Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Salvatorii sistemului sanitar

Miercuri, 08 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* CAS de la pensionari şi revoluţionari * Puţin peste 51.000 de gălăţeni, majoritatea pensionari, vor fi afectaţi de noile prevederi ale Guvernului în privinţa reţinerii CAS, aplicabile de anul viitor. Vorbim de pensionarii cu pensii de peste 740 de lei şi despre revoluţionarii din judeţul Galaţi, care, începând din ianuarie 2011, vor plăti un CAS de 5,5 la sută, obligaţie impusă de un guvern al cărui ministru a făcut, recent, o descoperire revoluţionară: „Sănătatea c ...

Legea 119 - capodopera acestui „măreţ” Guvern!

Marți, 07 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Spune deputatul PNL de Galaţi, Victor Paul Dobre *  Dacă ar fi un fost militar, acum la pensie, deputatul spune că nu ar cere recalcularea * Dacă în continuare sunt foşti militari (sau urmaşi, beneficiari de pensii) care nu ştiu că trebuie să ceară recalcularea pensiei, şi mai puţini cunosc cine este  responsabil pentru această Lege 119/2010. Legea a fost adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, în şedinţa din 29 iunie, iar normele de aplicare ...

„Monumentul eroilor Revoluţiei”, în consolidare

Marți, 07 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Lucrarea putea fi făcută oricând în acest an, dar… * Viaţa grea a monumentelor din Galaţi a fost prezentată nu o dată în paginile cotidianului nostru. Despre starea jalnică a „Monumentului eroilor” din faţa Prefecturii Galaţi s-a scris de câteva ori, însă, până de curând, singurele reacţii din partea autorităţii locale au fost câteva promisiuni vagi de reparare şi consolidare.  Acum însă, „Monumentul eroilor” are chiar şi o schelă montată, pe care lucreaz ...

Uşa Primăriei, închisă în nas!

Miercuri, 01 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Ieri, gălăţenii care au avut treabă la sediul Primăriei de pe Fraternităţii au făcut drumul de pomană * Cum administraţia nu a anunţat, cu o zi înainte, că pe 30 noiembrie este program scurt, propunem schimbarea denumirii în Centrul de DezInformare a Cetăţeanului! * Ieri, Tribunalul a avut program normal de lucru. Spitalele şi dispensarele au avut program normal de lucru. Poliţia a avut program normal de lucru. Consiliul Judeţean şi Prefectura au avut program normal de lucr ...

Strada Brăilei îşi schimbă bordurile

Marți, 30 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Directorul Ecosal, Ion Ionescu, spune că, iniţial, lucrarea a fost de înlocuire a bordurilor stricate, după care Primăria a dat comandă să fie schimbate toate * „Ţara arde şi baba se piaptănă”, cam aşa îşi spun gălăţenii care trec, zilnic, prin Ţiglina I şi îi urmăresc pe angajaţii Ecosal care lucrează la înlocuirea bordurilor ce delimitează spaţiul verde al scuarului de pe mijlocul Brăilei. În condiţiile în care zeci de străzi sunt în lucru, sau arată ca d ...

Viitor comun la Dunărea de Jos

Marți, 30 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Câţiva oameni cu iniţiativă, din Galaţi şi Brăila, au pus, ieri, bazele unei organizaţii comune de colaborare interjudeţeană Istoria recentă a relaţiilor – la nivel înalt – dintre Galaţi şi Brăila ar putea fi prezentată pe scurt cam aşa: „care relaţii?”. Ei bine, tocmai pentru ca istoria celor două oraşe de la Dunăre să nu rămână doar la nivelul unor orgolii locale prost înţelese şi, mai ales, pentru ca zona Galaţi-Brăila să se dezvolte aşa cum merită ...

Peste 500 de alegători moldoveni la Galaţi

Marți, 30 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În total, la nivelul secţiei de votare nr. 350 Galaţi, duminică, au votat 517 cetăţeni, am aflat, ieri, de la preşedinta secţiei de votare, Lilia Russu. Potrivit acesteia, din cele 517 buletine de vot, unul singur a fost nul, restul de 516 fiind voturi valabil exprimate. „Buletinele de vot au ajuns la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti şi vor fi trimise la Chişinău”, ne-a declarat, ieri dimineaţă, Lilia Russu. Aceasta a precizat că, după numărarea rezultatelor votului ...

Moldova a ales şi la Galaţi

Luni, 29 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După o aparentă linişte, ce a ţinut cam până la prânz, la Universitatea „Dunărea de Jos”, acolo unde, ieri, s-a organizat secţia de votare nr. 350, a început agitaţia. Mobilizarea a fost făcută de studenţii basarabeni, care au venit în grupuri să voteze. „Nu este pentru prima oară când votez, este a treia oară. Dacă toţi ar fi înţeles de la început cât de important este votul, cred că nu am fi ajuns în situaţia de astăzi”, ne-a spus Cristina Gorgan, studentă ...

Showroom auto în faţa Teatrului Dramatic

Luni, 29 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Nu este nicio problemă, este vorba despre un sponsor al Serbărilor Galaţiului, explică directorul teatrului, Vlad Vasiliu * „Poftim cultură!”, aşa se poate, exprima, în două cuvinte, ceea ce se întâmplă în faţa Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Spaţiul, şi aşa mic, dar destinat – teoretic, cel puţin! - vibraţiilor culturale (care, şi ele, la rândul lor, există, cel puţin teoretic, în oraşul nostru!), este, acum, ocupat de două maşini de teren, expuse, evide ...

Boc, vinovat de scumpirea transportului

Luni, 29 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PSD de Galaţi, Florin Pâslaru, consideră: „Vinovat de scumpirea biletelor de transport în comun nu este nici primarul, nici Consiliul Local, ci Boc. Atâta timp cât Guvernul Boc nu mai alocă subvenţii în plan local şi cere reducerea cheltuielilor, nu ai ce face!”. Tot Guvernul Boc se face vinovat, în opinia lui Pâslaru, şi de întunericul de pe străzi (cauzat de reducerea becurilor, pentru economie). Parlamentarul PSD a mai reclamat şi atitudinea Inspectoratului de St ...
Pagina 69 din 235

„eSănătatea Mea”, noul portal pentru informații medicale. Probleme întâmpinate la începutul funcționării

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, începând cu 1 septembrie 2026, portalul „eSănătate ...

Când începe cazarea în căminele UDJG

Studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați își pot pregăti bagajele. A fost stabilit calend ...

25 de voluntari au încheiat cursul introductiv „Salvator din pasiune”, la ISU Galați

O nouă serie de 25 de voluntari a încheiat, pe 3 septembrie, cursul introductiv din cadrul programul ...

Pregătirile CSM Arcada continuă. Lotul gălățean va urca la Cheile Grădiștei

Cu aproape două săptămâni în urmă au început pregătirile jucătorilor de la CSM Arcada Galați pentru ...

Aglomerație și aproximativ 10 ore de așteptare la Punctul de Trecere a Frontierei Galați

Cozi kilometrice și timpi de așteptare de aproximativ 600 de minute, aceasta este situația la Punctu ...

Giratorii noi pe centura Tecuciului. Inspecţie de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri

O delegație a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău, condusă de directorul Sorin Rob ...

De la muzeele Galațiului la tradițiile din Tulucești. Tur cultural pentru oaspeți din Republica Moldova

Galațiul și comuna Tulucești au fost, timp de două zile, puncte de întâlnire pentru cultură, istorie ...

Peste 267 milioane de lei (53,5 milioane de euro), fonduri atrase prin PNRR pentru dezvoltarea județului Galați. Performanță în atragerea fondurilor europene

Consiliul Județean Galați a atras și implementat, prin PNRR, investiții în valoare de peste 267 de m ...

Poza zilei. Borna lui Cuza

Să mai spună unii că municipiul Galaţi nu este, cu adevărat, un reper pe harta României! Şi nu o spu ...

Poza zilei. Cozi și nervi în trafic din cauza noilor semafoare

„Semaforizarea din Țiglina III a dat peste cap tot traficul și l-a îngreunat cu cozi imense pe toate ...

Olga Onea: doi ani de Senat, două partide

În doar doi ani de mandat parlamentar, Olga Onea a ajuns la al doilea partid politic. Aleasă senato ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Vameșii români, instruiți de americani, la Galați

Galațiul a fost gazda unui stagiu de pregătire intensivă pentru vameșii români, în care aceștia „au ...

Damen Galați va avea un nou director general. Actualul director, Doru Gaibăr, părăsește șantierul gălățean

Șantierul Naval Damen Galați va avea, începând din octombrie, un nou director general, al zecelea no ...

Șantier din Tecuci, amendat „din mers” de Garda de Mediu Galați

Un șantier din municipiul Tecuci s-a ales cu amenzi de 46.000 de lei, pentru mai multe nereguli cons ...

Despăgubiri pentru distrugerile cauzate de drone

Cetăţenii români vor putea fi despăgubiți pentru distrugerile cauzate de drone sau de fragmente ale ...

Tinerii baschetbaliști de la CSM Galați trag tare în cantonamentul montan

Echipele de juniori U17 și U18 ale CSM Galați se află la finalul unui stagiu centralizat de pregătir ...

Oțelul, test dificil cu Rapid după plecarea căpitanului

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri pentru unul dintre cele mai atractive meciuri ale ...

Oțelul caută soluții după plecarea lui Lameira. Doi mijlocași, în atenția gălățenilor

Plecarea lui Joao Lameira la CSU Craiova obligă Oțelul să găsească o nouă formulă pentru compartimen ...

Campionatul Județean de fotbal, la start

FOTBAL. Pentru echipele din cel de-al patrulea eșalon de fotbal de la nivelul județului se încheie v ...

Primăria anunță că investițiile în domeniul educației, la Galați, au ajuns la 120 milioane de euro

Primăria municipiului Galați anunță, printr-un comunicat de presă, că a realizat și în acest an inve ...

Peste 275 de milioane de lei pentru profesori. Prima de carieră a fost plătită

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat plata primei de carieră pentru c ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Strada Domnească, pietonală şi în primul weekend de toamnă

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în prim ...

Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile, la Galaţi

Atenție la țânțari, mai ales în parcuri, în vecinătatea apelor stătute și în locurile cu verdeață! ...

Ajutoare de urgență și pentru gălățenii aflați în situații grele. Guvernul alocă peste 2,1 milioane de lei

Gălățenii care trec prin situații grele se numără printre beneficiarii ajutoarelor de urgență aproba ...

UPDATE. Un bărbat bolnav de cancer are nevoie de ajutor financiar

Revenim în atenţia gălăţenilor cu cazul unui bărbat de 66 de ani din Galați care are nevoie din nou ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

Un gălățean s-a dus peste fosta iubită cu un cuțit și a atacat-o

Un bărbat de 30 de ani, din Frumușița, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar f ...

Percheziții și în Galați într-un dosar de pornografie infantilă. Cinci persoane au fost reținute

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au stab ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...