Colinde publicitare şi Crăciun inclus

Colinde publicitare şi Crăciun inclus
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Eu nu am mai văzut o reclamă mai necăjită şi cu fiţă de mare idee de Crăciun decât cea a firmei care, pe vremea lui Ceauşescu, deţinea monopolul absolut în privinţa telefoniei în ţara asta! Circulă de vreo două săptămâni de acum două reclame la produsele promovate de companie. Ambele reclame sunt, de fapt, nişte informaţii cântate pe muzică de colinde. Şi uite-aşa învăţăm colinde noi, precum „Rom-Rom-Telecom”, în loc de „Domn-Domn-să-nălţăm”.

Actorii, domnişoare şi domnişori înveşmântaţi în alb, ne colindă de mama focului pe muzica evocată mai sus cam aşa: „Cu 59 de lei/Calitate aşa cum vrei”. Iar după oferta susurată, colindat, cei din ceată, încheind apoteotic: „(…) Gratis telefonul/ Să vorbeşti cât o da Domnul”. Nu zău! Adică până la moarte sau până mi se termină creditul, cu tot cu minute incluse, pe care Cel de Sus a considerat că pot eu să-l cumpăr?  

Cea de-a doua reclamă nu se lasă mai prejos. Apare o fetiţă, înveşmântată tot în alb – simbolizând, probabil, un înger, dar imaginea nu reuşeşte decât să stârnească hazul – care începe să ne cânte pe ritmul colindului „Leru-i ler” – cam aşa: „Doar 59 lei/trei servicii cum le vrei” şi „Internet iute tare/ 100 de mega are” plus, în final – tare ofertă! – „telefon la abonare”. Ce poţi să-ţi mai doreşti de la aşa un colind?

Respecţi şi tradiţia, îngânând ritmul pe care îl fredonau, pe vremuri, bunicii, dar, în schimb, ţii pasul cu timpurile şi vorbeşti de tehnologie modernă. În acest spirit creştino-telecomist aş propune lansarea pe piaţă a unui set de brazi de Crăciun sub formă de telefon – sau invers, opţional –,  transformarea renilor lui Moş Crăciun în cartele telefonice şi, nu în ultimul rând,  transformarea Moşului în casieriţă. Care nu oferă, ci ia. Banii pe factură.

Citit 1193 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Decembrie 2011 19:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.