Dacă eşti bărbat adevărat, te laşi bătut de-o femeie

Dacă eşti bărbat adevărat, te laşi bătut de-o femeie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Becalisme. „Aşa ceva? Când vezi că o femeie i-a dat un pumn unui bărbat de i-a mutat capul, mai poţi să spui cuvinte? Aşa ceva nu mi-a fost dat să văd în viaţa vieţilor mele! Cum, femeie, să baţi bărbat şi tu să stai, în loc s-o iei de păr şi să tăvăleşti cu ea pe jos?! Eu dacă eram - şi-s om cu credinţă în Dumnezeu - o luam de păr, o tăvăleam şi-o şi tundeam! Ca să ştie lumea ce înseamnă bărbatul şi femeia! Eu vorbesc la modul general, nu de Anamaria. E şi nevasta prietenului meu! Ştie să dea cu pumnul, jos pălăria! Dacă poţi să baţi un bărbat şi bărbatul să nu zică nimic, mai bate vreo doi-trei ca să se înveţe minte, dacă sunt idioţi şi proşti!”, comenta Gigi Becali, la Antena 3, scena în care impresara Prodan i-a dat un pumn în faţă antrenorului Dan Alexa.

Replica avea să vină, aprigă cum o ştim, de la Anamaria Prodan, la România Tv: „Eu, care trăiesc într-o lume a bărbaţilor, şi mă căiesc că am făcut lucrul ăsta, dar sunt foarte aprigă la mânie, spun că toţi cei care vor să fie numiţi bărbaţi, cu “B” mare, ar trebui să ia seama la Dan Alexa şi să înţeleagă că o femeie nu poate fi atinsă nici cu o floare. Noi, femeile, suntem greu de controlat. Dar sunt mândră să am un astfel de om lângă mine, care a arătat ce înseamnă bărbăţia”, a declarat Anamaria Prodan.

Citit 2252 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Iulie 2019 19:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.