Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Bugetul – una promitem, alta votăm

Luni, 16 Februarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Preşedinte în cadrul Comisiei de muncă şi protecţie socială, deputatul gălăţean Victor Paul Dobre a prezentat, recent, principalele amendamente aduse personal, dar şi alături de colegii săi liberali, la proiectul de buget al asigurărilor sociale. Pentru Galaţi, Victor Paul Dobre spune că a discutat cu toţi „colegii parlamentari” pentru susţinerea finanţării viitorului spital judeţean, pentru acordarea de fonduri în vederea continuării proiectului privind drumul expres G ...

Examen în martie, pentru administratori cu patalama

Luni, 16 Februarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Cei interesaţi să devină administratori cu patalama nu mai au decât douăsprezece zile lucrătoare la dispoziţie pentru a depune dosarele de înscriere, la Primărie. Examenul se va desfăşura la sediul Universităţii Danubius, pe data de 9 martie (proba orală) şi pe data de 20 martie (proba scrisă). Primirea dosarelor se desfăşoară, începând cu 3 februarie, până pe data de 3 martie, la sediul Biroului de control financiar asociaţii de proprietari din Str. Fraternităţii nr. 1 ...

Cine ne ascultă şi când?

Luni, 16 Februarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mai mulţi cititori s-au arătat interesaţi de programul de audienţe al şefilor administraţiei locale. Primarul Dumitru Nicolae are săptămânal program de audienţe, în fiecare miercuri, începând de la ora 12.00. De asemenea, cei care doresc să îi transmită edilului şef informaţii o pot face la adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloak8f742d28610ed502e22d3d3a9143f6a ...

Primarul, în ofsaid

Sâmbătă, 14 Februarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii au început să găsească în cutiile poştale, sau lipite, pe uşile de la intrarea în blocuri, bileţele care îndeamnă la protest. „Sportul moare/Primarul doarme – vino sâmbătă, 21 februarie, ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor – participă la marşul pentru sportul gălăţean”, se arată în bileţelele care au împânzit oraşul. Trecând peste faptul că invitaţia la protest nu este asumată de nimeni – vreo organizaţie sportivă, ONG sau club – ...

Victor Paul Dobre: Congresul PNL anunţă surprize

Sâmbătă, 14 Februarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi nu a fost de părere că momentul organizării sale acum este oportun, şeful PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, spune că va participa la congresul extraordinar al liberalilor, ce va avea loc în jurul datei de 20-21 martie. În afară de modificări aduse statutului, stabilirea strategiei viitoare pentru 2009 şi, probabil, lansarea listei cu candidaţii liberali la europarlamentare, la congres ar mai putea avea loc două mari evenimente – alegerea unei alte structuri de conducere a parti ...

Judecata pensionarilor cu statul

Vineri, 13 Februarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Înarmaţi cu umbrele, dar şi cu o determinare impresionantă, circa 60 de pensionari, membri ai Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere Galaţi, au înfruntat, joi dimineaţă, ploaia torenţială şi au protestat în faţa sediului Prefecturii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de faptul că Guvernul nu aplică legile adoptate privind grupele de muncă şi creşterea valorii punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu brut pe economie. Neaplicarea Legii 218, privind grupele de ...

Victorie sindicală sau simplă coincidenţă, la ArcelorMittal?

Vineri, 13 Februarie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Mişcările de protest, organizate în această săptămână de toţi sindicaliştii europeni din compania ArcelorMittal ar putea fi considerate o victorie de către aceştia. În cel mai rău caz, măsurile, sau mai bine spus, semnalele pozitive primite din partea companiei dar şi din partea Guvernului României ar putea fi interpretate drept  o coincidenţă fericită. Europarlamentarii, îngrijoraţi de soarta angajaţilor  Chiar în ziua în care sindicaliştii FSS Metarom Galaţi pichet ...

O piramidă inversată

Vineri, 13 Februarie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Imaginea halucinantă cu poliţistul cocoţat pe capota unei maşini – încercare comică de impunere a autorităţii în faţa unui şmecher – nu ar trebui nici să mire şi nici să şocheze. Este, dacă vreţi, esenţa a 19 ani de democraţie prost înţeleasă şi prost aplicată. Este trist, într-adevăr, că cetăţenii nu îi respectă pe poliţişti, pentru că, până la urmă, aceştia ar trebui să reprezinte una din marile puteri dintr-un stat. Însă, în condiţiile în care u ...

AFDJ a închis Bara şi Canalul Sulina

Joi, 12 Februarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Joi dimineaţă, navigaţia pe Canalul Sulina şi prin Bara Sulina a fost închisă temporar, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Măsura a fost luată de conducerea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi pentru ca navele care tranzitează zona să nu fie puse în pericol. Potrivit departamentului de comunicare al AFDJ Galaţi, în momentul închiderii navigaţiei, vîntul atingea viteza de 65 de kilometri la oră şi ploua abundent, valurile mării măsurau ş ...

Dumitru Nicolae vrea încă 1.000 de apartamente ANL la Galaţi

Joi, 12 Februarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Una din certitudinile politice ale actualului Guvern este continuarea programului de construcţie de locuinţe, prin Programul ANL, a anunţat primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae (foto), care a participat, recent, la şedinţa Federaţiei Municipiilor din România, întâlnire la care au venit şi reprezentanţii Guvernului. „În prezent ne pregătim să prezentăm ministrului Blaga amplasamentele pentru următoarele blocuri ANL. Mi-am propus să mai construim la Galaţi încă 1.00 ...
Pagina 207 din 235

Un gălățean s-a dus peste fosta iubită cu un cuțit și a atacat-o

Un bărbat de 30 de ani, din Frumușița, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar f ...

Accident șocant la Chiraftei. O gălățeancă de 83 de ani a fost lovită de tren

Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs astăzi, în zona localității Chiraftei. O octog ...

Galațiul are nevoie de 30 de voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați

Asociația "Ajungem MARI" caută 30 de oameni care să petreacă trei ore pe săptămână alături de copiii ...

Sporting Liești primește vizita liderului Superligii, Dinamo

Eveniment deosebit în viața echipei Sporting Liești, formație care evoluează în Liga a III-a. Califi ...

O hartă istorică a Județului Tecuci, exponatul lunii la Muzeul „Teodor Cincu”

Pe 1 septembrie, Tecuciul a împlinit 591 de ani de la prima atestare documentară. Deloc întâmplător, ...

A început programul „Litoralul pentru toți”. Tarife de cazare de la 39 de lei de persoană pe noapte

Ediția de toamnă 2026 a programului social „Litoralul pentru toți” debutează marți și se derulează p ...

Bacurile Navrom, suspendate temporar între Isaccea și Orlivka. Punctul de frontieră ucrainean, distrus de drone

Traficul vamal dintre România și Ucraina, între punctele Isaccea și Orlivka, este suspendat temporar ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Duminică a fost ultima zi la Plaja Dunărea. Sezonul estival s-a încheiat

Duminică, 30 august, a fost ultima zi în care Plaja Dunărea a avut porțile deschise în acest sezon e ...

Tarifele pentru utilizarea parcării de la Spitalul Judeţean, la votul aleşilor

Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa de luni, 31 august, tarifele şi gratuităţile pentru utili ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Regionala ANAF Galați, un milion de euro pentru servicii de pază și transport valori

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați a lansat o licitație publică pentru ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea

VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Na ...

Apărarea, principala problemă a Oțelului înaintea următoarelor meciuri

Oțelul a obținut un punct pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-2, după o partidă în care a fo ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Schimbă decalajul de conservare modul în care jucătorii redescoperă jocurile clasice?

Revenirea recentă a jocurilor retro a schimbat primul pas în redescoperirea titlurilor mai vechi. O ...

Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta

O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...