Din colecţia "Cele mai limpezi poezii rămase tablou" JOC FECUND (din cauza poetului Ion Barbu)

Din colecţia "Cele mai limpezi poezii rămase tablou" JOC FECUND (din cauza poetului Ion Barbu)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Timp stat la dor. Teroare. Uimire-n fel şi chip.

Dor stat la timp. Cădere. Steril în joc fecund.

Lucrare-n gol. Plutire. Ce-atâta cip-cirip,

dacă nu ştiu nimica-ntru pururi despre sunt?

Apoi, din nou. Frustrare. Tortură-n suflet pur.

Sânge divin pe clape. Şi-uitare. Dans stupid.

Lucrare-n plin. Flanare. Ce-atâta tur/retur,

dacă nu-nvaţă nimeni (nimic) despre deschid?

Cică sunt clar. Dar cică-s (concomitent) naiv.

Mă strânge nebulosul în menghine şi-n cleşti,

se joacă (şi mă joacă) meschin, intempestiv,

şi-mi zbiară enigmatic: nu ştii nici că nu eşti!

Sumă de plusuri. Sumă de minusuri. Pot sta,

pot râde (pot şi plânge) n-acest balans profan.

Timp stat la dor. Aiurea. Dor stat la timp. Aşa:

cumplit să-şi poarte-o taină nocturnă la pian!

Citit 14598 ori Ultima modificare Luni, 10 Mai 2021 20:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.