Cea mai luxoasă staţiune montană de la noi. Locuri unice de vizitat în Poiana Brașov

Cea mai luxoasă staţiune montană de la noi. Locuri unice de vizitat în Poiana Brașov
Foto @BRASOV360
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Poiana Brașov, considerată cea mai luxoasă stațiune montană din România, nu doar de către noi, ci şi de către turiștii internaționali, a fost votată, în cadrul unei competiții din Marea Britanie, ca fiind cea mai accesibilă staţiune de schi la standarde europene. Dar, chiar dacă nu eşti schior, ai destule lucruri de făcut la Poiană, iar astăzi noi ne vom opri asupra câtorva obiective care nu trebuie ratate. Dacă nu le-ai văzut deja, începutul de decembrie este un moment bun. 

Indiferent că ai de gând să stai aici două zile sau o săptămână, nu trebuie să ratezi aceste cinci locuri unice din Poiana Brașov. 

Pietrele lui Solomon

Mergând pe jos din Poiana Brașov prin pădure, pe drumul vechi, ajungi la Pietrele lui Solomon: o zonă de defileu natural cu peisaje care pur și simplu îți vor tăia respirația. Dacă ești un fan al escaladei, tot aici vei găsi și un perete natural aproape vertical, perfect pentru o cascadă de adrenalină!

Canionul Șapte Scări

Pe partea vestică a munților Piatra Mare se află defileul natural numit Canionul cu 7 scări. De ce se numește așa? Pentru că este format din 7 “scări” de piatră naturală care se transformă în cascade când vine apa mare primăvara și în timpul ploilor. Acest defileu se poate parcurge foarte ușor, fără echipament special, fiind amenajat pentru turiști. De neratat! O frumusețe unică în România!

Cariera Veche (și Izvorul Vechi)

Poți ajunge la Cariera Veche chiar pe jos din Poiana Brașov, mergând până la Hotelul Poiana Ursului, unde mergi la dreapta și urmezi drumul asfaltat până când ajungi la izvorul de la Cariera Veche. Este posibil să găsești aici grupuri de turiști care își umplu sticlele cu apă. Poți face și tu acest lucru. Vei constata că această apă este pură, cristalină, rece – o adevărată apă sănătoasă de munte!

Peștera de Lapte

Peștera de Lapte din Munții Postăvaru este și ea pe lista de locuri de vizitat în Poiana Brașov. Se află cam la 40 de minute de mers pe jos din Poiană prin pădure. O dată ajuns acolo, întreaga Poiană a Brașovului ți se va întinde la picioare. Peisajele sunt absolut mirifice, ca și liniștea ce te va înconjura la altitudinea de 1.350 de metri.

Peștera în sine este fascinantă. Nu este amenajată pentru turiști, însă se poate vizita (cu atenție la podeaua cu roci căzute). Are o lungime de aproape 180 de metri și o diferență de nivel de doar nouă metri. Pentru primele zeci de metri nu ai nevoie de lanternă, însă, dacă vrei să o vezi pe toată, vei avea nevoie de o sursă de iluminat.

De ce se numește Peștera de Lapte? Deoarece aproape tot tavanul este acoperit cu montmilch, un depozit de calcit moale de culoare albă, numit și “lapte de stâncă”. Este interesant de vizitat această peșteră măcar câțiva metri, chiar și doar pentru a vedea cum arată… laptele de stâncă.

Iarna se pot forma țurțuri, de aceea te încurajăm să fii atent pe unde mergi în interiorul peșterii. De asemenea, nu proceda ca alți turiști care și-au zgâriat numele în stratul de montmilch. Este important să păstrăm comorile naturale şi pentru generaţiile următoare.

Peștera Valea Cetății

Mergând din Poiana Brașov pe șoseaua Valea Cetății spre Râșnov, vei descoperi măreața peșteră Valea Cetății. Măreață la figurat, dar și la propriu! Are o lungime a galeriei principale de aproape 1 km, plus galeriile secundare!

Peștera Valea Cetății este parțial amenajată pentru turiști. Vei găsi stalactite și stalagmite uriașe de până la doi metri.

Ai nevoie de echipament special, și o stare fizică bună, dacă dorești să vizitezi mai mult decât porțiunea amenajată pentru turiști. 

Acestea sunt cele mai frumoase locuri de vizitat în Poiana Brașov din perspectiva locurilor naturale, unicate. Desigur, dacă agitația și aglomerația sunt mai mult pe placul tău, poți vizita Brașovul, Râșnovul, castelul Bran și multe altele.

Citit 3864 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Decembrie 2021 01:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.