O femeie pentru care merită să ucizi

O femeie pentru care merită să ucizi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Să căutăm mortul şi-n chiloţi. Ce se întâmplă îndeobşte la televizor atunci când o persoană publică (nu spun vedetă!) îşi dă sufletul, indiferent dacă de moarte bună sau provocată. Nici n-apucă, sărmanul, să se relaxeze în sicriu, că deja televiziunile îi cotrobăiesc şi-n chiloţii de pe el - iubite sau iubiţi, foşti sau foste, eventuali plozi din flori, pensii alimentare, se ştie. În vremea asta, rubedeniile supravieţuitoare se aliniază deja în studiouri şi încep să adulmece după avere, gata să se sfâşie între ele. Aşa că mortul şade întins pe masă, în vreme ce hienele cu chip de om se înfruptă din gloria, notorietatea sau secretele lui, iar dezbaterea succesorală se face în direct la televizor. Ce-i drept, n-am văzut până acum ca rudele să se lupte ca să plătească datoriile celui răposat. De aceea m-a uimit ştirea pe care am auzit-o de două ori, ieri dimineaţă, la România Tv.

* Respect, Romaniţa. Ideea e simplă. Conform România Tv, la o lună de la moartea pilotului Adrian Iovan, casa acestuia urma să fie scoasă la licitaţie, pentru că nu plătise câteva rate şi banca voia să îşi poată recupera banii. Ei bine, fosta soţie a pilotului, Romaniţa Iovan, nu a fost de acord ca proprietatea să se vândă, aşa că va plăti ea datoria rămasă de la Iovan. Mă şi gândeam cum ar fi sunat titlurile ziarelor dacă doamna Romaniţa - chiar îşi merită această formulă de politeţe - dacă n-ar fi luat această decizie. „Dacă ar mai fi trăit, Iovan şi-ar fi pierdut casa!”, „Iovan, aruncat în stradă după moarte”. Sinistru. Şi iată că o fostă soţie, care n-a venit să-şi spurce soţul în direct cum au făcut-o şi o fac prea multe altele la divorţ, nu vânează moştenirea scoţându-şi la înaintare fiul, ci plăteşte datoria rămasă de la cel care i-a dăruit un copil. Îmi amintesc şi acum ce scandal a iscat la vremea aceea gestul în legitimă apărare al lui Iovan de a împuşca individul cu care s-a trezit în casă în miez de noapte. Şi mă întreb câte femei pe lumea asta merită o moarte de om pentru a fi în siguranţă...

Citit 1219 ori Ultima modificare Marți, 25 Februarie 2014 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.