Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Soluţiile anticriză ale Primăriei se lasă aşteptate

Miercuri, 04 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Avertizând asupra bugetului de austeritate, primarul Dumitru Nicolae continuă să nu prezinte un program clar de reducere a cheltuielilor bugetare * În următoarele zile, proiectul de buget pentru 2009 va fi postat pe pagina de internet a Primăriei municipiului Galaţi, astfel încât oricine are de adus amendamente ori propuneri să o poată face. Toate propunerile vor fi, însă, neapărat însoţite „şi de sursa de finanţare”, a atras atenţia primarul Dumitru Nicolae, care a prec ...

Un gălăţean face lumină în cazul iluminatului

Luni, 02 Martie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
După ce, săptămâna trecută, primarul Dumitru Nicolae a vorbit de posibilitatea reducerii programului de încălzire în şcoli dar şi a celui de iluminat public, în vederea realizării de economii la bugetul local, un cititor al cotidianului „Viaţa liberă” ne-a transmis câteva rânduri. Rânduri pe care, dacă le veţi citi, veţi realiza că varianta cu stingerea becurilor mai devreme şi aprinderea lor mai târziu nu este chiar aşa de ciudată pe cât credeam, mai ales dacă pui ...

„Unde mă duc cu patru copii?”

Luni, 02 Martie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Ionel Florea are 40 de ani şi locuieşte în prezent, într-o casă, situată pe strada N. Alexandrescu nr. 115. Omul a venit la redacţie, pentru că nu mai ştie încotro să o apuce. „Locuim de o viaţă acolo, însă casa a fost retrocedată şi proprietarul ne va mai ţine acolo, ca şi chiriaşi, încă nouă luni. După aceea, conform legii, ne va da afară. Unde să mă duc eu? Am patru copii, nu am cazier, eu lucrez, soţia este şomeră, ce fac eu peste nouă luni cu patru copii, î ...

Vicepreşedintele PD-L Galaţi, Marius Necula, solicită „deschidere” din partea PSD

Luni, 02 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi, la Bucureşti, este la Putere, la Galaţi, PD-L „nu e foarte fericit”, a punctat, destul de nemulţumit, vicepreşedintele democrat-liberal, Marius Necula. Situaţia inacceptabilă din punctul său de vedere va fi tranşată în cursul acestei săptămâni, când cinci reprezentanţi „la vârf” ai PD-L Galaţi se vor întâlni cu omologii lor din PSD Galaţi.„Îmi pierd puterile pe drum”, a comentat Marius Necula situaţia de fapt. „Nu este o situaţie normală. La Bucureşt ...

Circulaţia, infern cotidian la Galaţi

Sâmbătă, 28 Februarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
În urma materialelor publicate de „Viaţa liberă” cu privire la haosul din circulaţia (rutieră şi pietonală) din Galaţi, am primit mai multe comentarii.  Selectăm câteva din ele, nu înainte de a confirma, inclusiv prin fotografii, faptul că sunt anumite zone în Galaţi în care trebuie să ai multă experienţă, ca să circuli fără incidente. De pildă, în Ţiglina I, microbuzele care opresc înainte de semafor obturează total vizibilitatea celorlalţi şoferi. Că se face ...

Începe consultarea asociaţiilor pentru reabilitarea termică a locuinţelor

Sâmbătă, 28 Februarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Deşi nu se ştie sigur cât ar trebui să plătească proprietarii pentru reabilitarea termică, în Galaţi a început acţiunea de consultare a asociaţiilor, coordonată de Marius Necula * Potrivit estimărilor senatorului democrat-liberal Marius Necula, în cursul săptămânii viitoare va ajunge în dezbaterea Senatului ordonanţa de Guvern privind reabilitarea termică a locuinţelor. Aşa cum se ştie, dacă până acum, legislaţia în domeniu (care nu a atras prea mulţi beneficiari) ...

Axiome şi teorii

Sâmbătă, 28 Februarie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Axiomă: o persoană care conduce o instituţie publică de mai bine de trei mandate (diferit colorate politic) este un director bun, pe care nu ai motive să îl schimbi. Ei, da! Poate că enunţul de mai sus ar fi considerat în alte ţări drept o axiomă, adică un adevăr pe care nu este nevoie să îl demonstrezi. În matematica politicii româneşti însă, situaţia de mai sus este însoţită de următoarele întrebări: „prin câte partide a trecut respectivul director, eventual, din ...

Inspectorii OJPC, fără telefoane de serviciu

Vineri, 27 Februarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Miercuri dimineaţă, 25 februarie, în contul Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorului – Galaţi au intrat primele sume de bani, după o pauză de două luni. Cu banii astfel primiţi, inspectoratul a putut achita facturile telefonice. Nu de alta, însă în ultimele zile, cei care au dorit să reclame la OJPC sârma din pâine sau sfoara din salam au auzit, la capătul celălalt al firului, doar  „număr nealocat”. De ce? Pentru că inspectoratul nu a mai primit, din 20 ...

Cine greşeşte plăteşte

Vineri, 27 Februarie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Pune un şofer faţă în faţă cu un pieton şi sugerează-le să discute politicos, despre cum se circulă pe străzile din Galaţi. Imposibil. Sau adu faţă în faţă un angajat de la o firmă de salubritate şi o doamnă bine care are impresia că dacă a aruncat gunoiul pe fereastră, să se hrănească şi câinii, săracii!, şi-a făcut, pe lângă datoria de gospodină şi pe cea de iubitor de animale. Poţi? Fă să se oprească din ceartă un cetăţean (care este plimbat de săpt ...

Foştii candidaţi vor ajunge la fier vechi

Joi, 26 Februarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Din cele 250 de panouri electorale amplasate ilegal în campania electorală, 80 au rămas abandonate pe domeniul public * Primăria strânge panourile amplasate ilegal * Cum foştii candidaţi nu sunt interesaţi să-şi recupereze „feţele electorale”, acestea vor ajunge la fier vechi * Vă mai amintiţi de potopul de panouri publicitare cu reclame electorale care au împânzit oraşul, anul trecut, cu ocazia alegerilor uninominale? Chiar din noaptea în care a început campania, în ora ...
Pagina 204 din 235

Un gălățean s-a dus peste fosta iubită cu un cuțit și a atacat-o

Un bărbat de 30 de ani, din Frumușița, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar f ...

Accident șocant la Chiraftei. O gălățeancă de 83 de ani a fost lovită de tren

Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs astăzi, în zona localității Chiraftei. O octog ...

Galațiul are nevoie de 30 de voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați

Asociația "Ajungem MARI" caută 30 de oameni care să petreacă trei ore pe săptămână alături de copiii ...

Sporting Liești primește vizita liderului Superligii, Dinamo

Eveniment deosebit în viața echipei Sporting Liești, formație care evoluează în Liga a III-a. Califi ...

O hartă istorică a Județului Tecuci, exponatul lunii la Muzeul „Teodor Cincu”

Pe 1 septembrie, Tecuciul a împlinit 591 de ani de la prima atestare documentară. Deloc întâmplător, ...

A început programul „Litoralul pentru toți”. Tarife de cazare de la 39 de lei de persoană pe noapte

Ediția de toamnă 2026 a programului social „Litoralul pentru toți” debutează marți și se derulează p ...

Bacurile Navrom, suspendate temporar între Isaccea și Orlivka. Punctul de frontieră ucrainean, distrus de drone

Traficul vamal dintre România și Ucraina, între punctele Isaccea și Orlivka, este suspendat temporar ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Duminică a fost ultima zi la Plaja Dunărea. Sezonul estival s-a încheiat

Duminică, 30 august, a fost ultima zi în care Plaja Dunărea a avut porțile deschise în acest sezon e ...

Tarifele pentru utilizarea parcării de la Spitalul Judeţean, la votul aleşilor

Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa de luni, 31 august, tarifele şi gratuităţile pentru utili ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Regionala ANAF Galați, un milion de euro pentru servicii de pază și transport valori

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați a lansat o licitație publică pentru ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea

VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Na ...

Apărarea, principala problemă a Oțelului înaintea următoarelor meciuri

Oțelul a obținut un punct pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-2, după o partidă în care a fo ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Schimbă decalajul de conservare modul în care jucătorii redescoperă jocurile clasice?

Revenirea recentă a jocurilor retro a schimbat primul pas în redescoperirea titlurilor mai vechi. O ...

Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta

O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...