Dacă printr-o vizită în Amsterdam v-aţi propus mai mult decât să vizitaţi Cartierul Roşu sau să încercaţi nenumăratele sortimente de produse ale coffee-shopurilor - scopuri deloc de condamnat, de altfel -, atunci poate că următorul sfat este valabil pentru fiecare dintre voi: nu mergeţi în Amsterdam fără ca în prealabil să fi citit „Jurnalul Annei Frank”! Cele câteva sute de pagini scrise de adolescenta Anne în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial vă ajută să priviţi oraşul cu alţi ochi. Senzaţia se amplifică fără îndoială îndată ce vă apropiaţi de casa unde adolescenta a trăit ascunsă timp de aproape doi ani. Practic, din centrul metropolei, orice localnic vă poate îndruma către celebra clădire. La prânz, indiferent de zi, cei curioşi să vadă Anexa descrisă în Jurnal formează o coadă care practic înconjoară clădirea. Cei mai mulţi din simplă curiozitate turistică, alţii nerăbdători să vadă cum pasajele de descriere din carte li se înfăţişează în faţa ochilor, vizitatorii devin mai rari abia odată cu venirea după-amiezii.
Lecţia de cinism
După ce s-au căsătorit, Otto şi Edith Frank (părinţii Annei) s-au stabilit în oraşul german Frankfurt. Destul de curând, Edith a rămas însărcinată şi, în 1926, a născut-o pe Margot. Trei ani mai târziu s-a născut şi Anne. În 1933, atunci când Hitler a devenit liderul guvernului german, anii de fericire au luat sfârşit. Pe lângă faptul că purta stigmatul evreilor, familia Annei a fost deosebit de afectată şi de criza economică care măcina întreaga lume. În acelaşi an, întreaga familie se mută în Amsterdam, unde Otto pune pe picioare o afacere. Vine, însă, anul 1940, când Germania naţional-socialistă declară război şi invadează Olanda. Lucrurile se înrăutăţesc brusc şi pentru evreii de aici. Momentul în care tatăl Annei hotărăşte că e timpul ca el şi familia lui să se ascundă este acela în care Margot este chemată într-un lagăr de muncă nazist. Alături de familia Annei, în anexa secretă se mai adăpostesc patru evrei: Hermann şi Auguste van Pels, alături de fiul lor Peter şi de medicul stomatolog Fritz Pfeffer. Patru dintre angajaţii lui Otto le aduc alimente şi toate cele necesare. Pe lângă faptul că nu este deloc uşor pentru opt persoane să trăiască într-un spaţiu atât de îngust pentru o perioadă destul de mare de timp, ei trăiesc şi cu frica permanentă de a fi descoperiţi. Adolescenta Anne găseşte un fel de prieten în jurnalul pe care îl ţine cu regularitate. Pe lângă confesiunile pe care le face în paginile acestuia, fata scrie scurte povestiri şi adună citate favorite din autorii pe care-i citeşte. Totuşi, ea nu va reuşi niciodată să termine jurnalul, deoarece cei opt sunt pârâţi şi capturaţi de armata ocupantă nazistă. Ei sunt arestaţi pe data de 4 august 1944. Sunt duşi, pentru început, în lagărul de tranzit Westerbork, iar mai apoi la Auschwitz. Otto Frank este singura persoană din Anexa secretă care a supravieţuit în sinistrul lagăr. Hermann van Pels a fost omorât în camera de gazare, în vreme ce Auguste este aruncată în faţa unui tren în timpul unui transport de evrei. Ceilalţi mor din cauza bolilor şi a epuizării extreme. În ciuda eforturilor făcute, nimeni nu a reuşit să afle identitatea celui care i-a trădat. După ce prizonierii de la Auschwitz au fost eliberaţi de trupele aliate, tatăl Annei s-a reîntors în Amsterdam. În drumul de reîntoarcere el a aflat despre moartea soţiei sale. Deşi a sperat până în ultimul moment că fiicele sale au scăpat, într-un final Otto a fost nevoit să accepte adevărul. O fostă angajată i-a dat jurnalul Annei, care scăpase controlului soldaţilor germani. După ce a fost publicat şi tradus în numeroase limbi, Jurnalul Annei Frank a fost adaptat atât pentru teatru, cât şi pentru film.
Chiar şi după o lectură superficială a cărţii, cei mai mulţi dintre cititori rămân profund marcaţi de destinul celor două familii. Totuşi, în ciuda tensiunii transpuse excelent în paginile Jurnalului, există şi numeroase pasaje comice, dovadă a talentului literar al autoarei.
Mic ghid spre Anexă
Casa Annei Frank este situată pe în centrul Amsterdamului, pe Prinsengracht, nr. 263 - 267, la aproximativ 20 de minute de mers pe jos de Gara Centrală (Central Station). Tramvaiele 13, 14 şi 17 şi autobuzele 170, 172 şi 174 opresc în apropiere, în staţia Westermarkt. Biletele costă 9 euro pentru adulţi şi 4,5 euro pentru copiii între 10 şi 17 ani. Copiii de până în nouă ani pot intra gratuit. De pe 15 septembrie până pe 14 martie, muzeul este deschis zilnic între orele 9.00 şi 17.00 (sâmbăta, între 9.00 şi 21.00). De pe 15 martie până pe 14 septembrie, Casa este deschisă zilnic între 9.00 şi 21.00 (sâmbăta, între 9.00 şi 22.00). În iulie şi august, Muzeul este zilnic deschis până la ora 22.00.
"...locul unde nu există întuneric"
Camerele care alcătuiesc Anexa Secretă arată exact ca în momentul în care naziştii au golit de mobilier locul, după ce au arestat cele două familii. Încăperile sunt goale, ici colo găsindu-se câte un document original care a scăpat distrugerii sau obiecte care au aparţinut celor opt persoane. Impresia de autentic este menţinută şi în partea din faţă a casei, acolo unde angajaţii lui Otto au continuat să lucreze şi în perioada în care familiile stăteau ascunse. Starea perfectă de conservare în care se găsesc toate aceste încăperi contribuie din plin la senzaţiile trăite de vizitatori. Practic, te simţi transpus în Amsterdamul anilor 1940.
Posterele de pe pereţi
Imediat ce familia Annei a trebuit să se mute în Anexa Secretă, tânăra a început să lipească tot felul de postere şi vederi din reviste pe pereţii camerei sale. Pe perioada celor doi ani petrecuţi în Anexă, Anne a mărturisit în jurnal că i se pare plictisitor să privească mereu şi mereu aceleaşi poze. Din acest motiv, ea schimba imaginile de pe pereţi în mod constant. Doar o toană de copil, am putea spune, dacă nu ne gândim la ce înseamnă să stai pentru o perioadă atât de mare captiv între patru pereţi.
