Terapie de şoc: mă săruţi sau pleci acasă

Terapie de şoc: mă săruţi sau pleci acasă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Disperare. „Vreau să mă-nsor şi n-am cu cine!”, aşa ar fi strigat „Burlacul” dacă ar fi fost unul dintre personajele jucate de Mihai Bendeac „În puii mei”. Ei bine, n-a fost chiar aşa. Dar, zău dacă nu mi-a fost milă de Andi Constantin, privindu-l cum stătea stingher, bâţâindu-se de pe un picior pe altul – că dans nu se putea numi – ignorat de fetele care, nu-i aşa, erau acolo „pentru el” şi ar fi trebuit să se lupte pentru atenţia lui. Fetele, însă, aveau altă treabă: să se bârfească, să comenteze decizia de eliminare a „Burlacului”, şi păreau mai interesate de atenţia lui Răzvan Fodor, prezentatorul emisiunii, care e însurat şi are o familie minunată. La întâlniri, bietul Burlac numai nu căsca de plictiseală, iar întrebările care i se adresau păreau desprinse din interviuri de angajare sau din oracolele de clasa a cincea.

Speriat că n-o să aibă pe cine cere de nevastă, Andi le-a convocat pe rând şi le-a cerut să-i arate ce-ar face dacă ar fi ultima oară când îl văd. „Relaţia era într-o moarte clinică şi a trebui să aplic acest şoc!”, s-a scuzat „Burlacul”, deşi atitudinea lui mi-a amintit, mai degrabă de rolul de ispită jucat pe „Insula iubirii”. Au urmat săruturi în serie – nici nu mai conta că „Burlacul” are pe buze rujul celei de dinainte – un abandon şi patru eliminări. Care au scurtat emisiunea cu vreo cinci ediţii!

Citit 1454 ori Ultima modificare Duminică, 04 Aprilie 2021 21:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.