Dacă de regulă contractele pe bani publici se majorează ori se tot prelungesc, de această dată modificarea achiziției perfectate la finele anului trecut, de Primăria Galați, pentru primul lot de autobuze electrice, s-a modificat în beneficiul cetățenilor. Prin act adițional, a fost majorat numărul mijloacelor de transport care vor fi furnizate de compania Solaris: de la 20 la 22 de autobuze electrice, cu lungimea de cca 10 m. Acestora li se adaugă două stații de încărcare rapid ...
Odată cu zilele ploioase, rețelele de socializare au fost inundate de fotografii cu noroiul și bălțile formate pe diferite străzi din Galați. Dar mocirla în care s-a scufundat strada Dr. Răutu pare să fie greu de concurat. „Strada Dr. Răutu, după numeroase sesizări, arată tot mai rău. Indiferența celor «angajați în slujba cetățeanului» e tot mai mare!”, acuză o gălățeancă pe unul dintre cele mai active grupuri locale de pe Facebook, „Galați: Sesizările cetăț ...

Galațiul SF

Joi, 21 Martie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
„Bună ziua, sunt Anca și, în ultima vreme, scriu SF-uri. Pardon, citesc și scriu despre SF-uri”, așa îmi vine să mă prezint de o bună bucată de vreme. În vremea copilăriei și a adolescenței mele, să citesc „SF-uri” (science-fiction) însemna literatură de anticipație. Științifico-fantastică. Făceam cunoștință cu universuri uimitoare, civilizații extraterestre, ori cu lumi noi avansate sau postapocaliptice. „SF” este însă acronimul administrativ pentru „st ...
„În vederea asigurării volumului de aer destinat fiecărui pacient, care în prezent nu este îndeplinit, se propune extinderea spitalului de copii cu un corp nou, cu regim de înălțime subsol, parter și patru etaje”, scrie negru pe alb în caietul de sarcini al contractului pe care Primăria Galați tocmai l-a atribuit prin cumpărare directă firmei Submit SRL din Iași. Aceasta va încasa 255.000 de lei fără TVA pentru serviciile de proiectare – faza studiu de fezabilitate – ș ...
Aproximativ 1.500 de câini din rasă comună și metiși, deținuți de persoane fizice cu domiciliul sau reședința pe raza municipiului Galați, ar putea fi microcipați și înregistrați printr-un program finanțat de la bugetul local. Un proiect de hotărâre în acest sens a ajuns deja la comisiile Consiliului Local. „Având în vedere numărul mare al deținătorilor de animale de companie, în special de câini, administrația locală a identificat necesitatea organizării programul ...
Avem opt tramvaie noi și așteptăm alte zece nou-nouțe, dar calea de rulare are nevoie de lucrări de colmatare și de reparații. Și nu pe ici pe colo, ci pe străzi importante precum Traian, Basarabiei, Gheorghe Asachi, Frunzei, Stadionului și Oțelarilor. Pentru execuția acestor intervenții, Primăria Galați a pus la bătaie un contract cu valoarea estimată de 360.000 de lei fără TVA și așteaptă ofertele din partea constructorilor până pe 21 martie 2024. „Pe sectoare din st ...
În vreme ce la fostul cinematograf "Dacia" au început deja lucrările de renovare, fostul cinema "Ţiglina" abia îşi caută constructori. Contractul pentru "Renovare energetică a imobilului din strada Brăilei nr. 165 (fost cinematograf «Țiglina»)" a fost lansat în licitație publică. Valoarea estimată este de 14,3 milioane de lei, iar ofertele sunt așteptate până pe 3 aprilie 2024. Pentru acest obiectiv, Primăria Galaţi a obținut o parte din finanțare, numai 2,5 milioane de le ...

Bani pentru digitalizarea spitalelor administrate de Primărie

Sâmbătă, 16 Martie 2024 08:29 | Publicat în Bani Europeni
Potrivit Primăriei Galați, proiectele pentru digitalizarea celor trei unități medicale aflate în administrare (Spitalul pentru Copii, Maternitatea și Spitalul de Psihiatrie) vor primi finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În total este vorba despre 17,7 milioane de lei (5,9 milioane de lei pentru fiecare spital)."În principal, este vorba despre extinderea componentelor hardware ale rețelei de comunicații, de actualizarea și instalarea de software pentru rețe ...
Un "simplu" caz social al unei gălățence care a apelat la ajutorul "Vieții libere" ne-a dus la o constatare surprinzătoare. Una dintre firmele care au încasat voucherele de 3.000 de lei oferite de Primăria Galați, pentru achiziționarea de sisteme alternative de furnizare a căldurii și a apei calde, s-a mutat în București, apoi s-a închis, după ce a depus bilanțuri numai pe perioada acordării respectivelor vouchere. La telefoanele afișate nu mai răspunde nimeni, iar reprezentan ...

Locatarii din Micro 20 solicită intervenția Ecosal

Miercuri, 13 Martie 2024 10:07 | Publicat în EVENIMENT
Mai mulți locatari din Micro 20 au sesizat Primăria Galați cu privire la starea precară a parcului situat în spatele blocurilor G3 și K. Principalele probleme semnalate sunt prezente în această locație de foarte mult timp. Gălăţenii se plâng de cantitatea mare de deșeuri care se adună în parc şi afectează astfel negativ aspectul zonei, creând un mediu insalubru. Gardul viu care împrejmuiește parcul a crescut neîngrijit, depășind înălțimea normală și blocând vizibil ...
Pagina 48 din 71

Duminica Ortodoxiei, sărbătorită în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Expoziţie de icoane realizate de tineri

Pe 1 martie, în prima duminică a Postului Mare, în toate parohiile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, ...

A sustras echipament IT dintr-un fost cinema din Galați

Pentru că ușa a fost lăsată deschisă, un individ a intrat în incinta fostului cinema Dacia, aflat în ...

Arestat la domiciliu, după cascadorii fără permis. Fuga o fi sănătoasă, dar nu când te urmăreşte poliţia

Un tânăr gălăţean cu permisul suspendat va avea timp să reflecte în arest la domiciului, după ce a c ...

Turistă străină, agresată sexual de un pensionar în centrul Galațiului

O tânără în vârstă de 21 de ani, venită în vizită la Galați, nu va uita prea curând experiența de la ...

Practicant la jandarmi la Galați, a salvat viața victimei unui accident rutier

Misiune salvatoare a unui student la Academia de Poliție care, sâmbătă seara, în drum spre Jandarmer ...

„Parada planetelor”, pe cerul nopţilor de weekend. Fenomen astronomic extem de rar

La sfârșitul lunii februarie, vom avea parte de un fenomen astronomic extem de rar, o adevărată "par ...

Incendiu la o vulcanizare din județ. Victimele, transportate la spital (VIDEO)

În această după-amiază, forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al j ...

Gălățeanca Paula Cristea, laureata Premiului pentru Carieră și Excelență, la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Prima Gală a Sportului Paralimpic din România a recunoscut și onorat contribuția unei gălățence la m ...

„Step by Step”, modernizarea s-a încheiat

Primăria municipiului Galaţi anunţă încheierea lucrărilor de modernizare a clădirii în care funcţion ...

Licitaţie pentru extinderea unei grădiniţe recent modernizate

Extindere, după o modernizare cu fonduri europene, iată investiţia de care va beneficia Grădinița Nr ...

Dotarea Școlii Gimnaziale Doamna Nica Valea Mărului - NEWSCHOOL

COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”  Finalizare proiect Comun ...

Strategal - Funcționăm pentru a vă sprijini

  10 Februarie 2026 Comunicat de presă   În perioada 14.12.2023 - 31.12.2029, Asociația Grupul d ...

Cinci importante posturi de director, scoase la concurs în Galați

Trei posturi de director general și două de director economic au fost scoase la concurs la Galați, p ...

Primarul Ionuț Pucheanu îi dă cu reforma peste nas premierului Ilie Bolojan

Într-o intervenție la Digi24, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte PSD ...

Gospodărire Urbană a bulibăşit grav date publice privind decesele. Primăria Galaţi, obligată să facă precizări

Primăria municipiului Galaţi a fost nevoită să vină cu precizări privind numărul deceselor, al înhum ...

UPDATE. O groapă din centrul Galaţiului a „atacat” o autoutilitară Ecosal (FOTO)

O adevărată desfăşurare de forţe şi aproximativ trei ore de eforturi susţinute au fost necesare pent ...

Peste 1.000 de kenyeni, înrolați de Rusia pentru războiul din Ucraina

Sute de bărbați kenyeni, adesea fără niciun trecut militar, s-au trezit forțați, după ce au ajuns în ...

Negocierile „dificile” de la Geneva s-au terminat fără rezultate concrete

Ucrainenii și rușii au încheiat miercuri negocierile de la Geneva, cu mediere americană, fără rezult ...

General rus din GRU, ținta unui asasinat la Moscova

Un înalt oficial militar rus, general-locotenent Vladimir Alekseev, a fost transportat de urgență la ...

Discuțiile pentru pace de la Abu Dhabi, fără progrese reale

Ucraina și Rusia au efectuat joi un schimb de prizonieri, convenit în timpul negocierilor de la Abu ...

Secretele unei memorii de fier până la vârste înaintate

Multă vreme s-a crezut că declinul creierului este un proces inevitabil, odată cu înaintarea în vârs ...

Adolescent tăiat foarte grav într-o sticlă, operat cu succes la Galaţi

O intervenție chirurgicală complexă, realizată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ap. I ...

Instruire medicală tactică a jandarmilor gălățeni

Jandarmeria Galați a demarat, începând de vineri, 6 februarie, un amplu program de pregătire medical ...

Icre contaminate cu o bacterie periculoasă, retrase din Kaufland

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 5 ...

Când și cât se va plăti? Salariile din Liberty, întrebări cu mai multe necunoscute

Când se vor plăti salariile? – aceasta este cea mai importantă întrebare a angajaților combinatului ...

Angajații din Damen, trimiși în șomaj tehnic. În așteptarea marilor contracte, Şantierul Naval taie din salarii

Austeritatea economică lovește, oficial, încă un obiectiv strategic al Galațiului. Șantierul Naval D ...

Fabrică de cabluri auto din Galați, preluată de finlandezi

Grupul finandez Incap Corporation, furnizor global de servicii de producție electronică (EMS), intră ...

Autostrada Energiei, veste bună pentru combinatul siderurgic gălăţean

În decembrie anul trecut, Comisia Europeană a adoptat Pachetul European pentru Rețele Energetice, un ...

Goluri multe în meciurile echipelor gălățene din Liga a III-a de fotbal

Etapa cu numărul 18 a debutat cu multe goluri marcate în meciurile echipelor gălățene, în weekendul ...

„Studentele” gălățence joacă acasă. Weekend pentru toate gusturile sportive

VOLEI. Echipa feminină CS Universitatea încheie parcursul din sezonul regulat odată cu meciul de sâm ...

“U” Cluj - Oțelul 4-0. Gata cu șansele la play-off

Partida de vineri seară, pierdută de gălățeni, scor 4-0, pe terenul celor de la “U” Cluj a consemnat ...

A pierde. A câştiga. A continua. Glorii sportive gălățene 1976-2026

Din dorinţa de a-i onora pe gălăţenii care ne-au adus rezultate notabile în sport, în ultima jumătat ...

„Mozaic. Dar fără etichete” - un demers împotriva bullyingului

Într-un context educațional în care formarea caracterului este la fel de importantă ca formarea inte ...

Pleiadă de premii naționale pentru elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”

Elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” se bucură de apreciere și de recunoașterea talentului și a ...

Peste 500 de profesori și studenți din țară, în fața Palatului Cotroceni

Peste 500 de profesori, cărora li s-au alăturat și studenți, au protestat, miercuri, 25 februarie, î ...

Burse de mobilitate pentru studenți, de până la 2.000 euro

Fundația "Friends for Friends", cu sprijinul financiar al BRD Groupe Société Générale, a lansat prog ...

Gălățenii au stat la coadă ca să-și plătească impozitele locale

În ciuda gerului pătrunzător, prima zi de plată la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a î ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

„Anul nou care n-a fost”, la Viena

Producția cinematografică „Anul nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu, deschide, pe 19 fe ...

Afacerea de succes a unei gălățence în Italia. Tatiana și-a găsit fericirea printre ziare

Stabilită în Italia de peste 30 de ani, gălățeanca Tatiana Vizureanu este proprietara singurului chi ...

O familie din Galați vrea să-și aducă mortul din Italia, dar nu are bani

Un bărbat din județul Galați a murit în condiții încă neelucidate în Italia, țară în care se afla de ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Cui i-e frică de Scufiţa Roşie? Vernisaj de ilustraţie de carte pentru copii la Muzeul de Artă Vizuală

Într-o atmosferă caldă, beneficiind şi de prezenţa multor copii, însoţiţi de părinţi, a fost vernisa ...

Cum se solicită transfer la o altă unitate școlară

Unele inspectorate școlare au publicat condițiile specifice de ocupare a posturilor didactice/catedr ...

Război într-un bloc gălățean, din cauza băii comune

De multe ori, traiul în comun la bloc se transformă într-o adevărată luptă, iar liniștea și căldura ...

Iluminat cu LED pe 18 străzi din municipiul Galați

Nu mai puțin de 18 străzi din municipiul Galați vor beneficia de iluminat public economic, grație un ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Luptăm pentru Mihai, „dăruind din suflet”. Campanie caritabilă a elevilor şi studenţilor

Echipa din cadrul proiectului „Dăruiește din suflet” a ales un tânăr brăilean de 15 ani căruia să-i ...

O gălățeancă are nevoie de sprijin pentru chimioterapia salvatoare

Este pentru a doua oară în decurs de un an în care Diana Stănescu este în situația de a răspunde une ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

„Sărutul” lui Constantin Brâncuși, operă emblematică a modernismului

Compoziția statuară „Sărutul” a fost concepută ca replică la sculptura cu același titlu a maestrului ...

Premii și trofee pentru elevii de la Centrul Cultural

Cursanții clasei de Canto, muzică ușoară, coordonați de domnișoara profesoară Alexia-Oana Mocăniță, ...

SF-ul junglei urbane, la Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) Copacii dominau peisajul, dar nu semănau cu nimic din ce știam. Trunchiurile aveau o textură c ...

Actrița gălăţeană Elena Emandi, nominalizată la Gala Premiilor UNITER

Actrița Elena Emandi și textul dramatic „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, pus ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10

Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștil ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Criminal recidivist, trimis în judecată pentru un atac cu lopata

Un infractor deosebit de periculos din Galați, nu demult eliberat din pușcărie, unde a stat închis p ...

Forță și cătușe, tactică de intervenție la parcări ilegale. Agenții de la Locală nu glumesc cu litera legii (VIDEO)

În Galațiul încă acoperit de nămeți necurățați, care fac dificilă în multe zone deplasarea pietonilo ...

Cum a ajuns criminal un hoț pe care pușcăria nu l-a vindecat

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din județul Galați, cunoscut cu multiple probleme cu legea, cumulat ...

Unde și pentru ce se mai dă șpagă în Galați. Meteahna de care nu putem scăpa

„Șpagă”, cuvânt rostit adesea în șoaptă sau înlocuit cu formula mai blândă „atenție”, tocmai pentru ...

Drone deasupra comunei Țepu, timp de o lună

Primăria Comunei Țepu informează cetățenii că, în perioada 12 februarie - 12 martie 2026, compania O ...

Bunicii singuri sunt victime sigure pentru tâlhari! Atacuri la indigo în județul Galați

Mai multe tâlhării comise în ultimele luni pe raza județului Galați arată că hoții nu au nici teamă, ...

Crima care a îngrozit județul de Anul Nou a ajuns la Tribunal. Suspectul riscă 25 de ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din județul Galați riscă ani grei de închisoare, după ce a omorât u ...

Proiect major de reducere a riscului de inundații, în pregătire în judeţul Galaţi

După ce judeţul Galaţi a fost devastat de furia apelor, dovedindu-şi din plin vulnerabilitatea, un p ...

DOMNULE COMANDANT (o amintire cu maiorul Romică Bălan - Respect!)

Domnule comandant, vă rog să-mi permiteţi să raportez: am luat cartuşele umplute cu nectar şi poez ...

DIPLOMĂ (dosarele XYZ)

Şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până ...

SIGUR CĂ DA! (dar nu se poate!)

Nu „panta rhei” mă ţine lămurit/ că sunt nemişcător în admirare pentru acest (ne)clar necunoscut/ di ...

AȘA (dar... altfel)

De-un timp (ne)tot, stă-n miezul tăcerii din adâncul (ne)mărginit şi gratis al întâmplării sale, şi ...

Exemplu de Model

Dacă vrei să afli câţi bădărani se comportă (zilnic) într-o staţie de autobuz, într-o staţie de tram ...

La început a fost... ADN-ul!!!

Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/doctori specialişti/experţi în Istoria apariţiei/dispari ...

Am să-l caut pe Bătrân

Promiteam în ziarul de ieri că am să scriu şi am să public cel mai frumos poem despre vârsta senectu ...

Bătrânul... şi Poghibala

Ieri... bătrânul urcă încet, foarte încet, greoi, nesigur pe sine! Are cam optzeci şi cinci de ani ş ...

Ciorbă de fasole boabe, preparat tradițional pentru toate gusturile

Ciorba de fasole boabe este un preparat tradițional românesc, extrem de popular, apreciat pentru con ...

Jumătate dintre adolescenți fac sex neprotejat

90 la sută dintre tinerii români nu au suficiente cunoștințe pentru a identifica și a se proteja de ...

Supravieţuitor al iadului de la Suraia, îşi caută familie

Pentru orice iubitor de animale, dar, de fapt, pentru orice OM, mărturiile despre iadul animalelor d ...

Tort de biscuiți cu cremă de ciocolată. Reţetă de post

Tortul de biscuiți cu cremă de ciocolată este un desert ușor și rapid, care te încântă în orice mome ...

Ce să mâncăm seara pentru a avea un somn odihnitor

O cină recomandată trebuie să fie ușoară, bogată în proteine și legume, dar și săracă în carbohidraț ...

Când este cel mai bun moment pentru un circuit în Uganda

Uganda surprinde prin varietate: safari clasic în parcuri naționale bine conservate, gorile de munte ...

Protejarea Datelor Financiare: Sfaturi de Top Privind Securitatea Cibernetică Pentru Securitatea Economică

Atacurile nu arată mereu spectaculos. Uneori sunt tăcute. Un e-mail fals. O parolă slabă. Un laptop ...

Cum scapi de iritațiile provocate de bijuterii

Alergia la bijuterii, cunoscută medical sub numele de dermatită de contact, este o reacție neplăcută ...