În imaginarul nostru, lipoveanul e un bătrânel cu barbă albită şi ochii ca cerul senin, pescar din Deltă, de pe Dunărea Veche, de la Mila 23. În realitate nici nu bănuim cât de aproape suntem noi, gălăţenii, de centrul universului lipovenesc, şi asta pentru că Mitropolia lipovenilor de pretutindeni se află în Brăiliţa, cartierul dinspre Comorofca al oraşului vecin. Iar biserica a fost din totdeauna esenţa vieţii pentru lipovean.
Carcaliu. Trecem Dunărea pe la Brăila şi dincolo de Măcin primul drum spre dreapta ne conduce într-o frumoasă aşezare lipovenească de pe malul Braţului Măcin. Localitatea avea să se înfiripe la începutul secolului 17, când aici s-au stabilit ruşii lipoveni veniţi în pribegie din Voronej şi Saratov. În schimb numele aşezării aveau să-l dea turcii, după blocul de piatră din răscrucea uliţelor, "Kara Kale” - Piatra Neagră.
În prezent, faima locurilor e dată atât de impunătoarea biserica lipovenească, dar mai ales de legendele oamenilor. Aici a trăit banditul Terente, "Regele Bălţilor”, cum îl numea presa de la începutul secolului trecut. Aici a trăit şi părintele Manuil Petrov, preot "bezpopovit” care i-a pus pe gânduri pe oamenii din Carcaliu după ce a fost văzut mergând pe ape la Ghecet Smârdan, ori zburând peste munţi întârziat fiind la o slujbă de la Slava Rusă. O altă "legendă” spune că la o şedinţă de învăţământ politic din şantierul naval de la noi, întrebat dacă îi recunoaşte pe cei trei corifei comunişti din tabloul din faţa sălii, un muncitor bătrân ar fi răspuns: "Ăla cu barbă (Marx) pare a fi lipoveanul din Carcaliu cu care mai trăgeam eu câte o toană pe Balta Blasova”.
Mănăstirea Uspenia. De la Carcaliu revenim la drumul principal şi îl urmăm până în localiatatea Slava Rusă. Aici vom afla singurele două mânăstiri lipoveneşti din ţară.
În limba slavonă "Uspenia” înseamnă Adormirea Maicii Domnului, sărbatoarea fiind şi hramul sfântului lăcaş. Micuţa mânăstire de pe valea pârâului Slava are un sobor de doar şase călugari. Ne este ghid parintele Serioja, cel care ne conduce în biserica nouă, ridicată în anul 1881 pe locul vechiului schit ce data din 1680. Mai aflăm că protectoarele Mănăstirii Uspenia sunt moaştele Sfinţilor mucenici Dada, Gavedae, Cazdoe şi Gargal, copiii şi rudele împăratului persan Samporie. Aici slujbele se ţin în limba slavonă, de pe prăznicare tipărite prin anul "7153 de la Adam”, adică în anul 1645.
Îl întrebăm pe părintele Serioja dacă e drept ce se povesteşte, cum că "adevăratul călugăr lipovean îşi anină de grindă, deasupra patului, o frânghie. Şi toată noaptea se frământă, ridicându-se pe frânghie, zvârcolindu-se şi ţinându-se de ea cu amândouă mâinile, pentru ca netrebnicul trup să nu găsească hodină şi sufletul să fie ferit de necurata întrupare a iadului.” Parintele zâmbeşte fără a fi surprins, apoi ne spune că l-a citit şi el pe fabulosul de Sadoveanu. Iar noi aveam să dăm curs invitaţiei sale de a reveni la Uspenia pe 28 august, când la hramul mânăstirii aveau să se întâlnească drept-credincioşii din toată Dobrogea, dar şi din Munchen, Oregon sau Georgia, locuri din toată lumea pe unde sunt răspândite alte trei eparhii lipoveneşti.
Mănăstirea Vovidenia. Revenim la Slava Rusă şi urmăm uliţele întortocheate ghidaţi de turlele ca de argint ale mănăstirii de la poalele muntelui. Mănăstirea îşi trage numele de la Icoana Maicii Domnului din Kazan.
Maica stareţă ne deschide biserica şi ne arată icoana din dreapta catapetesmei, care totdeauna este legată de sărbătoarea hramului lăcaşului. Remarcăm contrastul dintre pictura de stil bizantin din naos şi cea renascentistă din pronaos, chipurile de oameni reali şi tenta de albastru ducând cu gândul la Capela Sixtină.
Ascultăm povestea lipovenilor veniţi aici din ţinutul Ponenului, apoi ne declarăm apetitul pentru fantastic cerând şi părerea măicuţei în legatură cu cele săvârşite de părintele Manuil din Carcaliu prin anii '70. "Când Dumnezeu era mai aproape de oameni, erau şi vremi în care să se întâmple minuni”, ne întări şi mai mult credinţa duhovnicul nostru de ocazie.
