Străbatem oraşul Câmpulung Moldovenesc admirând arhitectura austriacă a clădirilor mai vechi. La Pojorâta părăsim drumul european transcarpatic şi urmăm Valea Moldovei spre amonte. După alţi 35 km ajungem în localitatea Moldova Suliţa.
Cheile Lucavei. Ne echipăm de tură şi cu rucsacii în spate intrăm pe drumul forestier de pe Valea Lucava. Mai mergem o vreme prin localitate şi de o parte şi de alta vedem fâneţe proaspăt cosite, cu iarba încă verde întinsă la uscat pe garduri de bârne. Pe o terasă înaltă, ascunsă după o sfoară de pădure, se află Mânăstirea Ştirbu, unde seara aveam să aflăm pe părintele Zosima, duhovnicul aşezământului, alături de fiica sa, ca maică stareţă şi fiul său, preot de mir al soborului de măicuţe. La capătul satului intrăm în Cheile Lucavei. Deşi scurte, acestea sunt săpate în calcare dolomitice, iar pe faţa opusă ascund două peşteri.
Herghelia Lucina. După 7 km drumul părăseşte apa Lucavei şi pătrunde în poienile largi de la Lucina, dinspre culmea principală a Obcinei Mestecănişului. În limba slavonă ,,Lucina” înseamnă ,,Rază de soare”, metaforă pentru spaţiul larg şi luminos pe care se află aşezată Herghelia Lucina. Aceasta a luat fiinţă în anul 1877, ca herghelie civilă de cai huţuli. Efectivul de pornire a fost atunci de doar 2 armăsari şi 5 iepe, în prezent stabilimentul numărând sute de exemplare de cai din rasa Huţul. Hotarele fermei abia le poţi cuprinde cu privirea, îndeajuns să poţi face lungi plimbări călare. Deasemeni la sediul central poţi rămâne peste noapte, pentru o mai bună cunoaştere a locurilor.
Vârful Lucina. De la sediul hergheliei ne îndreptam spre nord, pe un drumeag pe care îl pierdem mereu prin grădinile înflorite ale muntelui. Se vede treaba că aici, în capătul nordic al Obcinei Mestecănişului şi-au dat întâlnire toate neamurile de flori de pe pământ: bulbuci de munte, opaiţe roşii, degetăruţi lânoşi, vulturică, arnică, ciucuşoară albă, poroinic violet (o orhidee locală), garofiţe albe şi roz, căldăruşe albastre şi câte alte flori neştiute... Muntele Lucina se prezintă ca o obcină acoperită cu poieni. Cu cei 1.588 m altitudine, vârful său este cel mai înalt din întreg cuprinsul Obcinelor Bucovinei. Acest lucru prilejuieşte celui ajuns aici o privelişte de neuitat, printre cele mai măreţe din Carpaţii româneşti. Spre nord, dincolo de pasul Cârlibaba, munţii continuă cu Carpaţii Păduroşi din Ucraina. Spre est se văluresc spinările altor obcine: Feredeu, Mare, Brodina, Cacica. La sud, dincolo de poienile Lucinei, Mestecănişul se afundă în neguri, spre cupola abia ghicită a Giumalăului. La vest relieful e şi mai impunător, Munţii Rodnei parcă dorind să eclipseze mai mărunţii munţi ai Ţibăului şi Maramureşului.
Pasul Izvor. Din Vârful Lucina continuăm să mai mergem o vreme spre nord, pe lăngă gardul hergheliei, care saltă de pe un munte pe altul, ca un nesfârşit zid chinezesc. De pe Muntele Zubriu culmea înaltă se îndreaptă spre est. Bifăm şi Vârful Hrobi, apoi ne pierdem prin rarişti de pădure până în Pasul Izvor. Aici e locul în care se nasc două râuri: Suceava, care se îndreaptă la început spre nord, trecând chiar graniţa în Ucraina şi Moldova, care ţine tot spre sud, până mai jos de Roman. În Pasul Izvor drumul are o porţiune neasfaltată. În plus locul semănă cu o graniţă, indicatoarele de localitate Moldova Suliţa şi Izvoarele Sucevei fiind scrise şi cu litere ruseşti.
Cimitirul huţulilor. Din Pasul Izvor urmăm o vreme valea firavă a Moldovei. În grădinile unor gospodării mai răzleţe vedem morminte singuratice, cu cruci împodobite cu flori albastre, din plastic. Din vechime aici exista obiceiul ca stăpânul casei să fie îngropat în grădina din spate şi nu la cimitir. Mormântul huţulului e împrejmuit chiar de tocul scos de la uşa casei. Acesta devine astfel o poartă între două lumi. O uşă prin care sufletul celui plecat se poate întoarce oricâd doreşte. La capătul huţulului, pe crucea de lemn, sunt prinse două potcoave tocite. Sunt de la calul huţul al huţulului. Huţul. Om şi cal, o singură fiinţă. Nu s-au înşelat prea tare indienii din Lumea Nouă când i-au văzut pe călăreţii lui Cortez drept nişte fiinţe ciudate...
