Trenul i-a tăiat piciorul, dar nu şi pofta de-a trăi

Trenul i-a tăiat piciorul, dar nu şi pofta de-a trăi
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Viaţa bate filmul. „Am alergat după tren, m-a agăţat de ghiozdan, am intrat sub el şi mi-a tăiat piciorul. Era 3 dimineaţa şi nu era nimeni în gară în afară de ciocănar. Dacă leşinam pe şinele de tren, nu mă vedea nimeni, că peronul e înalt la Braşov. N-am leşinat deloc! Automat trebuia să mă ridic. E un instinct. Până şi garoul mi l-am făcut singur, mi-am scos cureaua. Am tras laba piciorului tăiat lângă mine şi m-am urcat pe peron, apoi am ajuns la spital. Medicii mi-au spus că nu-mi puteau salva nici genunchiul şi nici tibia, că erau zdrobite de tren şi le-am cerut să-l amputeze. Toţi se mirau că nu sunt afectat de faptul că nu mai am picior de câteva ore. Ce era să fac? Să cad în depresie? Am avut sânge rece. Chiar trebuia să particip zilele următoare la o emisiune de dans. Brusc mi-am schimbat opţiunile. Viaţa merge înainte tot timpul”, mărturisea, marţi seara, un tânăr pe nume Tudor Nicolescu, venit la concursul „Chefi la cuţite”. Ce dansa? Breakdance! Acum nu mai poate dansa, dar îi face pe alţii să danseze: este DJ la nunţi şi botezuri. Şi-a făcut o familie frumoasă, are soţie şi copil „Poate că accidentul m-a cuminţit”, spune tânărul.

Ah, dar am uitat esenţialul: e pasionat de gătit. Şi le-a preparat chefilor Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu o ciorbă cu afumătură, acrită cu moare de varză, de să te trezească din cele mai grele cazne după o noapte de beţ… pardon, de petrecere!

* Cuţit, cuţit, cuţit, de trei ori te-am ascuţit. Când au simţit aromele ciorbei lui Tudor, cei trei chefi s-au bucurat ca nişte copii. Erau sătui de peşte cu sos de trufe şi piept de raţă cu dulceaţă. Pe urmă au început să-i caute cusururi: ba că-i prea acră, ba că nu-s cârnaţii mai virili… Oricum, faţă de cum erau la Pro Tv, aici sunt deja nişte domni. Deşi mă aşteptam să arunce cuţitele în concurent, sunt aşa decenţi încât nu mai scuipă nici mâncarea în farfurie sau în mâna concurentului! Şi orice le-ar face chefii concurenţilor, vine Gina Pistol şi-i consolează…

Citit 1810 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Martie 2016 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.