Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
(!) am să mă duc la tine mâine-dimineaţă,
ori chiar în seara asta am să mă duc -
şi chiar acum încep să-mi şterg toate urmele
şi să cobor fără glorie de pe rug (!)
(!) am să mă duc la tine după ce cobor
şi după ce voi recunoaşte că sunt învins -
plângând, aş fi putut scăpa mai de mult,
dar flăcările purificatoare s-ar fi stins (!)
(!) am să mă duc la tine fără să mă uit în urmă,
dar n-am să pot uita niciodată
cât şi cum te-am aşteptat
în teiul plin cu păsări de la poartă (!)
(!) am să mă duc la tine fără bilet de întors -
jur să fug din timpul meu banal -
hai, scufundă-mă în trupul şi în sufletul tău,
SINGURĂTATEA mea în rochie de bal (!)