(!) acesta-i adevărul unic, chiar dacă ştiu că (nu) te doare: tot ce-i vremelnic se repetă-ntr-o veşnicie trecătoare, iese din sine, intră-n sine, merge cu spatele-nainte, are în faţă-ntreg trecutul cu stele stinse şi murinde, cu stele proaspete şi nalte, scâncind în scutecele-albastre ale apropierii strâmte şi pardosite cu dezastre, ale instinctelor primare şi-ale credinţei că se poate scruta de unde până unde, de ce şi când şi cum se cade (!) (!) acesta-i falsul gratis ...

Răspund: "nu ştiu dacă pot să trec, azi, pe la matale, dar stai un pic să-mi revin! cum, adică, m-ai auzit din ogradă? zici că vocea care se izbea de clopot este vocea mea, era vocea mea? acum, când vorbim, de ce nu se mai aude din sâmburele lumânării, de ce nu se mai loveşte de clopot? vrei să spui şi să cred că nu orice cuvânt are loc în Memoria Universală? sau te ţii de glume?"...Eforul mă ascultă, zâmbeşte ca din altă lume, îşi trece ochii prin mine, înainte şi ...

!...e-aşa de întuneric, doamnă, că-mi intră degetele-n ochii pe care-i caut să-mi arate alt drum, pe lângă, pe ascuns, însă absenţa luminării le-au şters adâncurile toate şi nu mă pot salva din sinea cestui prea lacom nepătruns...! !...îmi zic mereu: poate se-ndură numele dat ne/îndurării şi mă aruncă în rezerva celor naivi şi păcătoşi, unde măcar o lumânare stă la fereastră şi-i aşteaptă pe toţi zvârliţii la uitare, în netrecut, cu ochii scoşi...! !...î ...

O lumânare aprinsă în memoria codobelcului ucis? Sigur că da! Şi un semn de cruce? Sigur că da! Şi o rugăciune? Sigur că da! De ce? Uite-aşa, să se mire proştii!...(cum zice Marin Preda, nu?)...Sigur că da!...Însă, ceva foarte ciudat se petrece după acest ritual mai mult ori mai puţin agreat de trecători/muritori. Ceva de dincolo de realitatea imediată. Parol, încep să văd conturul unor două mâini întinzându-se spre mine, spre semnul crucii mele, din mijlocul nevăzut a ...

!...e-aşa de întuneric, doamnă, că nu se vede nici lumina, orbecăiesc pe ordonată şi pe abscisă, dar nu văd şi nu aud enormitatea unde se-ntâmplă ce se-ntâmplă: morfologia şi sintaxa acestui surdomut prăpăd...!!...şi mă întrec în levitaţii prin bezna asta exemplară, prin tot închisul cest localnic în cest deschis nemărginit, dau din uitare în uitare, din colţ în colţ, din lipsă-n lipsă, dar nu mă-mpiedic de sămânţa vro unui licăr de/finit...!!...alcătuirea m ...

Da, renunţ la autobuzul de fără un sfert. Renunţ şi mă întorc să aprind o lumânare în memoria melcului, la biserica lui Mitică, fostul meu coleg în şcoala din Bursucani. Fiindcă în Bursucani am făcut şcoala elementară. Cătunul Zimbru nu are şcoală. Acest cătun e un fel de copie a imaginarului Macondo dintr-"Un veac de singurătate" al lui Gabriel Garcia Marquez. Zimbru are numai schit de maici, fără maici. Şi trei fântâni. Şi mai are şi un drum şi jumătate. Drumul ...

Moto: "am călcat pe-un melc şi l-am ucis/ - eu eram pe sensul interzis/ celui care crede că-i mehenghi.../ da-i, de fapt, un hârb, un pezevenchi!" (Iolanda Cremene) Atât, chiar atât... şi nimic altceva: scurmă păcatul în inima mea, oriunde aş fi şi oriunde-am să merg - iartă-mă, iartă-mă, domnule Melc! Şi toate se surpă, şi toate se sting: nu mai rămâne nici un paing, se stinge, se stinge şi raza la cerc - iartă-mă, iartă-mă, domnule Melc! Ce farsă-i, ce farsă-i s� ...

Gata, mai am câţiva metri şi intru în perimetrul staţiei de autobuz. Măresc pasul fiindcă se face timpul de sosire a fiorosului drapat/mânjit cu pozele instinctelor primare. Dar nu-mi abat atenţia de la drum, mai ales că tare a plouat şi tare risc să dau prin gropi primare pline cu apă, risc să mă facă bleaşcă vreun sărit de pe fix primar la volan, vreun grăbit spre Nicăurea, aşa cum zice poetul Ion Potolea din Bereşti. Trebuie să circul mai repede, însă trebuie să-mi ...

Pe fiecare frunză scrie "Toamnă" cu galben în caligrafii de vânt şi "iartă-mă şi bună seara, Doamnă" - mi-i frig mi-i dor şi parcă nu mai sunt! De ce mi-i dor? - e singura-ntrebare - caut răspuns, zburându-mă în gol, eu - pasărea de-a pururi călătoare, de-a pururi rătăcindu-se de stol! În toamna asta nu mai plec de-acasă - nici o plecare nu mai are preţ - rămân să-ţi mângâi umbra de Mireasă şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ! Şi parcă nu mai sunt de-atât ...

De regulă, sunt foarte atent pe unde calc, pe unde merg. Indiferent de loc, de mod şi de timp, indiferent de anotimp, mă uit la fiecare pas. Dar asta nu înseamnă că "stau" cu ochii pe pământ, că nu răspund la bună ziua celor din ce în ce mai puţini care mă salută. Şi nu înseamnă că nu-i salut şi nu-i respect pe toţi cunoscuţii, fie ei şi din tabăra adversară, ori tabăra duşmană. Cei care mă mai salută se împuţinează pentru că nu suportă nişte adevăruri zilnic ...