Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

 

Turiştii care cumpără din agenţii bilete la mare pentru mai mult de cinci zile în perioada de până la 15 iulie şi pentru intervalul 15-31 august pot primi, pentru preţul plătit, una sau două nopţi de cazare gratuită, a anunţat luni Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).
ANAT lansează astfel programul "Zile gratuite de vacanţă" din acest an, care se desfăşoara exclusiv prin agentiile de turism membre ale asociaţiei în perioada 15 iunie-15 iulie şi 15-31 august.
Programul, realizat în parteneriat cu hotelierii din România, include oferte speciale care vin în sprijinul turiştilor, prin acordarea unui număr de zile gratuite de vacanţă, după modelul "plăteşti cinci nopţi şi stai şase sau chiar şapte".
Zile gratuite de vacanţă" face parte din proiectul "Vacanţă în ţara mea" 2012, care reuneşte mai multe campanii promoţionale, printre care "Înscrieri timpurii", "Mini-preţuri de vacanţă", "Supliment la masă" sau "Vacanţe speciale de evenimente".
Ofertele şi programele speciale sunt disponibile numai în cadrul agenţiilor de turism membre ANAT şi nu direct la hoteluri. Anul trecut, zeci de hoteluri de pe litoral au intrat în acest program.

Citit 1198 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.