Eroina junglei, inspirație pentru cei neajutorați

Eroina junglei, inspirație pentru cei neajutorați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Anisia. Hai c-au scăpat ieftin, m-am gândit aseară în timp ce-i urmăream "caznele" din finala "Sunt celebru, scoate-mă de aici!". Păi, pe Moroșanu, acum șapte ani, l-au îngropat de viu, inundat cu apă rece ca gheața și apoi l-au zvârlit pradă șobolanilor, născându-se astfel celebrul refren: "Lasă cucu-n-pace!". Probele de marți seară au fost, totuși, ceva mai blânde. Și, sincer, mi s-a părut mai grele provocările din bătălia pentru al doilea loc în finală decât pentru primul. Îmi amintesc ce scriam în Tv mania din 16 noiembrie 2022: "Dintre toate concurentele de la «Sunt celebru, scoate-mă de aici!», Anisia Gafton s-a dovedit cea mai puternică, mai rezistentă, dar mai cu seamă echilibrată în atitudine și comportament". Ei, iată că a fost aleasă Regina Junglei, cu un vot decisiv al publicului: 63 la sută! Trebuie spus că ambii finaliști, Anisia și Giani Kiriță, își datorează rămânerea în competiție unor coechipieri care, la un moment dat le-au dat această șansă. Cornel Palade și apoi Ruxi au abandonat întrecerile în care i-ar fi învins tocmai pentru a le oferi această șansă: de a fi cei mai buni.

"Eu aș vrea să fiu o inspirație nu neapărat pentru femei, pentru cei care se simt neajutorați. Uite că eu am fost în semifinală alături de cinci bărbați - matahale. O pișpirică, efectiv eram cât un dop pe lângă sticlele de cinci litri, și totuși uite că mi-am găsit forța psihică să ajung mai departe", a mărturisit Anisia. Respect!

Citit 1292 ori Ultima modificare Vineri, 25 Noiembrie 2022 16:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.