Uşurele, ţoape şi/sau nătânge

Uşurele, ţoape şi/sau nătânge
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Respect, Kovesi. "Misogin!", aceasta ar fi eticheta care mi s-ar înfiera în frunte dacă aş fi bărbat. Cu riscul de-a fi acuzată de lipsă de solidaritate feminină, mă tem că tipologia femeilor mai mult sau mai puţin politice, pe care în ultimii zece ani le-am tot văzut la televizor, s-ar putea rezuma în cei trei termeni din titlu. N-am să dau nume, dar poate o să recunoaşteţi femeia uşurică - nu neapărat prin moralitate, ci mai cu seamă prin ceea ce transmite ostentativ sexualitatea ei, etalată nu tocmai cu bun-gust. O, femeia ţoapă, nu neapărat pentru că dacă nu e vocală într-o lume politică a bărbaţilor riscă să nu se facă auzită! Ci ţoapă prin comportament, prin haine şi manifestări. Nătângă! Of, Doamne! Nici nu ştiu cum să descriu lipsa de inteligenţă ca să nu se simtă lezată nicio casnică de partid ajunsă în poziţie guvernamentală. Ei bine, în piţipo(n)ceala asta exhibată pe televizor, imaginea femeii mi-a fost reabilitată de o apariţie pe cât de decentă, pe cât de puternică. Să rămâi calmă şi senină când, zile şi luni în şir, în fiecare dimineaţă, în timp ce te duci la serviciu o fătucă îţi strigă isteric în urmă, în timp ce eşti filmată provocator, "Doamna Kioveşi, când vă daţi demisia?!".

Citit 1357 ori Ultima modificare Joi, 15 Februarie 2018 22:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.