Hai înapoi lângă mine, măi fostă nevastă!

Hai înapoi lângă mine, măi fostă nevastă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Prafurile în ochii autorităţilor. Doamne, există în ţara asta copii bătuţi, abuzaţi în fel şi chip, copii năpăstuiţi de părinţi care şi-au pierdut minţile, copii care cerşesc ca să nu moară de foame sau care sunt obligaţi să cerşească, prunci care suferă de frig, copii rămaşi singuri pe lume, abandonaţi, siliţi să abandoneze şcoala, copii bolnavi ai căror părinţi n-au bani de medicamente. Sunt copii aflaţi la limita de jos a supravieţuirii, despre care autorităţile habar n-au ori vizavi de care ridică indiferente din umeri. Şi din armata uriaşă de copii care ar avea nevoie de protecţie în toate sensurile posibile, autorităţile i-au găsit doar pe copiii lui Florin Salam. Hai să fim serioşi! De orice poţi să-l acuzi: că n-a plătit taxe şi impozite pe ce-a câştigat la petreceri, că nu cântă decât manele, că e cocalar, că nu-ţi place vocea lui ori că n-are studii muzicale şi bun gust, că-i lipesc mafioţii euroi pe frunte, dar nu că nu şi-ar iubi şi îngriji copiii. Sincer, descinderea în forţă a autorităţilor la uşa manelistului mi se pare un efort demn de o cauză mai bună şi mai urgentă! Chiar dacă i-a murit soţia, mai există o bunică să aibă grijă de nepoţi. Şi apropo, dacă Salam nu mărturisea că ar fi tras pe nas ca să-şi aline dorul de iubita pierdută şi c-a risipit banii la jocuri de noroc, le-ar mai fi păsat stimatelor autorităţi ce fac mezelurile, pardon puradeii lui Salam?! O fi luat manelistul prafuri stupefiante, dar stupefiante pentru noi sunt prafurile grele care le astupă ochii şi urechile unor autorităţi inerte la adevărata şi copleşitoarea suferinţă a copiilor.

* Tupeu de fost bărbat. Să fim corecţi, Gabriela Cristea s-a transformat dintr-o tipă pufoasă, ca să nu spunem dolofănică, într-o femeie suplă şi cu mult vino-ncoa. Ei, taman acu’ când e din nou pe sticlă, strălucitoare, şi cu un iubit - cam tinerel pentru ea - fostul bărbat, Marcel Toader, şi-a dat seama că fosta, pe care a împroşcat-o cu toate noroaiele şi insultele, căreia i-a fluturat detaliile intime pe la televitor, „arată exact aşa cum îşi doreşte el” şi nu exclude o împăcare. Măi să fie!

Citit 1382 ori Ultima modificare Joi, 17 Octombrie 2013 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.