Am început să cred că nu mai am
răbdare pân-acolo, tocmai unde
se spune şi se scrie că-i frumos,
uşor, aşa, cu lux de amănunte,
că-i pur şi simplu tot, şi toate-s vii,
şi primitoare cum biblioteca,
şi cum doar cartea-cartea poate fi...
şi nimeni nu-i nici alfa, nici omega!
Am început să cred că n-am avut
nimic din toate-acestea, niciodată,
dar am trecut biruitor prin fals,
spre-o steauă totdeauna-ndepărtată,
spre-un capăt mincinos şi lustruit
încet, cu zel, cu lux de amănunte,
să-(mi) pară că mă duc spre paradis
cu veşnicii pătrate şi rotunde!
Ce timp duşman, ce vreme fără rost
mă ţin captiv în vis, aproape, lângă
ochiul sever al marelui nimic...
dar niciodată n-or să mă înfrângă!
