Consilierii locali se întrec în declaraţii

Consilierii locali se întrec în declaraţii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De când actualul primar social democrat al municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, s-a retras din „lumina reflectoarelor”, lăsându-l în loc pe viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, între acesta şi consilierii locali PC a început o adevărată întrecere a declaraţiilor care, în ultimele zile,  a degenerat într-un adevărat război.

Exemplificare: consilierul local Roman Apostol Picu vorbeşte într-o miercuri dimineaţă, la conferinţa de presă, despre posibilitatea închiderii Falezei. La doar o oră distanţă, în aceeaşi zi, şi viceprimarul Nicuşor Ciumacenco vorbeşte despre o astfel de iniţiativă.

Au urmat şi alte subiecte, precum curăţenia din oraş, transportul public, întreţinerea spaţiilor verzi, port de ambarcaţiuni… 

Acest ultim subiect arată că întrecerea în declaraţii a atins culmi nebănuite. La ultima conferinţă de presă, miercuri, consilierul local Răzvan Avram îi căina pe gălăţeni că aceştia nu au, vai de ei!, un port de ambarcaţiuni, în timp ce la Brăila există unul. Plus că mai există unul şi la Constanţa, a adăugat Răzvan Avram descoperind… roata, căci nevoia gălăţenilor de un port de ambarcaţiuni este un subiect atât de vechi, încât până şi un ţânc de trei ani adoarme dacă îi vorbeşti de aşa ceva. Asta, ca să nu mai amintim în câte rânduri s-a sesizat această problemă în presa locală şi mai ales în "Viaţa liberă".

Dar nu despre descoperirile consilierului conservator este vorba aici, ci despre „viteza de contraatac” a viceprimarului. La doar o zi distanţă de la conferinţa conservatorului, viceprimarul Ciumacenco a anunţat că Ministerul Turismului a alocat 3,5 milioane de lei pentru construcţia unui port de ambarcaţiuni la Galaţi.

Dincolo de această întrecere în declaraţii, sunt şi părţi bune în toată afacerea asta: mâine-poimâine poate conservatorii se vor plânge şi de alte probleme, astfel încât… a doua zi ele să fie rezolvate de Primărie. Chit că nu vor fi rezolvate pentru gălăţeni, ci din ambiţie politică, rezultatul va fi unul bun, nu?

Citit 800 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.