Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Doi oameni RĂNIŢI şi trei maşini AVARIATE într-un accident pe Faleză
Vineri, 13 Iunie 2014 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de numai 20 de ani din Galaţi şi o tânără de 25 de ani au ajuns la spital după ce maşina cu care circulau a lovit alte două autoturisme. Din câte se pare, băiatul, aflat la volanul unui Logan, cu care circula pe bd. Marii Uniri, a vrut să întoarcă la un moment dat, dar nu s-a asigurat şi a lovit o altă maşină, pe care a proiectat-o într-un autoturism parcat. În urma impactului, ocupanţii Loganului au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Poliţi ...
Nevoia de senzaţii tari i-a adus unui gălăţean dosar penal
Vineri, 13 Iunie 2014 02:30 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean de 42 de ani are şanse mari să înfunde puşcăria după ce a ieşit în trafic într-o stare de ebrietate atât de avansată încât nu putea merge drept pe drum. Omul, aflat pe un motoscuter, a fost oprit de poliţişti pe bulevardul Milcov, înainte să provoace vreo nenorocire, şi verificat la acte şi alcoolemie. Oamenii legii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere, dar "compensa" cu o îmbibaţie alcoolică în aerul respirat de 1,41 la mie. Gălăţeanul ...
„Săracu´ Gică!” ne bucură iar la Grădina „Leonard”
Vineri, 13 Iunie 2014 02:00 | Publicat în CULTURA
Comedie muzicală deja probată la publicul gălăţean, „Saracu’ Gică” va descreţi frunţile spectatorilor sâmbătă, de la ora 19,00, pe scena din Grădina Teatrului Muzical „Nae Leonard”.Umor bun şi fără vulgarităţi, ca în timpurile bune, de vreme ce poartă şi „marca” „Stroie şi Vasilache”, un cuplu de comici foarte iubit în anii ´30, când transmiteau, la Radio Bucureşti, „Ora veselă”. Comedia muzicală de Nicolae Stroie, Ştefan Cristodullo şi Vasile V ...
UPDATE/ O firmă australiană preia managementul sportiv al Oțelului
Vineri, 13 Iunie 2014 00:17 | Publicat în SPORT
UPDATE/
Conducerea Fotbal Club Oțelul SA a anunțat aseară că o firmă din Australia va gestiona întreaga activitate a echipei, de la numirea antrenorului până la formarea lotului de jucători
Într-un moment în care activitatea clubului era blocată din numeroase motive, cel mai important fiind lipsa de finanţare, conducerea Fotbal Club Oțelul SA a dat joi seară, pentru prima dată de la încheierea campionatului, motiv de speranţă pentru suporteri că lucrurile pot evolua s ...
Marius Stan s-a hotărât: "Vom demola TOATE GARAJELE din oraş!"
Vineri, 13 Iunie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Primarul a anunţat că, la finele anului, nu va mai prelungi niciun contract de închiriere pentru garaje, ci le va demola, urmând ca proiectele de restructurare urbană să fie făcute ulterior
În doar şase luni, Galaţiul ar putea scăpa de toate cele aproximativ 6.500 de garaje construite pe domeniul public, iar 20 de hectare de teren vor fi eliberate de coşmeliile provizorii. Cum va fi posibil? Primarul Marius Stan a declarat că, la finele anului, nu va mai fi prelungit niciun con ...
Plaja Dunărea, o RUINĂ/ Bazinele sunt pline de BURUIENI, iar gălăţenii se tem pentru SĂNĂTATEA lor (FOTO)
Vineri, 13 Iunie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Bazinele, secate de astă-toamnă, arată ca nişte ogoare neîngrijite, pline cu bălării * Autorităţile spun că vor fi pregătite pentru public din 15 iunie, însă e greu de crezut că vor reuşi să termine reparaţiile la timp
Chiar dacă, în teorie, sezonul estival a început la 15 mai, la plaja Dunărea nu pare a avea şanse să înceapă nici la 15 iunie. Unicul bazin care va avea apă în acest sezon are ataşat un ditamai panoul din metal, care anunţă „bazin dezafectat/ r ...
PROGRAMUL COMPLET al Festivalului "Rock la Dunăre" (VIDEO)
Vineri, 13 Iunie 2014 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* La Festivalul "Rock la Dunăre" sunt aşteptate trupe de primă marcă, alături de legendarii Uriah Heep
Au mai rămas doar câteva zile până când Galaţiul va intra în atmosfera incendiară a primei ediţii a Festivalului „Rock la Dunăre”, organizat de Teatrul Muzical şi Primăria Galaţi, cu sprijinul Universităţii „Dunărea de Jos”. Evenimentul se va desfăşura pe 20, 21 şi 22 iunie, la Stadionul "Portu Roşu" şi va înscrie Galaţiul pe harta marilor festivaluri rock ...
JALE MARE la Oţelul: Mai sunt doar 15 JUCĂTORI în lot
Vineri, 13 Iunie 2014 00:00 | Publicat în SPORT
* Dacă cei cinci jucători cu memorii pentru a deveni liberi primesc verdict favorabil, echipa gălăţeană nu mai are nici de un prim „11”
Echipa de fotbal Oţelul Galaţi nu s-a aflat niciodată în ultimele trei decenii într-o criză atât de adâncă ca cea de acum, neavând în lot nici măcar numărul de fotbalişti (18) necesari pentru a completa o foaie oficială de joc. Cu patronul Dan Adamescu în arest preventiv şi şanse minuscule de a se obţine dinspre acţionariat minim ...
Sunt gata de plecare spre fata din grâu. Sunt gata de întâlnirea pe care fata a dorit-o şi a aşteptat-o atât de mult. Să aştepţi, să speri, să vrei şi să crezi cincisprezece ani nu-i de ici, de colo, nu-i la îndemâna oricui. Trebuie că fata cu imortele-n coroane moşteneşte o genă foarte rezistentă la greutatea ne/răbdării. Cred că aş vrea să-i cunosc părinţii care i-au dat atâta şi atâta putere de înfruntare a vicisitudinilor vieţii, de a trece cu atâta curăţen ...
Într-un oraş din România va fi construită o toaletă publică de 73.000 de euro. Gata cu veceurile ecologice, Primăria Râmnicu Vâlcea are grijă de turul electoratului. Turul întâi de scrutin şi tulumba. Detaliile investiţiei sunt de-a dreptul groteşti, mai ales că vorbim despre un municipiu gri, ca multe altele - materiale şi instalaţii antivandalism, încălzire în pardoseală, gresie şi faianţă de cea mai bună calitate, başca e prevăzută cu două nivele, unul destinat p ...