timp de aproape trei ani, până la aprobare, legea asigurării obligatorii a locuinţelor ar fi trebuit să intre în vigoare începând cu 1 iulie. Acest lucru nu doar că nu s-a întâmplat, însă politicienii par să fi uitat total de acest subiect, făcând referire la el doar atunci când în România mai apare câte o avertizare hidro de cod galben… Problema este că situaţia financiară de acum nu se potriveşte cu ce ...

Senatorii şi problemele gălăţenilor

Luni, 13 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Continuăm astăzi, aşa cum am promis, informarea gălăţenilor cu privire la activitatea pe care au desfăşurat-o parlamentarii gălăţeni în prima sesiune, de după alegerile din 2008. Cum activitatea deputaţilor am prezentat-o deja, este timpul să vorbim despre cea a senatorilor. Ichim, fruntaş, Chirvăşută, codaş Cel mai „vorbăreţ” senator este liberalul Paul Ichim (foto). Potrivit site-ului oficial al Senatului, senatorul a avut nu mai puţin de 13 întrebări şi şase int ...

Un secol şi jumătate de statistică

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Duminică, 12 iulie, se împlinesc 150 de ani de statistică oficială în România, zi sărbătorită în ultimii şapte ani, conform HG 592/2002 privind proclamarea „Zilei statisticianului”.  Directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Galaţi, Nicolae Marinescu, a făcut  un scurt istoric al acestei instituţii: „Ziua de 12 iulie 1859, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Ordonanţa de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, este recunoscută ca d ...

Barieră cu parfum de şmecher

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bariera pe care directorul Centrului Cultural Dunărea de Jos, Răzvan Avram, a amplasat-o în faţa sediului, ignorând cu bună ştiinţă faptul că pentru aşa ceva îi trebuia o autorizaţie de construcţie şi că prin acest obiectiv se îngrădeşte accesul gălăţenilor la un spaţiu de pe domeniul public (deşi informaţiile acestea ar trebui să le aibă, având în vedere că este consilier local şi membru în comisia de urbanism din CL), ei bine, toată această poveste tinde să d ...

Consultanţă de două miliarde şi jumătate

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Primăria a alocat 252.000 de lei unei firme private pentru realizarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană * Asta, în condiţiile în care Primăria are Direcţie de Programe şi Proiecte * O licitaţie şi condiţii de participare * Studiul ridică multe semne de întrebare * Analiza conţine date statistice… şi atât * Termene întârziate la PIDU * Graţie studiului, au scăzut considerabil şansele amenajării sediului Euroregiunii „Dunărea de Jos” * „Viaţa liberă” conti ...

Consilierii locali se întrec în declaraţii

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De când actualul primar social democrat al municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, s-a retras din „lumina reflectoarelor”, lăsându-l în loc pe viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, între acesta şi consilierii locali PC a început o adevărată întrecere a declaraţiilor care, în ultimele zile,  a degenerat într-un adevărat război. Exemplificare: consilierul local Roman Apostol Picu vorbeşte într-o miercuri dimineaţă, la conferinţa de presă, despre posibilitatea închiderii Falez ...

Victor Paul Dobre - dalele din Oancea şi Sunset Boulevard

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* „Viaţa liberă” inaugurează astăzi o serie de mini-interviuri ale parlamentarilor gălăţeni. Primul care a avut curaj să iasă la rampă - deputatul Victor Paul Dobre (PNL) * - Cum e în opoziţie? - Sunt pentru a treia oară în opoziţie. Nimic nu e nou sub soare. Totuşi, sunt şi mici diferenţe. Este mai linişte. Ai mai mult timp. Vorbesc pe îndelete cu oamenii, plus că şi discuţiile sunt mai deschise… nu mai există ideea aceea că sunt la putere… În plus, ai timp să ...

Turism underground

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Una din eternele probleme nerezolvate ale oraşului nostru este promovarea obiectivelor turistice; mandate de-a rândul, aleşii ne-au promis hărţi turistice prin staţiile de autobuz, infochioşcuri pe străzi, indicatoare, mape de prezentare a oraşului etc. Desigur, nimic din toate astea nu s-a şi materializat: cele două-trei infochioşcuri din Galaţi zac nefolosite prin Primărie şi Parcul de Soft, astfel încât potenţialii turişti le-ar putea găsi şi folosi doar dacă ar şti din ...

ISPA vă doreşte drum bun!

Vineri, 10 Iulie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
După ce „Viaţa liberă” a semnalat faptul că autorităţii locale nu îi pasă de gălăţeni, având în vedere că nu anunţă începerea de lucrări pe proiectul ISPA pe anumite străzi, lăsând oamenii să… descopere la faţa locului ce şi cum, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a promis că va prezenta public graficul de lucrări realizate în oraş. Ceea ce a şi făcut, transmiţând presei că în cadrul Programului ISPA se execută lucrări în mai multe zone ale Galaţiului, r ...
Pagina 180 din 235

Accident cu două victime pe DN 25, la Tudor Vladimirescu. O mașină s-a răsturnat

Doi tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri seară, 2 septembrie, pe D ...

Valeriu Pintilie de la K-1 Galați, victorie spectaculoasă la Viena

Tânărul sportiv de la K-1 Galați, Valeriu Pintilie, supranumit „The Lion”, a debutat cu dreptul în c ...

Congres medical la Galați, dedicat tratării plăgilor complexe

Galațiul găzduiește, în perioada 4-5 septembrie, la Grădina Botanică, prima ediție a Congresului Reg ...

Casa de Pensii, la un click distanță. Ce servicii pot fi accesate online și cum îți faci cont

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) are o nouă platformă online, unde utilizatorii pot găsi info ...

Istorica Biserică din Ciureștii Noi, județul Galați, înnoită în Duh și Adevăr

În 30 august, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în zi de hram, în ...

Pe 5 septembrie, Via Dobrogeana începe la Galați! Traseu turistic ce va pune în valoare bogățiile naturale și culturale din județul nostru

Există drumuri care leagă locuri. Și există drumuri care leagă oameni, povești și comunități.    " ...

Inflația îi întoarce pe români de la portbagaj la sacoșă

„Românii nu se mai duc o dată la săptămână sau la două săptămâni la un hipermarket, de unde să plece ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Regionala ANAF Galați, un milion de euro pentru servicii de pază și transport valori

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați a lansat o licitație publică pentru ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Din sportul gălățean. Gloria Ivești a câștigat Supercupa județeană la fotbal

SUPERCUPĂ. Asociația Județeană de Fotbal Galați a organizat meciul Supercupei Județene, între Gloria ...

Stadionul „Oțelul” se îmbracă în roșu pentru duelul Lieștiului cu Dinamo

Sporting Liești se pregătește pentru unul dintre cele mai importante meciuri din istoria clubului. F ...

Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea

VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Na ...

Apărarea, principala problemă a Oțelului înaintea următoarelor meciuri

Oțelul a obținut un punct pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-2, după o partidă în care a fo ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsu ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...

Riviera din propria curte: de ce cucerește trendul mediteraneean grădinile în această vară?

Nu mai e nevoie de bilet de avion ca să simți atmosfera unei vacanțe din sudul Europei. Cel mai pute ...