Trenurile Soarelui, legături cu litoralul. Galațiul are trenuri directe pentru Constanța și Mangalia

Trenurile Soarelui, legături cu litoralul. Galațiul are trenuri directe pentru Constanța și Mangalia
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră, afirmă CFR Călători, care dă startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiștii vor avea la dispoziție zeci de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării, până la data de 11/12 septembrie 2022.

"Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani", se afirmă într-un comunicat remis de CFR Călători. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă, vagoane de dormit climatizate și, în cazul perechii de pe ruta Satu Mare - Mangalia, spațiu amenajat pentru activitatea de bar.

Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

Gălățenii au la dispoziție un tren direct cu Constanța și altul direct cu Mangalia, dar cu plecare din gara Barboși.

Spre litoral, IR 1970 Galați - Constanța pleacă din Galați dimineața, la 5,40, și ajunge în Constanța la ora 9,06. Există și varianta trenului IR 1962, de pe ruta Iași - Mangalia, care, la plecare, stă 20 de minute în Barboși, pornind către mare la 1,48 și ajungând în Constanța la 5,03, iar în Mangalia, la 6,44.

Pentru întoarcerea de pe litoral, IR 1972 pleacă din Constanța la 18,38 și ajunge în Galați la 22,28. La rândul său, IR 1960 pleacă din Mangalia la 20,30, ajunge în Barboși la 1,53 și stă 23 de minute.

Citit 5805 ori Ultima modificare Joi, 09 Iunie 2022 17:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.