Destinaţii diverse. Experienţe spectaculoase pentru începutul lui 2018

Destinaţii diverse. Experienţe spectaculoase pentru începutul lui 2018
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Începe Noul An aşa cum se cuvine, împachetează-ţi valiza şi porneşte într-o călătorie prin cele mai fascinante destinaţii ale lumii care sunt şi mai frumoase în ianuarie. Fie că vrei să scapi de gerul de acasă sau, din contră, vrei să te bucuri de zăpadă, toate aceste destinaţii de ianuarie îţi vor oferi experienţe de neuitat, de care te poţi bucura doar în această perioadă a anului. Iată ce locuri îţi recomandăm să vizitezi în ianuarie.

Escaladează Masivul Kilimanjaro

Dacă ai reuşit să urmezi toate rezoluţiile legate de fitness pe care ţi le-ai făcut la începutul anului trecut, de ce să nu îţi testezi abilităţile şi să încerci să cucereşti Masivul Kilimanjaro, în Tanzania. Luna ianuarie marchează începutul primului sezon uscat al anului, cu temperaturi blânde şi cer senin dimineaţa şi seara, o vreme ideală pentru a escalada acest masiv gigant.

Leneveşte la soare în America Centrală

Şi în America Centrală este sezonul uscat, ceea ce înseamnă temperaturi ceva mai scăzute, dar o vreme perfectă pentru plajă, cu ploi mai puţine atât în Caraibe, cât şi pe coasta pacifică. Ai o mulţime variată de destinaţii de plajă, de la resort-urile luxoase din Cancun la plajele liniştite din Belize.

Festivalul Cămilelor din Bikaner, India

Festivalul anual al Cămilelor din Bikaner, în India, este unul dintre cele mai colorate festivaluri din Rajasthan, cu o mulţime de evenimente amuzate menite să omagieze aceste creaturi simpatice. Sute de cămile participă la întreceri şi vei putea admira chiar şi spectacole de... dans cu cămile pe parcursul a două zile din ianuarie, dar şi o mulţime de alte evenimente.

Ianuarie este perioada ideală de a explora şi restul Rajasthan-ului, când temperaturile nu sunt foarte ridicate, astfel încât poţi vizita toate locurile minunate fără a fi copleşit de caniculă.

Sărbătoreşte Anul Nou Chinezesc în China

Cu o tradiţie de secole, Anul Nou Chinezesc este unul dintre cele mai importante festivaluri din China, ce durează aproape două săptămâni. Anul Nou Chinezesc este o perioada în care se onorează diferite divinităţi şi strămoşi, dar şi o perioadă în care casa este curăţată temeinic pentru a avea noroc în anul ce vine.

Alte tradiţii asociate cu Anul Nou Chinezesc includ artificii, cadouri sub formă de bani în plicuri roşii şi decorarea străzilor cu lampioane roşii ovale. Multe oraşe din China găzduiesc parade colorate cu dansuri cu dragoni pentru a speria spiritele malefice. În 2018, Anul Nou Chinezesc va fi celebrat pe 16 ianuarie.

Descoperă jungla din Sri Lanka

Datorită mărimii reduse a statului Sri Lanka, fauna sa variată poate fi admirată tot timpul anului, dar perioada decembrie – martie este cea mai prielnică pentru a vedea leoparzii din Parcul Naţional Yala. În aceste luni, clima din regiunea sudică din Sri Lanka este caldă şi uscată, ceea ce înseamnă că vegetaţia este mai rară, iar animalele sălbatice se avântă în afara teritoriului lor pentru a căuta resurse de hrană şi apă.

Descoperă farmecul Coastei de Aur din Australia

Începe Noul An mai repede! Australia este printre primele ţări care intră în Noul An, cu nouă ore mai repede decât România. Aşa că petrece Revelionul într-unul dintre cele mai spectaculoase oraşe din lume, Sydney. Şi dacă nu te-ai săturat de distracţie, Sydney găzduieşte şi cea mai tare petrecere din prima zi din an. Apoi îndreaptă-te spre Coasta de Aur (Gold Coast) în Byron Bay, insulele Whitsundays sau Marea Barieră de Corali.

Ianuarie este luna perfectă pentru a vizita aceste minuni, deoarece mulţimile de turişti ce invadează Australia se retrag după Revelion, iar temperaturile din această perioadă sunt numai bune pentru plajă şi aventuri.

Sursa: www.ghiduri-turistice.info

Citit 2704 ori Ultima modificare Duminică, 31 Decembrie 2017 00:37

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.