Până acum câțiva ani prăfuită și dărâmată, stațiunea Borsec renaște dintre propriile ruine: s-a început repararea câtorva dintre cele cele 50-60 de vile care au aparținut sindicatelor și au fost ridicate de la zero alte câteva zeci de facilități de cazare.
Fiindcă, în afară de tratamente, nu prea ai ce face în oraș, propun Borsec doar ca pe un popas de câteva ore pe rutele de vacanță.
În aceste câteva ore se poate parcurge, pe un traseu de „pantofar”, circuitul recent amenajat cu cișmele, bănci, balansoare, șezlonguri din lemn masiv și nenumărate coșuri de gunoi, circuit care începe în superba și necosita Poiană a Zânelor.
De pe platou, primele de vizitat sunt băile balneologice în aer liber; în câteva bazine mici, alimentate direct din izvoare, te poți îmbăia pe de-a-ntregul sau doar cu picioarele. Apoi urmează așa-numita „grotă a urșilor”, de fapt niște mini-defilee între stânci năltuțe, unde – se zice – ar hiberna urșii.
De-acolo se ajunge la fosta carieră de travertin, înglobată acum în zona naturală protejată. De la carieră poți ajunge la punctul de belvedere, apoi la Peștera de Gheață, unde – dacă te strecori pe burtă – vezi o Scărișoara în miniatură.
Pe drumul de întoarcere în Poiana Zânelor dai de Mofeta închisă publicului și, mai departe, se ajunge la izvorul Pierre Curie și la Cetatea Bufnițelor.
Toată plimbarea „la pas” poate dura patru-cinci ore, dacă îți mai îngădui câte un popas.
Există panouri de avertizare care atrag atenția asupra posibilelor întâlniri cu șerpi și urși, dar, din fericire, nu pot spune că m-am întâlnit cu vreunul din oricare dintre specii. Evident, nu strică să fiţi prevăzători.
