Mireasa, la prima – mirele, la a treia

Mireasa, la prima – mirele, la a treia
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Nuntă. Tocată mărunt-mărunt, căsătoria civilă a campioanei Simona Halep cu alesul inimii ei a fost, pentru posturile tv, „lung prilej de bârfe şi de ipoteze”. Pe fundal de cântece armâneşti, jurnaliştii s-au întrecut în exprimări bombastice din categoria „nunta anului în secret”, „bucurie de nedescris”, „marele Da”. „În vârstă de 42 de ani, omul de afaceri care a cucerit-o iremediabil pe sportivă a mai fost căsătorit de două ori. Însă se pare că a treia oară este cu noroc”, a zis Antena Stars. Care a adăugat că „Nunta principală va avea loc la Constanţa şi se anunţă un eveniment fabulos”. „Mirele e cu 13 ani mai mare decât Halep”, a remarcat B1 Tv. Iar Antena 3 a ţinut să spună cum au fost aleşi „naşii celei mai bogate mirese din România”. Mai exact, că Simona „a respectat tradiţia machedonească şi a ales naşii de cununie din partea mirelui”. „Mireasa are o avere de milioane de euro, mirele se află la a treia nuntă. Totul a fost pregătit în mare secret, după un plan bine stabilit”, iar „mireasa a stat mereu cu zâmbetul de buze şi chiar s-a prins în horă cu invitaţii”. Şi ce-ar fi vrut anteniştii? Să stea posacă, într-un colţ, uitându-se pieziş la invitaţi?!
Interesant mi se pare, însă, faptul că sportiva a ales să se căsătorească în ziua în care au început Jocurile Olimpice. Să fie un semn? În rest, casă de piatră şi numai bucurii!

Citit 2939 ori Ultima modificare Luni, 26 Iulie 2021 01:27

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.