Hoteluri ocupate în totalitate, pe litoral

Hoteluri ocupate în totalitate, pe litoral
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Luna august se preconizează a fi cea mai aglomerată din acest sezon estival în staţiunile aflate pe ţărmul românesc al Mării Negre, până în jurul datei de 12 august majoritatea unităţilor de cazare fiind rezervate în totalitate, anunţă Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator specializat pe acest segment de vacanţe. Potrivit rezervărilor făcute până în acest moment, gradul de ocupare a hotelurilor după jumătatea lunii august este, în medie, de aproximativ 70 la sută, dar cifrele sunt în creştere, direct proporţional cu solicitările venite din partea turiştilor.

Peste 80 la sută dintre românii care vor petrece concediul la mare în ultima lună de vară şi-au făcut planurile de vacanţă din timp, 45 la sută dintre aceştia rezervând sejururile prin programul ”Înscrieri Timpurii”, categorie în care se află mai ales familiile cu copii şi angajaţii din instituţiile statului. Restul au rezervat sejururile mai târziu, unii chiar şi cu doar o săptămână înainte de a pleca în vacanţă, accesând ofertele Last Minute.

Cele mai solicitate hoteluri sunt cele care oferă pachete all inclusive, acestea fiind şi primele care au epuizat locurile disponibile.

Citit 2887 ori Ultima modificare Vineri, 30 Iulie 2021 22:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.