Katia Nanu

Katia Nanu

Capitalism de cumetrie mioritică

Luni, 14 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Un om are o problemă. Aparent, problema sa e minoră, pentru că îi creează dificultăţi doar lui. A încheiat, legal, relaţiile de muncă cu sigurul său angajat şi vrea să termine anul economic curat ca lacrima din punct de vedere financiar. Dar, la Finanţe, ca să-şi plătească dările, are nevoie de un act scris că nu mai are angajat. Care act trebuie luat de la ITM. Care ITM nu ştie când are timp să-l dea, plus că mai cere şi bani pentru o adeverinţă. Drumuri, rugăminţi, ...

Ei sau noi?

Sâmbătă, 12 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Ţara tuturor posibilităţilor, asta suntem. Dar şi a tuturor imposibilităţilor. Pentru că nu-ţi vine să crezi ce auzi şi ce vezi. Nici nu mai contează cine a pierdut şi cine a câştigat această luptă a prezidenţialelor. Avalanşa de dovezi ale unor practici până acum vorbite doar pe la colţuri, îţi dă o senzaţie de vomă. S-a furat, pe ciupite, dintotdeauna, s-a momit populaţia la vot cu zăhărelul şi făina, s-a trecut cu vederea peste unii care îi ajutau pe alţii să ...

În aşteptarea trădării

Miercuri, 09 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Există viaţă după politică. Asta e sigur. Garantat, mai ales că vin sărbătorile şi românul are vocaţia Crăciunului, indiferent de situaţie şi stare materială. Dar există politică după politică? Asta e bine de văzut, mai ales că prinşi în febra alegerilor, am uitat că nu prea avem guvern şi nici mari şanse să ne alegem cu vreunul înainte de noul an nu prea se întrevăd. Mai mult, nu avem buget pe anul următor, chestie destul de tristă pentru administraţiile de pest ...

Microbuzele, pe timp de noapte

Marți, 08 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dacă în primul tur al alegerilor prezidenţiale scriam, la cererea cititorilor noştri, că voturile au fost aduse din judeţ la Galaţi cu ajutorul microbuzelor şcolare, care au stat apoi să aştepte pe Domnească şi în faţa Teatrului Dramatic o zi întreagă, în timp ce copiii n-au avut cu ce merge la şcoală, de data aceasta trebuie să remarcăm faptul că lucrurile s-au organizat mai bine. Multe comune au folosit din nou microbuzele şcolare pentru a ajunge la BEJ, însă doar pe t ...

Scandalul continuă

Marți, 08 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Votul nostru pentru preşedinte s-a transformat într-o luptă surdă. Care pe care. Portocalii şi roşiii. Băsescienii şi geonarii. Adepţii unui singur om şi cei ai unei coaliţii. O mare de oameni care şi-au irosit forţele într-o dispută bazată pe declaraţii pompoase şi promisiuni răsuflate, pe dezvăluiri de demult sau pe revelaţii imediate. Acum, după scorul strâns şi învinuirile la scară naţională, toată lumea bănuieşte pe toată lumea şi tensiunea mutărilor viitoa ...

Între două rele

Joi, 26 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
* „Am învăţat că, oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese” (Octavian Paler) * Am văzut că mulţi dintre cititori sunt încă nedumeriţi. Indiferent ce scriem, au impresia că le arătăm cu degetul un candidat sau pe celălalt. Aproape că simt nevoia să facem asta.  Şi, cu toate că oameni suntem şi noi, deci avem dreptul la opţiuni ca toţi ceilalţi, nu vom face, în plină campanie, jocul niciunui partid, implicit niciunui candidat. Şi cum am putea acţiona ...

Doi în unul sau unul din doi?

Miercuri, 25 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Bun, am scăpat şi de grija numărătorii voturilor, avem cifrele, cu tot cu semnele de întrebare aferente, aşa că ne putem aşeza temeinic pe problemele turului doi. Sau pe scandalurile lui. Ori pe negocierile care îl secondează. Dar este vorba despre alegerea unui preşedinte. Asta e  finalitatea votului şi nu miza supremaţiei politice. Cel puţin pentru alegătorii neangajaţi în vreun partid. Ei îşi doresc pe cineva care să găsească soluţiile pentru ieşirea din criză. Parti ...

Oraşul cu surprize

Luni, 23 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
O raită prin oraş e mană cerească pentru obiectivul aparatului de fotografiat. Balcanici până în vârful unghiilor, cu care scrijelesc pe răbojul fiecărei zile, gălăţenii au idei, dau de gândit celor care îi privesc, glumesc pe marginea propriilor realităţi cotidiene. Trăiesc aşadar fiecare clipă.De la muncitorul care înlocuieşte perfect, cu propriul său trup, litera lipsă a unei firme proaspăt amplasate, şi care priveşte visător din înaltul scării sale la trebuşoar ...

Care pe care

Luni, 23 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Duminică, până la ora 12,00, votaseră deja cam tot atâţia români câţi au votat la europarlamentare până la închiderea urnelor. O prezenţă la vot peste aşteptări şi primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurat normal, dacă facem abstracţie de incidentele tipic româneşti, asta ar putea fi concluzia. Chiar dacă starea generală în secţiile de vot şi peste tot acolo unde se vorbea despre alegeri a fost una de tensiune mocnită, de teamă febrilă, de suspiciune manif ...

Un şobolan pe Strada Domnească

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Să fi fost un semn? Vineri dimineaţă, un şobolan se plimba nestingherit pe strada principală a Galaţiului. Trecătorii îl priveau o clipă, după care îşi vedeau netulburaţi de treburile lor. Fiind ora 10,00, circulaţia din zona magazinului Fondului Plastic, locul ocupat de neplăcuta apariţie, era aproape inexistentă, aşa că musafirul n-a creat panică, n-a adunat curioşi şi n-a trezit indignare. Oraşul, ca un vapor lovit în costă de criză, alegeri, şomaj, lehamite şi nep ...
Pagina 16 din 33

NEPI continuă demersurile pentru parcul de retail din Galați

NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România și Europa Cen ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Servicii indisponibile temporar la Electrica Furnizare

Compania Electrica Furnizare anunță că, pentru realizarea unor operațiuni de mentenanță programată, ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

PSD a reparat eroarea legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care e ...

Regionala CFR Galați vrea să reabiliteze podul feroviar dintre Lacu Sărat și Brăila

Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Galați a publicat în SEAP anunțul de licitație pentru proie ...

Trei parcuri eoliene din județul Galați au obținut avizele tehnice de racordare

Eurowind Energy România anunță că a obținut avizele tehnice de racordare (ATR) pentru 2.307,4 MW de ...

ANALIZĂ. Euro ar putea urca în august 2027 la peste 5,34 lei

Tensiunile politice locale îndepărtează România de posibilitatea de a încasa o bună parte din sumele ...

Conductă de gaze din Șendreni, avariată de un „Dorel”. 121 de clienți casnici afectați

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de un terț pe strada Crângului din localit ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

Cupa României. Sporting Liești – Dinamo se joacă la Galați, pe Stadionul „Oțelul”

Partida dintre Sporting Liești și Dinamo București, din prima etapă a grupelor Cupei României, se va ...

UPDATE. United Galați a anunţat încheierea activității clubului

 Printr-un emoţionant mesaj publicat pe pagina de Facebook, United Galați anunţă. cu inima grea, înc ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Cuvântul de învățătură: „Milostenia care deschide cerurile”

În toate Sfintele Biserici, în a XII-a Duminică de la Rusalii, s-a citit la Sfânta Liturghie Evanghe ...

Noi exerciții în poligonul Smârdan. Trageri cu muniție reală, în septembrie

Au fost programate noi exerciții în poligonul de tragere din localitatea Smârdan, pe parcursul lunii ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Percheziții și în Galați, într-un dosar cu mașini cumpărate cu bani falși

Polițiștii au făcut percheziții în Galați și în alte patru zone din țară într-un dosar în care cinci ...

Dosar penal pentru un tânăr prins la volanul unei mașini cu numere expirate

Un gălățean de 24 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști, duminică seară, ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc

„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...