De ce aleg românii litoralul bulgăresc? Diferențe de prețuri între Bulgaria și România

De ce aleg românii litoralul bulgăresc? Diferențe de prețuri între Bulgaria și România
Litoral România
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Litoralul românesc pare să fie surprins într-o postură nepregătită, spre deosebire de vecinii bulgari, care se pot lăuda cu un grad de ocupare vizibil mai mare în rândul hotelurilor.

Desigur, există exemple de situații excepționale în ceea ce privește prețurile mari întâlnite în acest sezon la mare în România, care s-au viralizat rapid în mediul online (taxarea amplasării unui cearceaf pe o plajă privată din Mamaia - 200 lei, o ciorbă într-un anumit local - 70 lei etc.), însă acestea nu reprezintă o medie reală a prețurilor, dictate de altfel de o întreagă serie de factori. Unii hotelieri spun că nu au mărit prețurile față de anul trecut, alții spun că au fost constrânși de creșterea prețurilor la alimente, la utilități și la alte servicii, însă cert este că turiștii remarcă diferențe notabile și ezită, mai mult ca în alți ani, să rezerve o vacanță fără multe calcule înainte.

Pentru simularea unor exemple de prețuri, consultanții Travel Planner au ales perioada 15-21 august (de luni până duminică - şase nopți de cazare) pentru doi adulți și un copil cu vârsta de 4 ani. Prețurile exemplificate au fost simulate la mijlocul lunii iulie, nu au un caracter static și sunt informative, așadar pot suferi modificări, chiar și de la o zi la alta, în fiecare dintre cele două destinații.

În Mamaia, prețurile la un hotel de 4 stele cu mic dejun inclus, pentru perioada menționată mai sus, încep de la 577 de euro și se termină la peste 2.000 euro, desigur, în funcție de notorietatea hotelului ales.

În Sunny Beach, prețurile la un hotel de 4 stele cu regim de cazare all inclusive sau ultra all inclusive, pentru perioada menționată mai sus, încep de la 561 euro și se termină la 1.309 euro, în funcție de hotelul ales.

În Nisipurile de Aur, varianta de stațiune animată mai apropiată de granița cu România, prețurile pentru perioada menționată mai sus, pentru un hotel de 4 stele, încep de la 548 euro și ajung până la 1.404 euro.

În Eforie Nord, prețurile pentru aceeași perioadă și număr de turiști menționate mai sus pornesc de la 600 euro și ajung până la 2.000 euro la un hotel de 4 stele cu mic dejun inclus.

În Neptun, prețurile pornesc de la 450 euro și ajung chiar și la 1.300 euro la hoteluri de 3 stele, cu mic dejun inclus.

În Vama Veche se remarcă prețuri începând cu 350 euro și până la 750 euro, la proprietăți de 3 și 4 stele (cele mai multe pensiuni sau vile, nu hoteluri), nu toate cu mic dejun inclus.

În Albena, cea mai apropiată stațiune mare a vecinilor bulgari de granița cu România, prețurile pentru perioada menționată mai sus, în ceea ce privește cazarea unei familii de doi adulți cu un copil de 4 ani, pornesc de la 789 euro și se opresc la 1.635 euro, toate variantele de hoteluri fiind cu regim de cazare all inclusive sau ultra all inclusive.

În Obzor, stațiune localizată în sudul litoralului bulgăresc, prețurile pornesc de la 740 euro și ajung la 1.819 euro la hoteluri de 4 stele cu all inclusive, pentru aceleași date și număr de persoane, iar tot aici vei găsi și unul dintre cele mai bune hoteluri de 5 stele ale vecinilor bulgari, Reina del Mar.

În Balcik, prețurile pornesc de la 823 euro și ajung la 1.347 euro, la hoteluri de 4 stele, tot cu regim de cazare all inclusive.

Așadar, este cert că o vacanță pe litoralul bulgăresc devine indiscutabil mai rentabilă pentru cei ce doresc servicii all inclusive, deci cu toate mesele incluse, însă totodată mai confortabilă pentru seniori sau pentru cei care călătoresc alături de copii, având la hotel toate serviciile necesare unei experiențe plăcute.

Citit 3905 ori Ultima modificare Duminică, 07 August 2022 07:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.