Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
(!) nici nu voiam să spun adio,/ nici nu ştiam să strig torero -
cuvintele-mi ieşeau în cale/ să-mi răzvrătească ochiul crud,
apoi nu m-a durut tăcerea,/ nici aşteptarea ta în zero,
în agonia unui ţipăt,/ ATÂT CÂT AM NE/CUNOSCUT (!)
(!) încet-încet, ca o durere/ de care nu mai vreau să scap,
când în cristelniţă ursita/ mi-a dat de pururea trosc-pleosc,
învăţ să caut în tăcere/ şi-n vis, cu inima la trap.
tot ce se pierde fără milă,/ dar vreau SĂ NU TE NECUNOSC (!)
(!) şi desprinzându-mă de mine,/ de trup, de suflet, de cuvânt,
sunt o iluzie pe drumul/ ce nu mai are început -
trezesc sălbăticia pietrei,/ pietrific fluturii pe gând,
într-un extaz care anunţă/ ATÂT CÂT AM NE/CUNOSCUT (!)