Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Instituţiile europene lucrează la elaborarea unui set de reguli armonizate la nivel continental, care vor însoţi în acest an sectorul turistic lovit de criza sanitară, a declarat comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, informează AFP.

Închise începând din luna martie, din cauza măsurilor de izolare impuse de pandemia de Covid-19, firmele care trăiesc din turism în întreaga Europă trebuie "să se redeschidă cât mai rapid posibil, dar prin intermediul celor mai armonizate reguli", a avertizat Breton, pentru postul francez de radio France Info. Acesta a dezvăluit că va participa la elaborarea "liniilor directoare care vor fi făcute publice în foarte repede, în zilele următoare, pentru a permite zonelor care sunt în situaţia să primească turişti să facă acest lucru".
Statele membre UE, care îşi păstrează prerogativele în materie de sănătate, vor trebui să ţină cont de aceste "reguli sanitare clare, validate de autorităţile de sănătate şi cunoscute de toţi", a solicitat fostul ministru francez al Economiei.
Potrivit lui Breton, va fi vorba în principal de reguli de distanţare socială valabile pentru restaurante, baruri, hoteluri sau locuri de spectacole. "Trebuie de asemenea ca turistul să ştie că va fi găzduit în conformitate cu norme care îl vor proteja şi îi vor proteja şi pe ceilalţi", a spus Breton. Întrebat despre posibilitatea ca europenii să călătorească în interiorul UE la vară, Breton a apreciat că "anumite zone vor fi deschise turiştilor, iar altele nu. Vom trebui să respectăm zonele care nu vor fi tratate în mod identic", a adăugat comisarul european, într-un moment în care statele membre au în vedere o relaxare treptată a restricţiilor şi într-o ordine dispersată.
Thierry Breton, fost preşedinte la companiile Thomson şi France Télécom, a mai spus că va fi introdus un "plan Marshall pentru turism" care va conţine subvenţii şi nu împrumuturi. Cele 27 de state membre UE negociază în prezent un fond de relansare cu o valoare "gigantică" potrivit comisarului european, care a evocat o sumă cuprinsă între "1.000 şi 2.000 de miliarde de euro".
Miza este una importantă. Sectorul turismului este responsabil pentru 10 la sută din Produsul Intern Brut al UE şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12 la sută din totalul persoanelor angajate în UE.

Citit 6411 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Mai 2020 23:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.