Raluca Ichim

Raluca Ichim

Andrei Toma, elevul-performer din Braniștea. Rezultate foarte bune la Evaluarea Națională şi în mediul rural

Joi, 03 Iulie 2025 15:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Chiar dacă a fost elev în mediul rural, la Branistea, Andrei Toma a demonstrat, prin rezultatele deosebite la învățătură și prin media foarte mare pe care a obținut-o la Evaluarea Națională 2025 că performanța nu ține cont de ce scrie în cartea de identitate la capitolul domiciliu și că, prin muncă susţinută, perseverență și seriozitate, poţi fi printre primii elevi din județ. După ce a terminat toți anii de școală cu media generală 10, la examenul de Evaluare Naț ...

Ștefan Purice, gimnazistul de 10 al Galațiului. Singura medie maximă la Evaluarea Națională, la Școala Nr. 28

Joi, 03 Iulie 2025 16:30 | Publicat în EDUCAŢIE
După afișarea rezultatelor inițiale la Evaluarea Națională 2025, judeţul Galați se mândrește cu o medie de 10, dar și cu multe medii foarte aproape de cea maximă, ceea ce îl situează pe locurile 5-6 la nivel național. La Galați, elevul care a obținut nota 10 la fiecare dintre cele două probe de la Evaluarea Națională este absolvent al Școlii Gimnaziale Nr. 28, iar pentru cadrele didactice îndrumătoare și pentru părinți media maximă obținută de Ștefan Purice nu a fos ...

Primele rezultate la Evaluarea Națională vor fi afișate joi

Miercuri, 02 Iulie 2025 18:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Zi plină de emoții pentru absolvenții de gimnaziu, care vor afla primele note la Evaluarea Națională. Joi, 3 iulie, va avea loc afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor. Candidații care nu sunt mulțumiți de nota inițială au posibilitatea să depună cerere de recorectare a lucrării, având posbilitatea să vizualizeze lucrarea și apoi să decidă dacă fac sau nu contestație. Pe 4 şi 5 iulie va continua vizualizarea lucrărilo ...

Istoria holocaustului și a comunismului, materii de studiu în şcolile româneşti

Joi, 03 Iulie 2025 08:30 | Publicat în Regional
„Istoria holocaustului” și „Istoria comunismului” sunt două materii care și-au găsit loc între obiectele de liceu, la clasele a XI-a și a XII-a, după ce Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a semnat noile planuri-cadru ale învățământului liceal. Deși numele acestor două discipline i-au speriat pe părinți, care imediat după anunțul cu privire la introducerea acestora în programa școlară au lansat ample comentarii pe rețelele de socializare, profesorii ...

Elevii și studenții gălățeni, mesaj pentru ministrul Educaţiei

Marți, 01 Iulie 2025 16:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Câteva zeci de elevi și studenți și-au strigat, marți, 1 iulie, nemulțumirea legată de tăierea și plafonarea burselor, idee susținută de ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David. Protestatarii s-au adunat pe espalanada din fața Prefecturii, au scandat lozinci și au fluturat pancarde, cu gândul că mesajul lor va ajunge la conducătorii țării și la ministrul Educaţiei, care va ține cont de doleanțele lor. Aceștia au propus tăierea pensiilor speciale în locul burs ...

Pandișpan cu căpșuni, o reţetă simplă cu multe moduri de preparare

Sâmbătă, 05 Iulie 2025 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Pandișpanul este considerat una dintre primele prăjituri pentru care nu se folosește drojdie. Numele românesc vine din cuvântul grecesc „pandespáni”, la rândul său provenit din italianul "pan di Spagna" (literalmente „pâine de Spania”). Pandișpanul a cunoscut de-a lungul timpului multiple moduri de preparare: simplu, cu cacao, cu fructe, cu ciocolată sau cacao, etc. Așadar, atunci când ai niște căpșuni rătăcite prin frigider, o prăjitura rapidă, de vineri seara, ...

Cadrele didactice, cu jalba în proțap la Guvern. Câteva zile de proteste

Marți, 01 Iulie 2025 13:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Învățământul românesc se află sub semnul incertitudinii. Nu este prima dată când profesorii intră în vacanța de vară cu gândul la luna august, când au loc repartizările pe catedrele vacante pentru anul școlar următor. În 2025, însă, sub conducerea ministrului Daniel David, totul este o nebuloasă, mai ales din momentul în care, numit în funcție, acesta a tot vorbit despre restructurări masive și schimbări în sistem. Pentru a vedea cum s-au pregătit profesorii gălă ...

Supă-cremă cu sparanghel verde

Duminică, 06 Iulie 2025 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Sparanghelul este considerat una dintre cele mai sănătoase legume, datorită aportului său nutrițional valoros. Planta de sparanghel este folosită în alimentație din cele mai vechi timpuri, fiind numită și ”hrana regilor”. Ingrediente: 1 legătură de sparanghel verde, 4 căței de usturoi, 1 cartof mijlociu, 2 linguri de smântână, 1 cub de unt, sare, piper și zeamă de lămâie după gust, puțin parmezan ras. Mai ai nevoie de o sită şi un blender vertical. Preparare: Se r ...

„Frittata” persană kuku sabzi, cu multe verdeţuri

Sâmbătă, 05 Iulie 2025 10:30 | Publicat în MAGAZIN
Dacă s-ar face o paralelă între acest fel de mâncare vegetarian și drobul de Paște, pentru că amândouă sunt pregătite cu ouă și verdețuri proaspete, s-ar putea substitui cu succes drobul de miel. Motivația e perfect validă, mai ales că, fie Paște sau Crăciun, dimineață sau miezul nopții, majoritatea oamenilor iubesc verdețurile și ierburile aromatice. „Frittata” este de origine persana, pregătită cu un munte de pătrunjel, coriandru, mărar și cam orice frunze come ...

Șofer fără permis corespunzător, la volanul unui ansamblu rutier

Marți, 01 Iulie 2025 10:00 | Publicat în UTILE
Poliţiştii de frontieră de la Oancea fac cercetări cu privire la o persoană cu dublă cetățenie, bulgară și moldovenească, depistată conducând un ansamblu rutier deşi permisul de conducere deţinut nu îi conferea acest drept. Sâmbătă, 28 iunie, în jurul orei 16,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat un bărbat, cu dublă cetățenie, bulgară și moldovenească, în vârstă de 34 de ani, solicitând efectuarea formalităţilor pentru a ieși din ţară. ...
Pagina 96 din 326

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

Polițiștii gălățeni au ajuns în Pădurea Gârboavele cu sfaturi pentru copii

Vacanța de vară înseamnă joacă și ieșiri în natură, dar și câteva reguli simple care îi pot feri pe ...

Almira Urban Village, oază de lux în inima Galațiului

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

O gospodărie din Cerțești a fost distrusă de flăcări după un scurtcircuit

O gospodărie din comuna gălățeană Cerțești a fost cuprinsă de flăcări, miercuri seară, după ce un sc ...

Cu remorca neînmatriculată, la frontiera Galați

În dimineața zilei de 4 august, în jurul orei 10:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutie ...

Parteneriate pentru comunitate - Sprijin pentru salvatorii care intervin în situații de urgență, vârstnici și victimele violențelor domestice

Consiliul Județean Galați investește în oameni și în fapte care contează.  "Continuăm parteneriate ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

Pozele zilei. Copacii Falezei „strigă” după ajutor

Imaginile pe care le-am considerat potrivite pentru rubrica „Poza zilei” au fost surprinse astăzi, 2 ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

Din sportul gălăţean. Laura Iordăchescu, trofeu la turneul de tenis de la Onești

TENIS. Orașul Onești a găzduit un interesant turneu de tenis organizat sub tutela F.R. Tenis. La cat ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...