Moto: „!şi mai adânc şi mai adânc/ tot mai înalt tot mai înalt/ acest liman (nu)-i nicăieri/ (nu)-i nici limanul celălalt!// !eu nu ajung eu sunt ajuns/ n-acelaşi loc pe altă stea/ unde nimicu-mi zice cum/ văd toată moartea uite-aşa!” (Iolanda Cremene)
!înalt suav nu văd prezent
şi plus în lumea viitoare
văd mai puţin decât acum
numai nimicul în mişcare!
!acum e-aşa e cum necum
(ne)vrednic pentru fiecare
(ne)mulţumit (ne)fericit
răspuns perfid la întrebare!
!ce lin şi strâmb periculos
am fost o dată nici o dată
râvnind pe vale şi pe deal
zburare lungă (des)cântată!
!vreau altfel mi se pare că
prea multe cer la veşnicie
mă resemnez şi mă întorc
rob drept la (supra)poezie!