A început "EURO 2016" şi pentru asistentele dezbrăcate

A început "EURO 2016" şi pentru asistentele dezbrăcate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* O ştiaţi pe aia cu "lupul îşi mai schimbă părul, dar năravul ba"? Dar pe aia cu "gata, de acum sunt fată cuminte, mă mărit", pe care o spun toate asistentele de televiziune? Ei, pentru câteva sunt doar vorbe de duh, de spus la un şpriţ, pentru că de fiecare dată când au ocazia vin să-şi mai etaleze un pic formele în faţa publicului dornic de dezbrăcate. Cel mai bun exemplu este Ana Maria Mocanu, care la ultima emisiune a lui Mihai Morar a venit cu sutien galben, unghii albastre şi... ce nu s-a putut arăta la televiziune... roşii. Da, despre chiloţi e vorba, deşi, dacă stăm să ne gândim mai bine, în alte ocazii s-a putut arăta fără probleme.

Ea, împreună cu Simona Traşcă, Elena Marin şi Daniela Dumitru au format naţionala "bombelor sexy", că aşa se poartă când nu ai la ce să te uiţi, aşa că au stat cu rândul în poartă să li se... şuteze. Of, măi Alibec, Andone, Chipciu, Stanciu şi compania, luaţi lecţii de la fetele astea. Dacă nu merge cu driblingul, măcar aşa să trecem şi noi de nişte elveţieni. În altă ordine de idei, ideea cu naţionala de bombe sexy e o idee faină, pentru că se menţin în formă şi pentru că, pe vreme rea, se îndeplineşte visul oricărui microbist: majorete în mocirlă!

* Roxana Vaşniuc şi fostul ei iubit au intrat în prelungiri, ca să ţinem discuţia tot spre fotbal. Acuzele de fault pe care tânăra le aduce celui cu care s-a iubit cândva nu îi lasă indiferenţi pe comentatori, motiv pentru care forurilor superioare li s-a cerut să investigheze mai atent cazul. Iubitul se apără şi spune că toate intrările lui au fost la minge. Dacă s-a întâmplat să o mai şi lovească din când în când, nu a fost cu intenţie. Aşa e fotbalul, sport de bărbaţi! Roxana Vaşniuc merge mai departe cu acuzaţiile şi spune că faulturile erau cauzate de bani, care nu îi ajungeau iubitului niciodată. Ce să-i faci, mă, nene, nici cu blaturile nu mai merge ca pe vremea lu' nea Nicu.

Citit 1446 ori Ultima modificare Luni, 13 Iunie 2016 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.